Poem călător
Luaţi din somn,
porumbei călători,
visând că zboară,
au căzut,
pe înserat,
peste poemul început,
neterminat.
Şi-au stat aşa,
vânăt pătat,
până în zori,
când au zburat
de-au înflorat tot cerul.
20 ianuarie 2015
Astronomie
Omului i s-a părut pământul
de ne-nţeles, înrobitor.
Uriaşul muntos, împăduritul,
aposul-curgător, înierbatul,
îl făcea să se simtă pitic,
ditamai omul, să fie un nimic.
Înciudat, l-a luat
şi l-a aşezat pe un cer nesfârşit.
L-a pus să se-nvârtească
în jurul său
şi-a unui ceva muuult mai mare
căruia i-a zis soare.
De-atunci, scăpat de teamă,
a devenit cineva,
trăind netulburat.
26 ianuarie 2015
Denia
Nu mai bat clopotele.
La slujbă-au venit doar absenţii.
În strană, clopotarul
vede cum clopotniţa
coboară scările până la el,
iar ceilalţi, îngenuncheaţi,
aşteaptă învierea.
8 februarie 2015
Mamă,
Cum eşti cu mine nefiind,
cu chip în frunza
ce-o-ndepărtează vântul?!
Ori eu nu sunt cine mă cred,
deşi îmi arde sufletul şi buza
să fim aievea, tu şi eu,
chiar frunze-n vânt de-am fi,
îngrijoraţi de soartă,
dar pe pământ.
17 februarie 2015
Ioan Groșescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu