EVENIMENT

 Ziua Internațională a Jazzului

Astăzi, 30 aprilie 2025, este celebrată «Ziua Internațională a Jazzului», o inițiativă a «Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură» (UNESCO), lansată în 2011, pentru a evidenția rolul acestui gen muzical în promovarea păcii, dialogului intercultural și libertății de exprimare. 

Evenimentul se desfășoară anual, în peste 190 de țări, prin susținerea de concerte, ateliere educaționale și activități comunitare, cu scopul conștientizării necesității dialogului intercultural și a înțelegerii reciproce precum și consolidării acestora, cooperării și comunicării internaționale, evidențierii importanței aceastei arte și al rolulului ei de liant diplomatic între persoane de pe toate meridianele globului.

În acest an, orașul Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) este gazda principală a «Zilei Internaționale a Jazzului». Evenimentul central este Concertul Global All-Star, ce se va desfășura în Etihad Arena și va fi transmis în direct pe platformele oficiale jazzday.com, YouTube și Facebook. De asemenea, pe site-ul UNESCO sînt disponibile resurse educaționale și informații suplimentare vizînd evenimentele din întreaga lume.

Pe scenă vor urca artiști de notorietate mondială, precum legendarul pianist Herbie Hancock (ambasadorul bunăvoinței UNESCO pentru dialog intercultural și președinte al Institutului de Jazz «Herbie Hancock»), solistele vocale Dee Dee Bridgewater și Dianne Reeves, chitaristul John McLaughlin, basistul Marcus Miller, pianistul Arturo Sandoval și mulți alții.

Un element distinctiv al ediției din 2025 este promovarea jazzului arab, prin integrarea instrumentelor tradiționale oud, qanun și ney, subliniind fuziunea dintre tradiția muzicală locală și jazzul contemporan.

Pe lîngă concert, în Abu Dhabi se organizează o serie de programe educaționale în școli și universități, inclusiv ateliere și masterclass-uri susținute de muzicieni consacrați, cu accent pe implicarea tinerilor și promovarea diversității culturale.

În Ploiești, un oraș cu o îndelungată și bogată tradiție jazistică, evenimentul va fi marcat printr-un concert ce se anunță incitant, susținut de membrii grupului «Ploiești Jazz Trio» și de invitații lor, «Jazzapella». Evenimentul are loc astăzi, cu începere de la ora 19:00, în sala «Ion Baciu» a Filarmonicii „Paul Constantinescu”.

Planeta giganților

DUKE ELLINGTON

În această zi a anului 1899 se năștea EDWARD KENNEDY «DUKE» ELLINGTON, unul dintre cei mai importanți compozitori, pianiști și șefi de orchestră din istoria jazului, căruia îi plăcea să spună, ori de cîte ori i se ivea prilejul, instrumentul meu este orchestra.

A fost activ din anii 1920 pînă în anii 1970, conducînd una dintre cele mai importante big band-uri ale epocii swing, cunoscută sub numele oficial de «Duke Ellington and His Orchestra», care a fost folosit constant pe afișe, discuri și transmisiuni radio, de la sfîrșitul anilor 1920 pînă la moartea sa, survenită în 1974. Deși uneori mai apărea și varianta «The Duke Ellington Orchestra», forma completă și consacrată a rămas prima titulatură. După moartea lui Ellington, fiul său, Mercer Ellington (1919-1996), a preluat ansamblul și a continuat să-l conducă sub același nume, timp de 20 de ani după moartea tatălui.

Duke a scris peste 1.000 de lucrări muzicale, care au revoluționat jazzul prin fericita fuziune a unor elemente provenind din muzica clasică, blues, gospel și muzica tradițională afro-americană. Avea un stil sofisticat, elaborat, rafinat, caracterizat prin armonii bogate și aranjamente orchestrale inovatoare. Amintesc doar cîteva dintre cele mai cunoscute piese ale sale, devenite de-a lungul timpului standarde: Take the «A» Train (scrisă de Billy Strayhorn, dar devenită rapid imnul orchestrei lui Ellington), Mood Indigo, It Don’t Mean a Thing (If It Ain’t Got That Swing), Sophisticated Lady, In a Sentimental Mood și Prelude to a Kiss.

Sophisticated Lady

In a Sentimental Mood

Duke a colaborat cu muzicieni legendari, printre care Johnny Hodges (saxofonist), Charles Melvin «Cootie» Williams (trompetist), William Thomas «Billy» Strayhorn (compozitor, pianist și aranjor) și Louis Armstrong (trompetist). Orchestra sa a acompaniat vocaliști și vocaliste de mare notorietate, contribuind la unele dintre fundamentalele înregistrări din istoria jazzului. Poate fi amintitit, în acest sens, numele Ellei Fitzgerald (considerată regina jazzului vocal, care a colaborat cu Ellington în special în anii ʼ50), albumul Ella Fitzgerald Sings the Duke Ellington Songbook (1957) reprezentînd un proiect capital, cu participarea orchestrei Ellington și a însuși compozitorului. Cu Ella, de altfel, au fost înregistrate piese remarcabile precum: It Don’t Mean a Thing (If It Ain’t Got That Swing), I Let a Song Go Out of My Heart, Satin Doll. 

Ella Fitzgerald Sings the Duke Ellington Songbook

(1957)

Ivie Anderson a fost una dintre primele soliste vocale permanente ale orchestrei Ellington (activă în anii 1930–1940), care a interpretat piese emblematice cum sînt Stormy Weather și I Got It Bad (and That Ain’t Good). Adelaide Hall, a fost una dintre primele colaboratoare ale lui Ellington în perioada timpurie, a cărei piesă notabilă Creole Love Call (din 1927), este un exemplu elocvent despre interpretarea vocalizelor în jazz. Al Hibbler a fost baritonul vedetă al orchestrei în anii ʼ40 și interpretul unor piese antologice: Do Nothin’ Till You Hear from Me, I Ain’t Got Nothin’ but the Blues, Don’t Get Around Much Anymore). Herb Jeffries (cunoscut cu porecla The Bronze Buckaroo), a fost primul solist vocal afro-american care a cîntat constant cu orchestra lui Ellington în piese faimoase precum Flamingo (1941), Jump for Joy, I Got It Bad (and That Ain’t Good) iar celebra Mahalia Jackson, supranumită pe drept cuvînt Regina gospelului, a înregistrat cu Ellington albumul Black, Brown and Beige (1958), conținînd o piesă absolut remarcabilă, Come Sunday, considerată drept una dintre cele mai emoționante și cu o deosebită încărcătură spirituală interpretări ale unei piese semnate de Ellington. 

Black, Brown and Beige 

(1958)

În sfîrșit, Betty Roché, care a cîntat cu Ellington cu mai multe prilejuri, are propria ei versiune interpretativă (din 1952) a celebrului standard Take the «A» Train, care rămîne una dintre cele mai valoroase și apreciate. Duke Ellington a creat  aranjamente pe care le-a adaptat personalității și vocii fiecărui interpret, lucru care a făcut ca aceste colaborări să fie perfecte din punct de vedere muzical, și deopotrivă de expresive.

Duke a primit 13 premii Grammy (inclusiv postum) iar în 1969, i s-a decernat «Medalia Prezidențială a Libertății», una dintre cele mai mari distincții civile ale SUA. Este considerat unul dintre pilonii de rezistență ai jazzului american (și nu numai), a cărui influență este lesne detectabilă atît în muzica clasică contemporană, cît și în jazzul modern, în muzica de film și chiar în muzica folk-pop.

A rămas cunoscut în istoria jazului nu doar ca un compozitor de excepție, ci și ca un inovator de geniu care a redefinit standardele muzicii orchestrale afro-americane.

Blîndul păstor

„A doua zi a văzut Ioan pe Isus venind către el şi a zis: 
Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.” 
(Ioan I, 29)

Memento

Alfredo James Pacino aka Al Pacino 85!

Dacă aveţi nevoie de mine, mă găsiţi tot acolo 

unde eram cînd nu aveaţi nevoie de mine.

«Serpico»
(Sidney Lumet, 1973)

Bibliophilia

„O taină care nu se declară este ca un păcat care nu se mărturisește: germinează și putrezește înăuntrul nostru, hrănindu-se doar cu alte taine.”

Juan Manuel de Prada 

(«Furtuna», RAO, 2006)

Muzicoteca de dinamită

„Unii îmi spun acum mama-jazz şi cred că e bine, cel puţin pînă cînd vor trebui să-mi spună bunica-jazz.”

Ella Jane Fitzgerald

(25 apr 1917 - 15 iul. 1996)

Summertime

Ella and Joe Pass

Nature Boy

Poezie mută, pictura...

Franz Stuck

(Golgota, 1917)

Întîlnirile titanilor

Papa Francisc & Rod Stewart

În memoriam

Papa Francisc 

(1936-2025)

Leonard Cohen

Hallelujah

(Live in London)

Requiescat in Pace!

Muzicoteca (piese pentru Săptămâna Mare)

„O, Glykí Mou éar” (în greacă: «Ω γλυκύ μου έαρ», tradusă adesea ca „O, dulcea mea primăvară” sau „O, dragul meu”) este un imn bizantin tradițional, cîntat în Vinerea Mare în Biserică, în cadrul slujbei ortodoxe cunoscute drept «Prohodul Domnului». Cu alte cuvinte, este un bocet de jale al Fecioarei Maria în momentul în care Iisus a fost așezat mormînt, o tînguire exprimînd profunda durere maternă. 

„O, Glykí Mou éar” este unul dintre cele mai emoționante și iubite imnuri ale tradiției ortodoxe elene, un simbol al dragostei materne, al suferinței omenești în fața morții și, deopotrivă, un simbol al speranței în Înviere.

În varianta Vangelis–Irene Papas, piesa transcende granițele religioase, reprezentînd un moment muzical profund în care sacralitatea se contopește cu arta contemporană.
Piesa face parte din albumul „Odes” (1979) al regretatului muzician Vangelis, și este rodul unei fericite colaborări cu Irene Papas, actriță și cîntăreață celebră, dorindu-se a fi un omagiu, într-o viziune modernă, adus muzicii tradiționale grecești.

«Au stropit mormîntul cu miruri, femeile mironosițe, venind dis-de-dimineață.

Plîngere pornit-a Maică Preacurata, cînd ai murit, Cuvinte.

Strigat-a Fecioara, cu lacrimi fierbinți, rărunchii pătrunzându-şi.

O, dulcea mea primăvară, fiul meu cel dulce, frumusețea unde Ți-a apus?

Muritorii toți aduc cîntare mormîntului Tău, Te slăvesc, dragul meu.

O, primăvară dulce, fiul meu cel dulce, frumusețea unde Ți-a apus?»

A fost odată, ca niciodată...

„De unde sînt eu? 

Sînt din copilăria mea. 

Sînt din copilăria mea ca dintr-o țară.” 

Saint-Exupéry

(„Micul prinț”)

Muzicoteca

Isao Tomita

Bach Fantasy

(piese pentru Săptămîna Mare)

Poemoteca

 Manifest activist către tinerime

Jos Arta

căci s-a prostituat!

Poezia nu e decât un teasc de stors glanda lacrimală a fetelor de orice vârstă;

Teatrul, o rețetă pentru melancolia negustorilor de conserve;

Literatura, un clistir răsuflat;

Dramaturgia, un borcan de fetuși fardați;

Pictura, un scutec al naturii, întins în saloanele de plasare;

Muzica, un mijloc de locomoțiune în cer;

Sculptura, știința pipăirilor dorsale;

Arhitectura, o antrepriză de mausoleuri înzorzonate;

Politica, îndeletnicirea cioclilor și a samsarilor;

...Luna o fereastră de bordel la care bat întreținuții banalului și poposesc flămânzii din furgoanele artei.

V R E M

minunea cuvântului nou și plin de sine; expresia plastică strictă și rapidă a aparatului Morse.

D E C I

moarte romanului-epopee și a romanului psihologic;

anecdota și nuvela sentimentală, realismul, exotismul, romanescul să rămână obiectul reporterilor iscusiți

(Un bun reportaj cotidian înlocuiește azi orice lung roman de aventuri sau de analiză);

Vrem teatrul de pură emotivitate, teatrul ca existență nouă.

dezbărată de clișeele șterse ale vieții burgheze, de obsesia înțelesurilor și a orientărilor.

Vrem artele plastice libere de sentimentalism, de literatură și anecdotă, expresie a formulelor și a culorilor pure în raport cu ele însele

(Un aparat fotografic perfecționat înlocuiește pictura de până acum și sensibilitatea artiștilor naturaliști)

Vrem stârpirea individualismului ca scop, pentru a tinde la arta integrală, pecete a marilor epoci (elenism, romantism, goticism, bizantinism etc.) - și simplificarea procedeelor până la economia formelor primitive (toate artele populare, olăria și țesuturile românești etc).

România se construiește azi.

În ciuda partidelor buimăcite, pătrundem în marea fază activistă industrială.

Orașele noastre, drumurile, podurile, uzinele ce se vor face, spiritul, ritmul și stilul ce vor decurge nu pot fi falsificate de bizantinism, ludovicism, copleșite de anacronisme. Să stârpim, prin forța dezgustului propagat, stafiile care tremură de lumină. Să ne ucidem morții!

Ion Vinea

Scriitoarea Henriette Yvonne Stahl & Ion Vinea

Acum 130 de ani, în această zi, se năștea ION VINEA (pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanaki, m. 1964), poet, prozator, eseist și publicist, una dintre cele mai complexe figuri ale literaturii române din prima jumătate a secolului XX. A fost un scriitor implicat în mișcările literare avangardiste, însă fără să fi aderat la vreuna dintre ele, fiind refractar oricărei înregimentări, deși s-a considerat un permanent promotor al modernismului, dar al unuia echilibrat. A colaborat la reviste prestigioase ale culturii românești, precum Simbolul, Sburătorul, Facla, Adevărul literar și artistic, Gândirea, Viața Românească ș.a. 

În poeziile sale timpurii se simte evidenta influență a simbolismului, însă mai tîrziu, stilul său se va maturiza, evoluînd spre un modernism sobru, rafinat și intelectualizat. În proză a cultivat nuvela și romanul, dar cu o evidentă dimensiune lirică, dublată de una psihologică.
Cu toate că nu a publicat foarte mult în volum în timpul vieții, Ion Vinea este considerat un scriitor de elită, un veritabil dandy al literaturii române (și nu numai). Deși a fost un autor extrem de activ publicistic, el și-a alcătuit cu dificultate puținele volume de poezie apărute în timpul vieții, în mare parte din cauza contextului politic, cenzurii și îndeosebi a propriei exigențe artistice. Din acest motiv, multe dintre poeziile sale – inclusiv cele avangardiste – au rămas, în timpul vieții sale, răspîndite în reviste precum Contimporanul, Integral, Punct, Unu ș.a, poezia sa fiind valorificată ulterior.
Opera sa a fost reevaluată după 1990, astăzi el fiind considerat unul dintre marii noștri poeți moderniști, numele său fiind asociat, deseori, pe de o parte, simbolismului și suprarealismului (mișcări aflate în imediata vecinătate a avangardismului) dar și realismului magic. Volume reprezentative: Paradisul suspinelor (poeme, cu 5 gravuri, printre care și un portret de Marcel Iancu, 1930), Ora fântânilor (1963), Lunatecii (un roman început în anii ’30, publicat parțial în reviste iar în varianta completă apărut postum, în 1965), Săgeata și arabescul. Articole și pamflete (1984).

Muzicoteca

Piese pentru Săptămîna Mare

Mesia 

Georg Friedrich Händel 

(1741)

Bibliophilia

Într-o zi de 14 aprilie a anului 1828, NOAH WEBSTER (1758–1843), avocat, pedagog, publicist, lexicograf și reformator lingvistic american (rămas cunoscut pentru crearea primului dicționar american al limbii engleze), și-a însușit drepturile de autor ale primei ediții a dicționarului care-i poartă numele.

Este considerat drept una dintre personalitățile marcante în domeniul dezvoltarii identității culturale și lingvistice a Statelor Unite.
Așadar, 1828 este anul în care Webster a publicat «An American Dictionary of the English Language», primul dicționar care a reflectat specificul limbii engleze americane, diferit de cel britanic. Conținea aproximativ 70.000 de cuvinte, dintre care multe nu fuseseră niciodată incluse într-un dicționar pînă atunci.
A fost și un autor de manuale școlare foarte populare, precum Blue-Backed Speller (1798), volum care a fost folosit timp de peste 100 de ani în școlile americane pentru a învățatul limbii engleze. Webster a fost susținătorul acerb al unei identități naționale americane distincte, susținînd o versiune unică a limbii engleze în SUA, aparte de influența britanică.
Dicționarul său a fost ulterior revizuit și publicat sub titulatura «Merriam-Webster Dictionary», care este și azi o autoritate în lexicografia americană.
Noah Webster este considerat „părintele educației americane” și al limbii engleze americane.

Bibliophilia

Coperta primă 

Pagina de gardă

Portret celebru al lui Johnson, Blinking Sam de Sir Joshua Reynolds (1775),
tablou expus la The Huntington Library, Art Museum and Botanical Gardens
(San Marino, California, SUA)

Scriitorului (poet, eseist, critic literar, publicist) și lexicografului britanic Samuel Johnson îi apare, în această zi a anului 1755, la Londra,

DICȚIONARUL LIMBII ENGLEZE (A Dictionary of the English Language).

Era primul dicționar englez comprehensiv, elaborat într-o manieră sistematică. Conținea aproximativ 43.000 de cuvinte, cu definiții clare, exemple de utilizare (adesea luate din opere literare) și explicații etimologice.

Johnson a lucrat aproape 9 ani la dicționar, fiind asistat de cîțiva copişti și nedispunînd de o echipă mare de lexicografi, ca în cazul dicționarelor moderne.

Publicarea a fost sponsorizată printr-un contract cu editorii londonezi și susținută, parțial, de un avans colectat de la mai mulți librari. Spre deosebire de alte lucrări similare, dicționarul său nu a fost finanțat de stat, deși Johnson a sperat la un sprijin regal (pe care regele George al II-lea nu i l-a oferit).

Dicționarul a reprezentat standardul limbii engleze timp de peste 100 de ani, pînă la apariția Oxford English Dictionary (OED), în secolul al XIX-lea, el contribuind decisiv la stabilirea normelor ortografice și gramaticale ale limbii engleze.

Poezie mută, pictura...

Simplitatea este cel mai sofisticat lucru.

Leonardo da Vinci

«Madonna și Sf. Anna cu copilul Isus»
(«Sfînta Ana, Fecioara și Pruncul Iisus care se joacă cu un miel»)
 de Leonardo da Vinci,
tablou (pictat în ulei pe un panou din lemn de plop)
 aflat în colecțiile muzeului Luvru din Paris

MUZICOTECA DE DINAMITĂ

Ritchie Blackmore 80!

Blackmore’s Night

Richard Hugh Blackmore, pe numele său de scenă Ritchie Blackmore, este, pentru mine, unul dintre cei mai influenți și carismatici chitariști rock-ului dintotdeauna. A fost co-fondator (în 1968) al unuia dintre cele mai valoroase grupuri hard-rock, Deep Purple iar alături de vocalistul Ronald James Padavona aka Ronnie James Dio, a co-fondat (în 1975) un alt grup emblematic, Rainbow.
După 1997, și-a schimbat sensibil orientarea muzicală, abordînd o un folk-rock de sorginte medievală și renascentistă, înființînd, alături de soția sa, vocalista Candice Night, trupa Blackmore’s Night, piesele rezultate, interpretate și pe instrumente de epocă, fiind o mixtură de  sonorități renascentiste, folk-rock și muzică tradițională celtică.
Blackmore este un chitarist posedînd o tehnică rafinată, cu o manieră de interpretare elaborată și expresivă, stilul său fiind influențat de muzica clasică (în special de cea a lui Bach și Beethoven) și, în egală măsură, de blues-ul american.
A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame (în 2016), ca membru al Deep Purple. Este considerat drept unul dintre cei mai valoroși chitariști din istoria rock-ului, celebra revistă muzicală Rolling Stone plasîndu-l pe poziția a 55-a în clasamentul celor mai buni 100 de chitariști ai tuturor timpurilor.

Blackmore’s Night

Shadow Of The Moon

Deep Purple Beethoven meets Rock

(1985)

PLANETA GIGANȚILOR

În cursul zilei de ieri, a încetat din viață MARIO VARGAS LLOSA (n. 1936), scriitor peruvian de prestigiu mondial, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri și eseiști ai literaturii latino-americane.

S-a făcut cunoscut pentru operele sale complexe, care explorează teme precum puterea, corupția, identitatea și violența politică, dar și legate de aspecte ale vieții sociale și individuale, avînd un stil scriitoricesc complex, în care fuzionează realismul dur cu tehnici narative inovatoare (precum fluxul conștiinței și povestirea din mai multe perspective). 

A devenit faimos în timpul așa-numitului „Boom Latino-American” din anii ’60, alături de scriitori celebri precum Gabriel García Márquez, Julio Cortázar și Carlos Fuentes. 

Printre cele mai cunoscute romane ale sale pot fi amintite Conversație la Catedrală (1969, o analiză profundă a dictaturii lui Manuel Odría în Peru), Războiul sfîrșitului lumii (1981, inspirat dintr-un eveniment real din Brazilia secolului al XIX-lea, romanul tratează tema fanatismului religios și conflictele sociale generate de acesta) și Mătușa Julia și condeierul (1977, un roman semi-autobiografic, scris într-o tonalitate ludică). Este laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (2010), cu motivația: pentru cartografierea structurilor puterii și imaginile sale incisive despre rezistență, revoltă și înfrîngere individuală. 

A fost ales membru al Academiei Franceze în 2021. Opera acestui autor francofil (care a trăit o bună parte a vieții sale la Paris), a fost tradusă în peste treizeci de limbi, el fiind primul scriitor străin care a fost inclus, în timpul vieţii sale (în anul 2016), în prestigioasa colecţie Pléiade.

Este unanim considerat unul dintre cei mai mari romancieri ai timpurilor noastre, care în scrisul său a abordat și comentat teme și evenimente politice și sociale majore ale lumii contemporane. A fost o voce critică puternică față de regimurile dictatoriale și a abuzurilor de putere, fiind, în același timp, un fervent susținător al democrației și al libertății de exprimare.

Geniul său intelectual şi vasta sa operă vor rămâne o moştenire durabilă pentru generaţiile viitoare. Ne exprimăm cele mai sincere condoleanţe familiei sale, prietenilor săi şi lumii literare. Odihneşte-te în pace, ilustru peruan al tuturor timpurilor, a fost mesajul transmis de președinta Peru, Dina Boluarte.

N.B. Pe prima traducere (realizată de Mihai Cantuniari) apărută în limba română (în 1986) a capodoperei «La Guerra del fin del mondo», fiul meu, Vlad, a reușit, mult mai tîrziu (el fiind născut în 1987), rara performanță de a obține un autograf din partea maestrului (în anul 2005, cu prilejul primei vizite a scriitorului în țara noastră). Așa cum a reușit și dragul nostru prieten Mihai.

Întîlnirile titanilor

La gala din 2024 a decernării Premiilor Oscar, de la stînga:
Sir Ben Kingsley, Matthew McConaughey, Forest Whitaker,
Cillian Murphy, Nicholas Cage și Brendan Fraser
(Sursa foto: Michael Baker / PictureLux / Profimedia Images)

Remember

„Prietenia nu poate rămîne deplină și desăvîrșită decît între cei desăvîrșiți și cu aceleași virtuți, pe care aceeași voință și aceleași țeluri de viață nu-i lasă niciodată...”

Sf. Ioan Casian

Tîrziu în noapte, acum 4 ani, am aflat, printr-un mesaj trist venit din partea lui Radu Lupascu, întunecata veste a prematurei plecări dintre noi, a dragului nostru prieten și colaborator apropiat, scriitorul, poetul sensibil și împătimitul de muzici cu ștaif, 

Valentin Radu Cantacuzu*...

În astfel de momente, cuvintele încetează a mai avea acoperire, deci a izbuti, în vreun fel ori altul, să atenueze tristețea pricinuită de dispariția cuiva drag, care ți-a fost prieten...

Și acolo, unde ți-ai găsit sălaș, Valentin, nu uita cuvintele unui poet care ne era drag amîndurora: „Asta e sora moarte / care ne adună după ce ne desparte....”

* Valentin, cel fără de pălărie (The Man Without Hat) în fotografiile de mai sus (prietenul nostru, Leonard Oprea, era și el între inimile noastre), mici eternități de-o clipă, întîmplate hăt, în 2016, la Muzeul Țăranului Român...

.

Orație de Florii

(azi, din inimă, tuturor prietenilor mei cu nume de flori, gîndurile mele cele mai bune...)

(Foto: B.-L.S)

Cărarea bunelor urări

Zilele tale să fie

ca florile albe de iasomie.

Simple și clare, patru petale,

astfel să fie trăirile tale.

Gloria-naltă a păcii cu sine,

viață adîncă și moarte senină.

Sufletul tău mîntuit de samsara,

Să se unească cu Muma-fecioara.

Privește într-una Urările aceste

Întocmai cu patru petale modeste.

Mihai Ursachi

Muzicoteca de dinamită

STEVE HOWE 78!

Bachianas Brasileiras No.5 

(Aria)

Cantata no.140 

(Wachet Auf / Trezește-te)

EVENIMENT EDITORIAL

M-am bucurat de privilegiul să fiu unul dintre cei luați la întrebări în acest volum, cu inteligență, sensibilitate și cu acribie de prietenul RADU IOAN LUPAȘCU, alături de «BLUES SHACKS» (GE), HOREA CRIŞOVAN, JOSEF KAPPL, DAVID LUCA, NUŢU OLTEANU, GABRIEL PETRIC, ILIE STOIAN, TONI VINIL şi RAPHAEL WRESSNIG (AU), fapt care nu are cum să nu mă onoreze, drept pentru care îi mulțumesc din inimă, încă o dată, și pe această cale, dragului meu intervievator, asigurîndu-l de întreaga mea gratitudine.

De asemenea, îi adresez calde mulțumiri, pornite din inimă și prietenului LIVIU ANTONESEI, scriitor de forță, care pe blogul dumisale (aflat la adresa: https://antoneseiliviu.wordpress.com/.../a-aparut.../...) a dedicat un prim semnal apariției volumului.

INTERVIURI ROCK. VOLUM 7 este o ediție de colecție, are 220 de pagini, conține și o iconografie color și a apărut de curînd la editura bucureșteană „Akakia”. Cei care doresc să intre în posesia volumului o pot face la adresa radu.lupascu@gmail.com sau contactîndu-l direct pe pagina sa de FB. Lansarea opului a avut loc recent, în cadrul celei de-a șasea ediții a URBAN BLUES FEST, desfăşurată în perioada 4-6 aprilie 2025, la București
În celelalte șase volume (publicate între 2012 și 2024) ale seriei INTERVIURI ROCK autorul reunește convorbiri cu muzicieni, scriitori, jurnaliști, promotori muzicali și, nu în ultimul rînd, melomani ai genurilor rock, blues, jazz, prog dar și, deopotrivă, ai muzicii clasice. Aceste dialoguri oferă cititorilor o perspectivă inedită asupra vieții intervievaților, evidențiind atît aspecte biografice, cît și profesionale. Fiecare volum din seria INTERVIURI ROCK reprezintă, așadar, cîte o incursiune nepereche și spectaculoasă în universul muzicii, prin intermediul dialogurilor sincere și profunde cu personalități autentice, contribuind astfel la documentarea și promovarea culturii muzicale de valoare.
Și din acest luminiș virtual, adresez felicitări tuturor celor care au contribuit la moșirea acestei apariții editoriale de excepție!

Poemoteca

Maria Banuș

Fragment de primăvară*

O stradă pe care trec îndoită din umeri,

sub primăvara grea ca un cîntec de bivol.

Pietrele drumului şi stelele

stau cuminţi de poţi să le numeri,

numai cîntecul meu îmi sfîşie rochia,

sub primăvara grea ca un cîntec de bivol.

Bolborosesc. Şi tac. Degeaba aştept între uluci

învineţirea liliacului.

Dedesubtul genunchiului carnea e umedă ca un măr despicat,

şi albul ochilor tulbure, tulbure.

Mă gîndesc, mergînd aşa, îndoită din umeri,

la primăvara asta golaşe şi tristă ca un gît de băiat.

Scrisoare

Să taci. Îţi scriu fiindcă-i o noapte limpede ca o frunte de ied,

fiindcă mi-e cerul gurii amar ca pieliţa nucilor noi,

îţi scriu fiindcă suntem atît de uituci amîndoi.

Curînd şi bătaia fumurie a pleoapelor vom uita-o, cred.

Ascultă. Mergeam. Deodată părul ciufulit îmi căzu pe faţă. Ţîşnise vîntul.

Crengile arse de praf se căutau între ele cu foşnet moale.

Era un sălcîm, era şi mare. Ne-am oprit să-mi scutur nisipul strîns în sandale.

Atîta tot. Încheieturile tale îmi erau mai dragi decît cerul şi decît pămîntul.

(*poeme din volumul „Ţara fetelor”, 1937)

***

Ce tînăr sînt. M-aș dărui cu-nfiorare

oricărui zvon ce calea mi-o aține;

supus, în blînda vîntului strînsoare,

precum în parcuri plante suitoare,

vrea doru-mi vrejurile să-și anine.

Și-oricărei arme pieptu-mi dezgolesc,

atît cît simt că pieptu-mi se lărgește.

Căci este timp de drum să mă gătesc,

cînd din răcoarea-acestor maluri, ziua

în țări fără de țărmuri mă gonește.

Poetul

Oră, mă lași, te duci în larg.

Și mă rănește-aripa grea.

Singur: cu gura-mi ce să fac?

cu noaptea mea? cu ziua mea?

Iubită n-am, nici casă ca să stau,

și nici un loc în care să trăiesc.

Și orice lucruri cărora mă dau,

devin bogate și mă cheltuiesc.

Rainer Maria Rilke*

(*poeme din volumul «Versuri», EPLU, București, 1966; traducere din limba germană de Maria Banuș)

În urmă cu 111 ani, în această zi, se năștea (într-o familie evreiască) MARIA BANUȘ (pe numele ei real, Marioara Banuș), poetă, traducătoare, autoare dramatică, memorialistă și eseistă. A debutat în 1928, în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi, cu poemul La 14 ani (Te caut pe tine, suflete frumos / Cu frăgezimea și durata unui fum / Încât mă mir și eu cum de ai loc / În ființa mea de-acum...) iar editorial în 1937, cu volumul de versuri „Țara fetelor”, apreciat de critica literară și de marele public, dar care a fost retras de la difuzare iar poeta exclusă din viața literară în perioada regimului antonescian, din cauza originii sale evreiești.
Cariera ei literară a fost marcată de contextul istoric – inițial ea fiind apropiată de cercurile literare avangardiste, ulterior alăturîndu-se celor progresiste (socialiste și comuniste) din interbelic, drama războiului, apoi instaurarea comunismului în România – acesta influențînd profund direcțiile pe care le-a urmat lirica sa.
Este autoarea a numeroase volume de poezie și tălmăciri din lirica universală (Rainer Maria Rilke, Goethe, Shakespeare, Sándor Petőfi, Verlaine, Pușkin, Robert Browning, Pablo Neruda). Cîteva dintre volumele sale de versuri (Ție-ți vorbesc, America!, 1955, Magnet, 1962, Diamantul, 1965 ) sînt tributare dogmatismului proletcultist și realismului socialist. După depășirea acestei etape a creației sale literare și limpezirea ideologică, ea revine la fiorul poetic genuin și lirismul său inconfundabil, trăsături care au impus-o drept una dintre cele mai autentice și puternice voci ale poeziei românești dintotdeauna, volumele apărute ulterior (Portretul din Fayum –1970, Oricine și ceva – 1972, Noiembrie inocentul – 1981, Fiesta – 1990), confirmînd pe deplin acest lucru.
Poemele sale, reunite în antologia Orologiu cu figuri (1984), au fost traduse în limba franceză (L’Horloge à Jacquemart, 1987) și prefațate de binecunoscutul poet francez Alain Bosquet, membru al Academiei Regale Belgiene. Despre volumele sale au scris nume importante ale criticii noastre literare, precum George Călinescu, Tudor Vianu, Nicolae Manolescu, Ovid S. Crohmălniceanu ori Silvian Iosifescu.
În anul 1989 i se decernează Premiul Internațional Gottfried von Herder.
Ediția cuprinzînd cele peste 1200 de pagini ale memorialisticii sale (Însemnările mele, volumul I, 1927-1944 și volumul II, 1945-1999) a fost îngrijită de reputatul editor, critic și istoric literar Geo Șerban, ea apărînd postum, în 2014, la editura Cartea Românească. Este o realizare editorială remarcabilă pentru contribuția pe care o aduce la istoria literaturii române în general și la plasarea autoarei la locul cuvenit în cadrul acesteia.
La zece ani de la moartea poetei, în anul 2009, editura «Casa Radio» a publicat audio-book-ul Zăbale rupte. Poeme rostite la radio, conținînd 52 de poezii din întreaga sa creație, cu mai multe ilustrații aparținînd unuia dintre fii săi, pictorul Tudor Banuș.

POEMOTECA

 

Baudelaire la 1855

«În această carte atroce («Les Fleurs du mal», n.m – B.-L.S.) mi-am pus toată inima, toată tandrețea, toată religia mea (travestită), toată ura. Este adevărat că voi scrie contrariul, că voi jura pe toți zeii că este o carte de artă pură...» (C.B.)

UITAREA*

Vin’ lângă mine, suflet veninos,

Molatec monstru, fiară adorată!

Vreau să-mi înfășur mâna ʼnfiorată

În coama părului tău greu și gros;

În rochia ta cu falduri parfumate

Vreau fruntea ostenită să-mi scufund

Și, ca pe-un stâns buchet, să sorb profund

Mireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu să trăesc, să dorm aș vrea mereu!

În vis îți voiu așterne fără teamă

Pe trupul tău cu străluciri de-aramă

Un nesfârșit sărut prelung și greu.

În patul tău, abis de desfătare,

Se stinge orice chin și orice dor,

Și gura ta e-un nesecat isvor

De sărutări și aprigă uitare.

Robit acestui crud și drag destin

Voiu asculta poruncile-i perfide

Și, mucenic blajin care-și deschide

El însuș rănile, de râvnă plin,

Voiu suge-otrava binecuvântată,

Adormitoare-a vechilor torturi,

Din vârfu-acestor sâni rotunzi și duri

În care nʼa fost suflet niciodată.

* Din volumul „FLORI ALESE din «Les Fleures du mal»”,

 editura „Cultura Națională”, București, 1934, în traducerea lui Alexandru Philippide. 

PISICA

Te-aștept, pisica mea, la piept să-mi vii,

Retrage-ți gheara labei tale,

Dă-mi voie să m-afund în ochii-ți vii

Și dragi, de-agată și metale.

Pe când te-alint cu degete de orb,

Dă-i voie mâinii,-atât cât cere,

Ca, mângâind electricul tău corp,

Să mi se-mbete de plăcere.

Îmi văd în gând iubita. Ochii săi,

Ca și ai tăi, superbă fiară,

Adânci și duri, împrăștie reci văpăi,

Iar sub mănușă,-i simți o gheară,

În timp ce carnea-i smeadă, o simți cum

Emană un mortal parfum.*

* Traducere de Șerban Foarță în volumul „Mic tratat de pisicologie. Bucăți feline în felii strânse la un loc de Șerban Foarță”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, editura Humanitas, București, 2015. )

STRIGOIUL*

Ca îngerii cu ochiul rău

Mă voi întoarce-n patul tău

Şi mă voi strecura spre tine

Ca umbra nopţilor haine;

Şi-atunci, iubita mea cea brună

Ţi-oi da săruturi reci de lună

Şi dezmierdări de şerpi ce-n fund

De gropi se tîrîie rotund.

Când zorii reci vor răsări

Tu locul meu îl vei zări

Gol, rece, până se-nnoptează.

Cum alţii prin iubire-ar vrea

Să stăpânească viaţa ta,

Eu vreau s-o stăpînesc prin groază.

(„Les fleurs du mal”/„Florile răului", trad.: Alexandru Philippide & Ion Gorun)

Portret de Th. Pallady

În această zi a anului 1821 se năștea CHARLES PIERRE BAUDELAIRE (al cărui nume de familie s-ar traduce, aproximativ, prin sabie scurtă), poet, eseist, critic literar și de artă, cronicar, traducător (unul dintre primii tălmăcitori în limba franceză ai scriitorului american Edgar Allan Poe, din care a tradus 46 de povestiri, pe care îl admira enorm și ale căror viziuni asupra artei și a morbidului le împărtășea total), publicist, unanim considerat drept părintele curentului poetic simbolist francez și unul dintre precursorii majori ai poeziei moderne. Abia la 10 ani după ce a publicat nuvela autobiografică La Fanfarlo (1847), a devenit celebru prin volumul de poeme Florile răului (Les Fleurs du mal, 1857), unanim considerat drept cea mai importantă şi mai influentă operă poetică publicată în Europa secolului al XIX-lea. 13 din cele 100 de poeme ale volumului au declanşat o acţiune în instanță, fiind considerate o ofensă la adresa religiei şi a moralităţii publice. După încheierea procesului, s-a hotărât scoaterea din volum doar a şase poeme, considerate obscene, autorul suportînd o amendă de 50 de franci (celor șase poeme le-a fost revocată interdicția de a fi publicate abia în 1949!). În februarie 1861, este publicată o a doua ediţie, adăugită şi îmbunătăţită, din Les Fleurs du mal, volumul fiind considerat capodopera lirică a lui Baudelaire (cuprinde 126 de poeme grupate în şase secţiuni de lungimi diferite).
În tot acest timp, Baudelaire a publicat o serie de eseuri critice importante despre Théophile Gautier (1859), Richard Wagner (1861), Victor Hugo şi despre alţi poeţi contemporani (1862), precum şi despre pictorul Eugène Delacroix (1863). 

Toate eseurile au fost publicate după moartea sa în volumul L’Art romantique (Arta romantică,1869). Fragmentele autobiografice intitulate Rachete (Fusées) şi Inima mea dezvăluită (Mon coeur mis à nu) datează tot de pe la sfîrşitul anilor 1850 şi începutul anilor 1860. Volumul Mici poeme în proză (Petits poèmes en prose) a fost publicat postum (în 1869) şi a fost intitulat ulterior, aşa cum a dorit şi autorul, Le Spleen de Paris.
Spirit neliniștit (a avut o relație turbulentă cu actrița mulatră Jeanne Duval, care i-a inspirat mare parte din poezie), permanent aflat în în conflict cu lumea, dar fidel ideii de frumusețe absolută și adept declarat al poeziei ca formă supremă de cunoaștere, Baudelaire a influențat profund prin creația sa mari poeți precum Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Stéphane Mallarmé și, mai tîrziu, pe T. S. Eliot și Paul Valéry.
A murit la doar 46 de ani, după ce, în 1866, suferise un atac cerebral, în urma căruia rămăsese parțial paralizat și afazic.