Haihui printre cuvinte

Jotie T’Hooft

(1956–1977)

Seara

Și pentru soare e tîrziu acum

culori pălesc în liniștea săracă,

de la fereastra zilei văd, în drum

cum vîntul, fragede tulpini le-apleacă.

Și cerbul din peregrinări se-ntoarce

e-un duh ciudat de doruri fără capăt

ca pînza de păianjen ce se toarce

peste tufișuri licărite-n treacăt.

Doar un cuvînt și năruită-i pînza

Pe gura dimineții-agonizînd,

i-aud chemarea, serile, cînd plînsa

a feței mele mască-i de pămînt.

Grafică din ciclul
MEMBRA DISJUNCTA POETAE
de
Viorel Popescu

Inventar

Ce-a mai rămas, ce s-a salvat

din noianul de fraze

în canalele însoțind acel drum?

Cimitirul tihnit în care vin uneori

și care doarme pe brațe de arbori

și lutul acru plin de oseminte?

Acolo sau oriunde era popasul rodnic.

Pe-aleile știute nu ne mai întîlnim,

S-a jupuit de noi plina de sete hoinăreală.

Moartea de duminică a căzut

peste o sută de mii de case:

nimic nu se mai strigă de pe-acoperișe,

doar fraze tocite

amarate în aer, prin cabluri.

Cu toate că moartea asta încă n-o știu

ea mă crede al ei încorporîndu-mi umbra

în tot lungul vieții ce-mi mai rămîne.

(din volumul Peisaj strident, ed. Univers, București, 1978, traducere de Ghe. Tomozei)