miercuri, 14 octombrie 2026

Poemoteca (lui Alexandru Andrieș, de ziua dumnealui)

 










Nu sunt dintre aceia care se aruncă în noroi şi îşi plâng de milă. Cu un zâmbet se rezolvă totul.




Poate mîine*

Nu sunt cîinii care latră, nu e luna care tace,
Ziua a fugit încolo, noaptea a venit încoace
Dacă vii în astă seară, tot aici mă vei găsi,
O să-mi zici iar „bună seara”, eu n-am să-ți răspund, să știi...

E un om la colț de stradă pe-unde trebuie să treci,
O să se uite după tine, cînd dimineață o să pleci,
Seara îmi vei povesti cum ai roșit cînd te-a văzut,
Eu n-o să cred nici o silabă, tu o să crezi că te-am crezut...

Trenurile care pleacă sînt aceleași care vin,
Gara e o simplă gară, doar orașul e străin.
Ce vreau azi de la tine, mîine iar o să vreau,
Însă mîine-i prea departe, astăzi prea aproape-ți stau...

Camera mea ți-e străină, prietenii mei nu îți plac,
Pînă să-ți ating obrazul, o să mai apună-un veac,
Și-o să am în loc de oase, doar petale de cais,
Tu și-atuncea vei fi tînăr, eu voi fi și-atunci un vis...

Am pășit în astă-seară peste-un prag mult prea înalt,
Înapoi a rămas cerul, și-nainte-i doar asfalt...
Buza ta avea la colțuri, picături curate,
Dacă mi-ar fi fost doar sete, și tot le-aș fi băut pe toate.

Nu e luna care tace, nu sunt cîinii care latră,
Nu sînt pașii tăi cei care se apropie de poartă...
Eu, de-atunci, te aștept, tu întîrzii să vii,
Și-așa-i fiecare seară, și-așa-i fiecare zi...

* În varianta originală, piesa (muzică & versuri) se numește «One too manny mornings» și-i aparține lui Bob Dylan. Ea a fost excepțional tradusă, adaptată și cîntată în românește de Alexandru Andrieș și sub acest titlu face parte din albumul ALB/NEGRU (1999), subintitulat 17 cîntece de Bob Dylan în limba română.

(Fotografie de Dinu Lazăr)




Niciun comentariu:

Poemoteca (lui Alexandru Andrieș, de ziua dumnealui)

  Nu sunt dintre aceia care se aruncă în noroi şi îşi plâng de milă. Cu un zâmbet se rezolvă totul. Poate mîine* Nu sunt cîinii care latră,...