vineri, 26 august 2016

Hărți, crevase, zbîrcituri...

Ori de cîte ori îmi privesc, dimineața, în oglindă, chipul boțit de somn (sau nesomn) și de anii așezați în straturi peste el, ca o scoarță de copac bătrîn, aud vorbele profesorului George Călinescu, care spunea cu sarcasmu-i șfichiuitor, că replica răsfrîntă de apele sticlei argintate din sala dumisale de baie, de cele mai multe ori, nu-i este deloc antipatică... 

Ce hărți complicate alcătuiesc ridurile pe fața noastră, reliefate de haloul vinețiu al cearcănelor și, mai cu seamă, de tonurile posomorîte din lumina privirilor care, încet-încet, se stinge... 
Ce crevase, ce urme adînci și ireversibile lasă trecerea timpului pe chipurile noastre!
 Deși, dacă mă gîndesc io mai bine, urmele astea nu-s lăsate de trecerea timpului, că nu el, de fapt, trece, ci de însăși viața asta a noastră, care-i sigura care (ni) se risipește ca un fum... 
Crepusculul ne așează pe chipuri niște măști grotești, făcîndu-ne de nerecunoscut, pregătindu-ne din timp ieșirea finală din scenă...


Niciun comentariu:

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...