Memento

Nina Cassian

(27.XI.1924 – 15.IV.2014)

 

Autoportret

Mi-e dat acest obraz triunghiular, ciudat

această căpăţînă de zahăr sau această

figură pentru prora vapoarelor pirat

şi părul lung, lunar, pe ţeastă. 

                                               („Disciplina harfei”)

„Dacă memoria mea e o zestre – sunt foarte bogată, prin profuziunea de elemente acumulate, peisaje, arome, culori, cărți, artă, muzică, ființe etc. care mă cutreieră și azi, cu o vitalitate și o prospețime aproape insuportabile.”

„Nu pot marca o dată anume pentru că, de cînd mă ştiu, adică de la aproximativ şase ani, am fost mereu îndrăgostită, ba de băiatul de la parter, ba de un actor de cinema. Lucrurile s-au «agravat», bineînţeles, odată cu vîrsta. La 15 ani, am «contractat» o iubire de adolescenţă la Craiova, iubire platonică devenită obsesie pe parcursul a 20 de ani (între timp, măritându-mă din dragoste de vreo două ori!).“

 „L-am cunoscut pe Ion Barbu la cenaclul lui Miron Radu Paraschivescu. I-am lăsat manuscrisul meu, «La Scara 1/1» şi, în curînd, mi-a telefonat şi m-a invitat la Capşa. Făcuse adnotări la volum ultralaudative (mare poezie etc.), dar îmi refuza poeziile în limba spargă. (…) Eram inconştientă. Ştiam că e un geniu lîngă mine, de asta nu m-am îndoit niciodată. Dar nesăbuinţa tinereţii constă în a dori să loveşti în ceea ce slăveşti. E o prostie pe care am s-o regret toată viaţa. Adică eu aveam, în ’46, vreo… 22 şi el, 52, sau aşa ceva. Dar arăta cu mult mai bătrân. Pentru că avea o mustaţă de morsă, care îi acoperea gura, avea părul cărunt… M-a atras… Eram la picioarele lui din punct de vedere literar, poetic. Adică nici nu mă gîndeam la o posibilă comparaţie. De fapt nu e vorba de atracţie aici. A fost o fascinaţie. Eu am fost pur şi simplu o subalternă în preajma lui. Nu m-a modificat nici ca poet, nici ca intelectual, nici ca femeie, decît că m-a speriat punîndu-mă într-o lumină orbitoare.“

„L-am cunoscut (pe Marin Preda – n.m B.-L.S.) la Sinaia, la Casa de Creaţie, la «Creatorium», cum îi spuneam noi în batjocură. Era foarte tînăr. Şi eu la fel. Eu aveam 24 şi el avea 26. Am fost fascinată de prezenţa lui şi se pare că a fost reciproc. Fără sex, m-a iubit, am fost atrasă. Dar eu eram fericită cu Ali. În 1953, am devenit iubiţi. Tot la Sinaia: într-o seară, mi-a spus, referindu-se la prima noastră etapă sinaiotă, că el e ars pe dinăuntru, că nu mă mai poate iubi. Şi eu m-am dus la el la uşă şi l-am sărutat şi el a fost surprins. «Mi-a plăcut», mi-a spus. Şi relaţia s-a reluat, adîncindu-se.“

Nina Cassian alături de Marin Preda (în spatele ei) 

 „Aspre ierni, înăbușitoare veri și, pe lîngă aceste schim­bări de peisaj, s-a mai produs și «schimbarea (mea) la față», începută la Brașov, modificarea trăsăturilor mele s-a accentuat îngrijorător în primii ani de București, instalîndu-se apoi definitiv, încît la unsprezece-doisprezece-treisprezece ani mă transformasem dintr-o fetiță drăgălașă într-o adevărată fată urîtă, spre groaza mamei mele în primul rând. Dar și spre dezolarea mea, care întotdeauna, tînjind după iubire, îmi ve­deam viitorul în cele mai sumbre culori ale singurătății. Ceea ce s-a și adeverit pînă la șaptesprezece ani. Nu știu ce capriciu glandular sau hormonal mi-a lungit nasul, bărbia, care urmau să devină caracteristice pe durata întregii mele vieți. Am purtat, fără stoicism, această cruce, adaptîndu-mă psihic și mental, cu sfidare și autocruzime, cu disperare și spirit competitiv, cu înfrîngeri și triumfuri spectaculoase.”

 ***

 Înghețul mîinilor mele pe clape

nuferi captivi,

gingașe tije încremenite pe lac.

E primul meu fragment asasinat.

Curînd îmi veți contempla

degenerarea genunchilor, pojghița poleiului pe ochi

ca o definitivă peliculă de contact

și îmi veți auzi alveolele plesnind

– înainte de desăvîrșirea scheletului meu rece

ca o solemnă orgă de argint.

Nuntă

Nici rochie de mireasă.

Nici costum solemn.

Doar Ea și El,

În haine obișnuite,

Amîndoi slăbiți, înfometeți, epuizați

De lunile iubirii intense

Care le-a precedat decizia.

Nu l-au observat pe funcționar

nu i-au văzut pe martori.

Se priveau unul pe altul într-o transă,

într-un nemișcat dans interior.

Au fugit îndată după ceremonie

– care ceremonie?

S-au lansat într-un zbor de Chagall peste oraș.

Nu s-au mai întors.*

 (*fragmente de jurnal și poeme din volumul „ Memoria ca zestre”, cartea I, ed. „Cărțile Tango”, 2010)

Romanța cu țînțar**

Îți mai aduci aminte, toamnă ?

Era tîrziu. Eram o doamnă.

Aveam lungi rochii-n roz, lila,

și îl aveam pe vino-ncoa

sub forma unui cățeluș

cu ochi de cocs, cu bot de pluș.

Fugind de sufletele moarte,

de-atîtea ori ieșeam din carte,

mă lepădam de privilegii

visînd să pot rosti «exegi»,

să las pe drumul nimănui,

clădiri, poeme și statui.

Îți mai aduci aminte, vară ?

Era-n amurg. Eram murdară.

Îmi șiroiau pe două laturi,

zadarnici, anii mei cei maturi.

Zbura țînțarul Anofel

pe lîngă sînul meu rebel,

pe gura mea de poamă coarnă.

Era în zori. Și era iarnă.”

 (** din volumul „Loto-poeme”, 1972)

Schiță de portret

Nina Cassian (pe numele său real, Renée Annie Cassian-Mătăsaru) s-a născut la Galaţi, într-o familie de origine evreiască (tatăl Ninei, I. Cassian-Mătăsaru, fiind un traducător recunoscut în epocă), în sînul căreia muzica și literatura făceau cea mai bună casă cu putință * A urmat cursurile Liceului „Principesa Elena” (din Brașov) și pe cele ale Institutului „Pompilian” (o școală de fete din București) * În paralel, a studiat desenul (cu pictorii George Löwendal şi Max Hermann Maxy), teatrul şi muzica (luînd lecţii de artă dramatică cu actriţa Beate Fredanov și de compoziție și pian cu maeștrii Mihail Jora şi Constantin Silvestri) * În 1944 a intrat la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (pe care a abandonat-o după un an). Din aceeaşi perioadă datează și primele ei încercări poetice (este încurajată de Tudor Arghezi și Ion Barbu) și se petrece debutul în ziarul „Ecoul“ (sub pseudonimul Maria Veniamin), cu traduceri din poeţi germani. Primul poem semnat Nina Cassian, „Am fost un poet decadent“, îi este publicat în 1945, în ziarul „România liberă“ * Frecventează cercuri intelectuale de stînga și intră, la doar 16 ani, în organizația tineretului comunist (aflată în ilegalitate), visînd că va „mîntui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc.” * 

Debutează, în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste „La scara 1/1”, criticat dur în ziarul „Scânteia”, poemele ei fiind considerate „decadente”, drept pentru care se va reorienta și va scrie poezie proletcultisă (strînsă în volumul «Horea nu mai este singur»), versuri despre care, mai tîrziu, va spune cu amărăciune: „Era o sforţare, era o cămaşă de forţă, în care intram de bunăvoie, asta e problema. Adică n-am pierdut sînge etic, pentru că scriam de bună credinţă prostiile. Am pierdut sînge estetic. Cu duiumul.“ * Scrie cronici la revista „Rampa” iar după 1949 este redactor la revista „Urzica” şi profesoară la Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu“ (concepută după modelul Institutului de Literatură „Maxim Gorki“ al Uniunii Scriitorilor din URSS), înființată cu scopul pregătirii viitorilor scriitori şi critici literari. Continuă să scrie poeme proletcultiste dar îndeosebi literatură pentru copii (în 1950 publică povestirea „Nică fără frică“), un gen literar care-i permitea să se refugieze din fața realismul socialist pretutindenar (de care dorea să se debaraseze) și care va ocupa un loc important în opera sa * Continuă să scrie literatură și să compună cîntece pentru copii și tineret dar și cîteva lucrări muzicale, nu lipsite de valoare („Vivarium“, „Variatio perpetua“ şi „Fascinaţii tonale“) * În 1969 i se decernează Premiul Uniunii Scriitorilor din România * Desfășoară o susținută activitate publicistică în principalele reviste literare ale vremii, fiindu-i editate mai multe volume de versuri, de traduceri și de literatură pentru copii. În 1985, a plecat în calitate de visiting professor (bursieră a „Fundaţiei pentru o Societate Deschisă”), să susţină un curs de poezie la New York University (SUA), instituţie căreia, ulterior, avea să-i doneze o mare parte dintre manuscrisele şi partiturile ei. Cînd şi-a încheiat activitatea de aici, a cerut azil politic statului american* 

În 1987, autorităţile comuniste îi sechestrează casa din Bucureşti („Biblioteca mi-au luat-o toată, partiturile muzicale, tablourile... Cum spuneam eu: mi-au golit casa de idei şi sentimente“). Toate cărţile publicate în România îi sunt interzise şi retrase din librării şi biblioteci * Se stabilește la New York, unde continuă să scrie versuri în română (abia după 10 ani va scrie în engleză), totodată participînd la recitaluri poetice în cadrul unor prestigioase festivaluri internaţionale (Canada, Olanda, Italia sau Suedia) și să-și publice creațiile în reviste literare americane * În Anglia îi va apărea volumul de versuri „Call Yourself Alive” iar în Statele Unite, „Life Sentence”, traduceri ale cărților apărute în țară, precum și volumele inedite „Take My Word for It!”, „Blue Apple” și „Lady of Miracles”, care s-au bucurat de un real succes * În anul 2014, la puțină vreme de la dispariția sa pămînteană, alături de o poezie a scriitoarei Doina Ioanid, poemul său „Donna miraculata” din volumul „Ambitus”, apărut în 1969 („De cînd m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă / ca hoitul luminînd în întuneric. / Nu mi se mai observă fragila mea carcasă, / nici ochiul devenit mai fix şi sferic, // nici zdreanţa mîinilor pe obiecte, / nici mersul, inutil desfigurat de jind, / - ci doar cruzimea ta pe tîmplele-mi perfecte, / ca nimbul putregaiului sclipind ”), tradus în limba engleză de Laura Schiff cu titlul „Lady of Miracles”, a fost selectat de specialiștii în poezie de la „Southbank Centre” din Londra (alături de poezii ale unor scriitori din alte 30 de țări ale lumii) și inclus într-un clasament al celor mai frumoase 50 poeme de dragoste scrise în ultimii 50 de ani. Evenimentul face parte din „Festivalul Dragostei” („Festival of Love”), dar şi din „Festivalul Internaţional al Poeziei” („Poetry International Festival”), acesta din urmă fiind fondat de poetul american Ted Hughes, în 1967. „A fost greu să fim constrînşi noi înşine de a alege doar 50 de poeme, dar consider că am venit cu o ofertă minunat de bogată şi variată a unora dintre cele mai frumoase poezii de dragoste ale lumii”, mărturisea scriitorul James Runcie, membru al echipei care a considerat acest clasament „un florilegiu internaţional, variat din punct de vedere stilistic” * 

„(...) cea mai atrăgătoare femeie urîtă din cîte s-au afirmat în literatura română“ (un splendid oximoron atribuit poetei de criticul și istoricul literar Alex. Ștefănescu) este autoarea unor remarcabile traduceri din Shakespeare, Bertolt Brecht, Georges Rodenbach, Christian Morgenstern, Iannis Ritsos și Paul Celan. A publicat zeci de articole (de multe ori folosindu-se de pseudonime extrem de expresive, unele aflate la granița suprarealismului, precum Ana Varga, Nic, Hortensia, Cezarina Pipotă, Haralambina Ficat ori Clementina Maț), peste 50 de cărți de poezie, eseuri, traduceri, proză și memorialistică, totodată ea fiind și „inventatoarea” unui inedit limbaj poetic: „limba spargă” (o nouă limbă română în care anumite substantive, verbe și adjective au fost înlocuite de cuvinte create de ea; versurile în „limba spargă” au fost inserate în volumele „Loto-Poeme” din 1972 și „Jocuri de vacanță” din 1983 ; „În cîmpul ce iţea de buturează, / A cţipitat un ptruţ, ce-i drept cam bumbarbac, / Dar zumbăreala ghioală, încă trează, / A cropoţit aproape, în cordac: / Ce pisindreaua mea de brutuşlează, / Şi şomoiogul meu cu zdrolociţă, / Mi-ai bosfroholojit stroholojina! / Ţichi-mi-ai sima simibleagă! // Morala: în lanţuri apa să se tragă!”) * „Amorezată am fost toată viaţa. Şi mai ales fiind eu, răţuşca cea urâtă, mi se părea că nu o să mă iubească nimeni niciodată şi o să mor fată bătrână.”, spunea, mustăcind, despre sine, poeta căsătorită (oficial) de trei ori, ultima dată la peste 70 de ani! Cît despre celelalte povești de dragoste ale vieții sale (cu Marin Preda sau cu Ion Barbu), reale sau închipuite, tot ea avea să scrie în jurnalele sale („Memoria ca zestre”): „Nu am fost infidelă, ci am adăugat afluenţi rîului mare, iubirii celei mari. Neminţind şi, de altfel, avînd prea mult de dăruit, copleşitor pentru un singur recipient.“ 

„Distanţa dintre mine şi mine“ (2018) se numește pelicula regizată de Mona Nicoară şi Dana Bunescu, titlu care împrumută un vers al poetei, un documentar care în 90 de minute dezvăluie rădăcinile multora dintre poveştile tumultoasei vieți a Ninei Cassian, cîteva dintre ele fiind relatate, cu șarmu-i inegalabil, de însăși poeta (secondată de ultimul ei soț, muzicianul american Maurice Edwards), cu puțin timp înainte de moartea ei, întîmplată la New York, unde a și fost înmormîntată.

 

NOCTURNE

(O emisiune a Televiziunii Române moderată de Marina Constantinescu, 

avînd-o invitată pe Nina Cassian)