Goange

Rașela, pe patul de moarte:

– Ițic, dragul meu, dacă tot mor, spune-mi: m-ai înșelat, tu, vreodată?

Ițic, contrariat:

– Și dacă nu mori?

*

Rabinul îl întreabă pe micul Isaac:

– Ce-ai vrea tu să te faci cînd vei fi mare, dragul meu?

– Visez să fiu miliardar, ca tatăl meu!

– Păi, de cînd e tatăl tău miliardar și eu nu știu?

– Păi, nici nu e, Rabi, dar el asta visează tot timpul...

*

La ora de biologie, profesorul îl întreabă pe Ițic:

– Știi cîte membre are măgarul?

– Patru, domnule profesor.

– Și cum se numește un astfel de animal?

– Patruped, domnule!

– Tu cîte membre ai?

– Tot patru, domnule.

– Și tot așa te numești?

– Nu, domnule! Levenson!

Altițe & bibiluri

„Zbieretorii și dibacii.”

Ion Ghica

Bibliophilia

 

Desen de Ion Barbu

Muzicoteca de dinamită

Ksenija Sidorova 

(n.1988)

acordeon

Dansuri populare românești

(Béla Bartók)

 

Bibliophilia

 Su Blackwell

Este o artistă ale cărei lucrări sînt, în marea lor majoritate, create din hîrtie.

„Lucrările mele au ca sursă de inspirație basmele și folclorul. Subiectele de care mă folosesc, sînt precum niște «canale» pentru experimentele mele moderne. Caut, adesea, povești care au legătură și cu viața mea. Fie că este vorba despre Scufița Roșie care se întâlnește cu lupul cel mare și fioros, fie că este vorba despre o prințesă, care are drept misiune imposibilă învelirea în aur a paielor (în cazul meu, «cuvinte»), precum în „Rumplestiltskin”, povestea Fraților Grimm. Așadar, temele pe care le explorez în lucrările mele au o arie de răspîndire universală și, în general, ele sînt străbătute de un acut sentiment de speranță.” 

(Sue Blackwell; traducere din limba engleză B.-L.S.)

„Peisaj din Britania” (2012)
(Fotografie de © Jaron James)

„Cuvinte migratoare” (2014)

„Fluturi albaștri” (2022)

„Căsuța paznicului de far” (2014).
Foto © Yeshen

Stînga: „Portretul Doamnei” (2019). Foto © John Reynolds.
Dreapta sus: „Buruieni”. Dreapta jos: „Buruieni („Cum să le strîngi și să le iubești”, 2021)

„Să ucizi o pasăre cîntătoare” (2020)

„Corabia” (2020)

Alte amănunte despre artistă și opera sa, aici: https://www.sublackwell.co.uk/

Credite foto: © Su Blackwell

Fototeca de dinamită

Zappa alături de prietenul său de-o viață și marele său admirator,
Václav Havel (1936-2011),
ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul al Cehiei...

„Eu cred că muzica nu trebuie să fie tot timpul complicată pentru a plăcea. Trebuie să fie, pur și simplu, o muzică bună de ascultat într-un moment potrivit.”

Frank Vincent Zappa

(1940-1993)

Frank Zappa, în apartamentul său din Los Angeles,
alături de părinți şi cu birmaneza sa. (fotografie de © John Olson, 1970)

Pink Floyd feat. Frank Zappa 

Interstellar Overdrive, 1969

IN MEMORIAM

Valeriu Râpeanu

Personalitate complexă a culturii românești, criticul şi istoricul literar Valeriu Râpeanu s-a născut la 28 septembrie 1931, în comuna prahoveană Ploieştiori.

A absolvit Liceul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Ploieşti (1950) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1954). Şi-a susţinut doctoratul în filologie, specializarea literatură universală şi comparată, cu teza „N. Iorga – exeget al literaturii universale”.
A fost redactor la revistele „Gazeta literară” (1954-1959) şi „Luceafărul” (1959-1962), apoi redactor şi redactor-şef la „Scânteia” (1962-1969) și vicepreşedinte al Radio-Televiziunii Române (1970-1972). Între 1972-1990, a fost director al prestigioasei edituri bucureștene „Eminescu”, poziție din care a iniţiat cîteva colecţii de prestigiu: „Biblioteca de filozofie a culturii româneşti”, „Thalia”, „Biblioteca Eminescu”, cuprinzînd nume şi opere fundamentale ale filosofiei, istoriografiei, sociologiei, artei teatrale şi muzicale româneşti, pledînd pentru retipărirea autorilor interzişi sau uitați (F. Brunea-Fox, Tudor Teodorescu-Branişte, L. Kalustian etc.).
Debutează publicistic în revista „Gazeta literară (1954) și editorial (cu volumul „George Mihail Zamfirescu. Schiţă monografică”, 1958), apoi a continuat cu eseuri şi note de călătorie: „Noi şi cei dinaintea noastră” (1966), „Interferenţe spirituale” (1970), „Călător pe două continente” (1970), „Interpretări şi înţelesuri” (1975), „Tărâmuri unde nu ajungi niciodată. Note de drum şi interviuri” (1982), „Memoria şi feţele timpului” (1983), „Scriitorii dintre cele două războaie mondiale” (1986).

Valeriu Râpeanu (al doilea din stînga) invitat al bibliotecii „Nicolae Iorga” (anii '70).
Fotografie aflată în colecțiile bibliotecii județene „Nicolae Iorga”.

Exeget de primă mînă al vieții și operei savantuluilui Nicolae Iorga, Valeriu Râpeanu a elaborat o serie de lucrări fundamentale dedicate istoricului: „Pe urmele tradiţiei” (1973, 1994); „O viaţă de om aşa cum a fost” (1984) – o monografie complexă, încadrînd imensa bibliografie a savantului şi scriitorului în biografie şi biografia în istorie; este autor al micromonografiilor: „Cultură şi istorie: N. Iorga, Gh.I. Brătianu” (1981), „N. Iorga și I.Gh. Duca” (1989), „Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Nae Ionescu. Polemici, controverse, elogii” (1999), „Nicolae Iorga: O nouă epocă de cultură” (2000). În 1976 a publicat ediţia comentată a conferinţelor radiofonice „Sfaturi pe întunerec”, susţinute de Nicolae Iorga iar în 2001, a revenit cu acest volum, care conţine textele conferinţelor ţinute de N. Iorga la Radiodifuziune între anii 1931-1940. În 2010, a lansat prima ediţie critică, cu note şi comentarii, a volumului „Nicolae Iorga – Oameni cari au fost”. Pentru această carte, prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu a primit Marele Premiu al Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală „Nişte Ţărani”, patronată de Dinu Săraru.

Ca editor, a structurat noi colecţii de istorie, filosofia culturii, teatrologie, în care au apărut volume importante aparținînd lui N. Iorga, C. Rădulescu-Motru, N. Bagdasar, Alice Voinescu ş.a. A îngrijit ediţii critice din Al. Vlahuţă şi F. Aderca.
A semnat antologiile „Dramaturgia contemporană românească” (1968) şi „Teatru” de G.M. Zamfirescu (1976), precum și volumul de critică teatrală „Mărturii contemporane”.
A colaborat cu cronici, eseuri, articole teatrale, portrete, recenzii în paginile majorității revistelor culturale, literare sau dramatice din ţară dar şi din străinătate („Make und Kothurn” – Viena, „Rivista di etnografia” – Neapole, „Balkan Studies” – Salonic, etc).
Activitatea didactică și-a susținut-o ca lector universitar la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1966-1969) şi la Facultatea de Limba şi Literatura Română (1969-1970), iar din 1991, a ocupat postul de conferenţiar, devenind apoi şef de catedră la Facultatea de Filozofie – Jurnalistică de la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti.

În anul 2008, sub egida bibliotecii județene „N. Iorga” din Ploiești,
apărea, la editura ploieșteană „Karta-Graphic”,
sub semnătura bibliotecarei Alina Cătunescu,
lucrarea „Valeriu Râpeanu. Biobibliografie”. 

Paralel cu activitatea publicistică a colaborat la mai multe emisiuni de radio şi televiziune. A participat la colocvii şi reuniuni ştiinţifice din ţară şi de peste hotare, intervențiile sale privind epoci ale culturii române şi personalităţi ale vieţii spirituale româneşti (M. Eminescu, G. Enescu, N. Iorga, C. Brâncuşi ş.a.).

A fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1982), Premiul Uniunii Scriitorilor (1982) şi Premiul Asociaţiei Oamenilor de Teatru (1987). A fost membru al Clubului istoricilor „Nicolae Iorga” (înfiinţat în anul 2000, la Vălenii de Munte, județul Prahova).
În ianuarie 2018, Valeriu Râpeanu s-a numărat printre personalităţile culturale omagiate la Ateneul Român de Ziua Culturii Naţionale.
A fost cetățean de onoare al municipoiului Ploiești.
A încetat din viață pe 12 iunie 2022, la București.

Bibliografie: „Dicţionarul Scriitorilor Români” (Ed. Albatros, 2002), „Dicţionarul General al Literaturii Române” (Editura Univers Enciclopedic, 2006), „Personalități prahovene. Dicționar biobibliografic” (editura Darkoprint, 2021).

Alte amănunte: https://biblioteca-judeteana-nicolae-iorga-ph.webnode.ro/...

Goange

Un celebru jucător de tenis își întreabă duhovnicul:

- Părinte, pe lumea cealaltă se joacă tenis?

- Nu știu, fiule, dar mă voi interesa, în mod special, pentru tine...

După o săptămînă, se reîntîlnesc.

- Spune-mi, părinte, ai aflat ceva? Cum stă treaba „dincolo”?

- Fiule, am aflat. Am două vești: una bună și una rea. Cu care să încep?

- Păi, spune-mi-o pe cea bună.

- Se joacă tenis, și încă la greu, pe lumea cealaltă!

- Ooooo! Perfect! Și care-i cea rea?

- Poimîine ai meci acolo!!!

Doi amici se întîlnesc după mai mult timp de cînd nu s-au văzut:

– Ce faci frate, nu te mai vede omul cu lunile! Ce-ai pățit, că nici la partidele noastre de poker n-ai mai venit?

– Nu, n-am mai venit. Stau acasă și joc cu nevastă-mea...

– Cum adică, stai acasă și joci poker cu nevastă-ta? N-am mai auzit așa ceva!

– Păi, da, că n-am încotro. E singura modalitate să-mi recuperez o mare parte din banii din salariu!

Doi amici se întîlnesc după mai mult timp de cînd nu s-au văzut:

– Băăăi, să nu-ți fie de deochi! Ce bine arăți! Cum ai făcut de-ai slăbit așa de mult? O dietă nouă?

– Da!

– Legume?

– Da! Cartofi, morcovi, sfeclă, d-astea...

– Le fierbi sau le coci?

– Le sap!

Poemoteca

Allen Ginsberg

(3 iunie 1926 – 5 aprilie 1997)

Profeție*

Cum nu mai sunt tânăr în viaţa asta

şi-mi pare că nu mai sunt

atâtea plăceri după care să tânjesc

Ce fericire să fii liber

să scrii despre maşini şi războaie, adevărurile epocilor,

să arunci vechi şi inutile

cravate şi pantaloni care nu ţi se potrivesc.

(9 ianuarie 1985)

După Yeats

parfumul de tămâie umple acum aerul

încîntare după încântare,

o cină liniștită în încăperea cu covoare,

muzică șerpuind din Orient în urechea mea,

toți prietenii tolăniți pe saltele strălucitoare,

tablouri vechi pe pereți, poezie veche

ce pare nouă, rîzînd de o mică

statuetă mistică aurită, ceai pe masa albă.

(New York, 26 aprilie 1964)

* Din volumul „Howl și alte poeme”, antologie, 1947 – 1997, Polirom, 2010; traducere de Domnica Drumea)

Raftul cărților

„(...) este datoria supraviețuitorilor să depună mărturie pentru ca morții să nu fie uitați.”

Françoise Frenkel

În 1921, Françoise Frenkel (pe numele său real Frymeta Idesa Frenkel), o poloneză de origine evreiască  (născută în regiunea Łódź, în 1889) își împlinește un vis care o urmărea din adolescență: fondează și deschide, alături de soțul său, Simon Raichenstein, La Maison du Livre Français, prima librărie de carte franceză din Berlin, care va fi frecventată de artiști și scriitori celebri (unul dintre cei care i-au trecut pragul fiind însuși Vladimir Nabokov, fapt pe care avea să-l consemneze în ultimul său roman scris în limba rusă, Darul), celebrități și oameni politici. Drept pentru care librăria se extinde rapid și se transformă într-un adevărat spațiu cultural de refugiu pentru public și, îndeosebi, pentru oamenii de cultură, într-o perioadă în care nazismul își făcea din ce în ce mai mult simțită nafasta-i prezență.
Începînd cu 1933, anul în care Hitler a ajuns la putere, situația a devenit extrem de încordată, cu descinderi frecvente ale poliției, majoritatea terminate cu confiscarea multor volume. Visul lui Françoise este definitiv spulberat în «Noaptea de Cristal» («Kristallnacht» sau «Novemberpogromnacht», «Noaptea sticlei sparte», din 9–10 noiembrie 1938), cînd sute de magazine și firme evreiești au fost distruse cu bestialitate. Deși La Maison du Livre a fost cruțată printr-un adevărat miracol, teama de persecuțiile viitoare o determină pe Françoise să se refugieze, disperată și singură, la Paris. Soțul ei părăsise Germania și se stabilise în Franța, încă din 1933. Cînd Parisul a fost bombardat, ea l-a părăsit, stabilindu-se în sud, la Nisa, ascunzîndu-se și supraviețuind grație ajutorului unei familii care deținea un salon de frizerie-coafură, care își riscă astfel viața pentru a o proteja. Soțul fusese arestat și deportat în 1942, găsindu-și sfîrșitul în lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau din Polonia, în același an. 1943 o va găsi în Elveția, unde reușise să fugă, și unde își va publica și volumul, în 1945, care va apărea la editura geneveză «Jeheber».
Uitată și apoi redescoperită, șaizeci de ani mai tîrziu, lucrarea memorialistică O librărie în Berlin relatează cu acribie o remarcabilă poveste tragică despre supraviețuire și rezistență, despre ferocitate, opresiune și umanism, vorbind despre drama unei femei curajoase, a cărei poftă de viață și de literatură nu au părăsit-o pînă în clipa morții, survenită în anul 1975, la Nisa, unde se stabilise definitiv.

*

„Caracterul special al cărții de față rezidă tocmai în incapacitatea noastră de a-i identifica precis autorul. Această mărturie a vieții unei femei hăituite în sudul Franței și în Haute-Savoie în perioada Ocupației este cu atât mai zguduitoare cu cât pare mărturia unei anonime, așa cum a rămas multă vreme «O femeie din Berlin», publicată tot în Elveția, în anii ʼ50. (...) cartea ei va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu ca scrisoarea unei necunoscute, uitată la post-restant pentru veșnicie, pe care o primești aparent dintr-o greșeală, dar care putea la fel de bine să-ți fi fost destinată.” (Patrick Modiano, Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură )

„N-aș putea spune când mi-am descoperit vocația de librar. Când eram mică, puteam petrece ore în șir răsfoind o carte cu poze sa un volum ilustrat.

Cadourile mele preferate erau cărțile, pe care le păstram așezate pe etajere, de-a lungul camerei mele de fetiță.
Cînd am împlinit 16 ani, părinții mi-au dat voie să-mi comand o bibliotecă după gustul meu. Am pus să mi se construiască, după propriile mele planuri, un dulap care, spre uluirea tâmplarului, trebuia să aibă toate cele patru laturi de sticlă. Am instalat această mobilă de vis în mijlocul camerei.
Mama m-a lăsat să fac ce mă tăia capul, ca să nu-mi strice bucuria, iar acum îmi puteam admira clasicii, în frumoasele lor legături originale, și autorii moderni și contemporani, pentru care alegeam modelul coperților ghidată de fantezie.
Balzac se prezenta într-o frumoasă copertă roșie, Sienkiewicz, în piele galbenă, Tolstoi, în culoarea pergamentului, «Țăranii» de Reymont, îmbrăcată într-o veche stofă țărănească.
Mai târziu, dulapul a fost mutat într-un loc mai potrivit, lângă peretele tapetat cu un creton deschis la culoare, schimbare ce nu mi-a diminuat cu nimic bucuria.
De-atunci a trecut multă vreme...”*

* Fragment din volumul «O librărie în Berlin» («Rien où poser sa tête»), editura Litera, București, 2020

 

Haihui printre sunete

Tedeschi Trucks Band

Angel From Montgomery/Sugaree