* Prozatoare, critic literar și jurnalistă.
*
A fost fiica lui Eugen Lovinescu şi a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu (alte
amănunte bio-bibliografice, în articolul meu aflat la adresa: https://biblioteca-judeteana-nicolae-iorga-ph.webnode.ro/...).
*
Este unanim considerată cea mai importantă voce feminină a exilului românesc.
*
După absolvirea Facultăţii de Litere din Bucureşti (1946), devine asistenta lui
Camil Petrescu la Seminarul de Artă Dramatică şi colaborează la importante
publicaţii culturale ale vremii („Revista Fundaţiilor Regale”, „Kalende”,
„Vremea”,
„Democraţia”)
cu pagini literare, cronici dramatice etc.
*
Colaborează la o serie de reviste româneşti din exil, precum „Luceafărul”,
„Caiete
de dor”, „Fiinţa
românească”, „Ethos”, „Dialog”,
„Agora”.
*
Devine bursieră a statului francez și în septembrie în 1947 pleacă la Paris.
Imediat după abdicarea forţată a Regelui Mihai I, cere azil politic în Franţa.
*
Publică în revistele: „East
Europe”, „Kontinent”,
„Preuves”,
„L'Alternative”,
„Les
Cahiers de l'Est”, „Témoignages”, „La
France Catholique”.
*
Semnează capitolul despre teatrul românesc în „Histoire du spectacle”
(Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard). Traduce cîteva cărţi din româneşte,
sub pseudonimele Monique Saint-Côme şi Claude Pascal şi, împreună cu
dramaturgul Eugen Ionesco (membru al Academiei Franceze), traduce din teatrul
lui Caragiale în limba franceză.
*
Din 1951 se dedică activităţii radiofonice şi „ţării din gînd“: realizează,
pînă în 1975, emisiuni literare şi muzicale la Radiodifuziunea Franceză, iar
din 1962 trece la microfonul Europei Libere (va lucra aici pînă în 1992, la
închiderea postului), unde are emisiuni săptămînale care se bucură de un enorm
interes în România: cronica de carte de la „Actualitatea culturală românească”
sau „Teze
şi antiteze la Paris”. În ajunul zilei sale de naştere și al sosirii
la Paris a lui Paul Goma (pentru a cărui eliberare militase), în 1977, se face
asupra ei o încercare de asasinat politic, fiind agresată fizic, în curtea
casei sale din Paris, de doi agenţi palestinieni trimişi de Securitate, la
ordinele lui Nicolae Ceauşescu.
*După
1990, publică şi în principalele reviste literare şi politice din ţară („Contrapunct”,
„România
literară”, „22” etc.)
iar cărţile îi apar constant la Editura Humanitas, în principal cronicile
literare citite la radio (şase volume de „Unde scurte”), precum şi cele
scrise pentru „România
literară” (strînse în volumul „Diagonale”).
*
Eseurile sale politico-istorice au fost antologate în volumul „Etica
neuitării” (2008).
*
Cele şase volume de „Jurnale”,
publicate în timpul vieţii, au fost urmate de ediţia postumă, într-un volum,
intitulată „Jurnal
esenţial” (2010) şi de „Jurnal inedit 2001–2002”
(2014).
*
Monica Lovinescu a scris primul roman distopic din literatura română, „Cuvântul
din cuvinte” şi este, de asemenea, autoarea unui volum de „Întrevederi
cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu şi Grigore Cugler”.
* A fost căsătorită cu poetul, publicistul şi jurnalistul Virgil Ierunca.
*
Pentru întreaga activitate de ziaristă şi critic literar, Monica Lovinescu a
fost distinsă cu „Diploma de Onoare” pe anul 1987 a Academiei Româno-Americane
de Ştiinţe şi Arte.
*
În 1999, preşedintele Emil Constantinescu i-a conferit ordinul „Steaua
României” în rang de Mare Cavaler, iar în 2008, preşedintele Traian Băsescu a
decorat-o, post-mortem, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare
Ofiţer.
* A încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani, într-un spital din apropierea Parisului. Urnele cu cenuşa sa şi a lui Virgil Ierunca au fost aduse în țară, fiind depuse la Ateneul Român, unde a avut loc o ceremonie comemorativă. Înainte de a fi transportate spre Fălticeni (locul de naștere al lui Eugen Lovinescu), urnele au fost păstrate cîteva săptămîni în „Casa Lovinescu”, apartamentul în care se desfășuraseră întîlnirile cenaclului „Sburătorul” condus de tatăl său. Monica Lovinescu donase apartamentul (în anul 2000, fundaţiei „Humanitas Aqua-Forte”), în vederea reintroducerii lui în circuitul cultural bucureştean și național. De asemenea, prin testament, Monica Lovinescu şi-a donat casa din Paris statului român, pentru a fi folosită drept loc de studiu și de găzduire pentru cercetătorii şi bursierii români.
***
„Monica
Lovinescu, de ale cărei vorbe, la Europa Liberă, s-au agățat sute de mii de
oameni înainte de 1990, a murit în stil românesc, înconjurată adică de
ignoranța, indiferența și uitarea noastră. (...) La ce bun să ții minte un om a
cărui valoare de întrebuințare dispăruse într-un interludiu al istoriei?... Cu
fiecare moarte ilustră, îmi spun că avem un adevărat har în a ne sabota
sistematic istoria și asta pentru că nu suntem capabili să respectăm minima-i
condiție - civilizația aducerii aminte.” (Gabriel Liiceanu)
***
„(...) îndemnul de a privi lucrurile cu discernământ, făcând o subspecie a adevărului, mi-a venit de la Monica Lovinescu și de la Virgil Ierunca și ne rămîne astăzi, în continuare, ca un lucru care trebuie permanent cîștigat, revendicat și folosit în judecățile prin care încercăm să pricepem ce se întâmplă cu noi în spațiul public.” (H. R. Patapievici)
***
„Monica
Lovinescu a fost, pentru noi toți, prin 1989, cea mai importantă și ascultată
voce critică, a reprezentat o instanță la care, vrînd-nevrînd, ne raportam cu
toții și noi care îi așteptam cuvîntul, dar și cei care nu-l doreau, îl
contestau și care, precum se știe, au încercat s-o facă să nu mai spună nimic.”
(Nicolae Manolescu)
***
„Om
de o mare, inimitabilă sensibilitate, încurajatoare cel mai adesea, neclintit
în convingeri, afectuos și prieten de o rară fidelitate, care i-a fost
dezamăgită de destule ori. Ea a impus un stil oral de a pune în valoare sau,
dimpotrivă, de a veșteji, care ne va rămâne în ureche tuturor celor care l-am
ascultat decenii de-a rândul. În ce mă privește, am avut o relație de o
perfectă colaborare amicală, fapt rar, pe care nu am încetat să-l prețuiesc.”
(Gelu Ionescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu