Raftul cărților

 

„Bărbatul, lupător și tehnician, dezumanizează lumea; femeia, rugătoare, o umanizează prin calitatea ei de mamă care veghează asupra oricărei ființe omenești, ca asupra propriului ei copil. Dar femeia își va împlini menirea numai dacă va primi slujirea «fecioarelor înțelepte» din parabolă, ale căror lămpi erau pline de darurile Duhului, numai dacă, gratia plena, o va urma pe Théotokos – Născătoarea de Dumnezeu (...)
În fața tragediei lumii a treia, în fața materialismului, a pornografiei, a drogului, în fața tuturor elementelor descompunerii demonice (...), femeia este cea care, după ce a spus dimpreună cu Sfînta Fecioară fiat, este menită să spună astăzi nu, să-l oprească pe bărbatul aflat pe marginea prăpastiei, să-i arate adevărata lui chemare...”*

Paul Evdokimov

* «Femeia și mîntuirea lumii», ed. Christiana, 2004

Alături de nume precum Vladimir Losski (1903-1958), Georges Vasilievici Florovsky (1893-1979) sau Nicolai Berdiaev (1874-1948), Paul Nicolaevici Evdokimov (1901–1970) reprezintă, fără doar și poate, unul dintre străluciții scriitori, filozofi, teologi și pedagogi, el fiind unanim considerat chipul cel mai luminos al exilului rusesc din secolul al XX-lea. Din vasta sa operă elaborată, în integralitatea ei, în limba franceză, două titluri îmi par a fi emblematice, definitorii chiar, pentru finețea observației, preciziunea chirurgicală a gîndirii și, nu în ultimul rînd, scriiturii sale limpide: „Arta icoanei. O teologie a frumuseții” (editura Meridiane, 1992 și editura Sophia, 2014), dimpreună cu „Femeia și mîntuirea lumii”.