O carte scrisă la două mîini...
...la fel de cuceritoare dar dificilă cu asupra de măsură, precum o piesă pentru pian la patru mîini.
Pe de altă parte, ea nu este o carte exclusiv despre Mircea Iorgulescu. Așa cum am fi tentați să bănuim, citind rîndurile de pe coperta întîia. Să fim bine înțeleși...
Ea este, deopotrivă și despre Ioan Groșescu.
Așadar, este o carte biografică și, în egală măsură, autobiografică. Pentru că, înșiși cei doi, care au alcătuit tandemul Iorgulescu-Groșescu adică, sînt personajele principale ale acestui op. Parafrazînd titlul unui roman celebru, doar ei doi într-o barcă! Fiecare, din locul lui, trăgînd la cîte-o ramă...
Uneori mai mult unul, alteori, mai mult celălalt...
Pe de altă parte, acest volum este, pentru mine unul, aidoma unui scenariu de film, care conține toate ingredientele și elementele necesare unei creații reușite, de „casă”, cum se obișnuiește pe la noi a li se spune peliculelor de artă. Un scenariu care, în orice moment, odată încăput pe mîna unui regizor de clasă, s-ar putea transforma într-un film. Chiar unul de Oscar, de ce nu?
Sau într-o piesă de teatru, cu doar doi protagoniști, pentru că, dincolo de zumzăiala puzderiei de personaje care populează, din background, viețile și conversațiile celor doi, vocile dumnealor se aud cel mai distinct, cel mai clar. Cel mai limpede dar și cel mai neaoș, mai ales în cazul lui Groșescu, un ploieștean sadea, pînă-n măduva oaseler dumisale mature...
Nu știu de ce, dar din clipa în care m-am apucat să citesc acest volum dramatic, insuportabil de dureros, pe alocuri, pe de o parte iar pe de alta savuros, mustind de un umor sănătos și de o ironie șfichiuitoare de cea mai bună calitate dar caustic pe măsură, vitriolant pe alocuri (îndeosebi în cuvintele lui Iorgulescu), gîndul m-a purtat la o altă carte splendidă, care m-a marcat, ca și aceasta, scrisă de un prozator tare drag inimii mele, Saul Bellow, un scriitor multi-laureat, inclusiv cu un premiu Nobel pentru literatură. Cartea lui se numește RAVELSTEIN, este un roman biografic, al cărui autor-narator (ca și Groșescu și aproape cam de aceeași vîrstă) se apucă, la rugămintea bunului său prieten (atins de o maladie incurabilă în fază terminală ca și prietenul lui Groșescu) să-i povestescă viața, una semănînd pe alocuri cu aceea a personajului din volumul pe care vi-l supun azi atenției. Cu deosebirea că, această carte a a lui Groșescu a fost scrisă nu la rugămintea prietenului său, ci din inițiativa autorului ei, care în repetate rînduri și-a îndemnat prietenul să purceadă, dimpreună, la scrierea ei.
Din nefericire, ca și în celălat caz, timpul s-a grăbit inexorabil și prietenii autorilor au părăsit lumea pămînteană înainte ca volumele să fie definitivate.
Intuiesc perfect cam ce sentimente l-au bîntuit pe Ioan Groșescu și prin ce stări sufletești i-a fost dat să treacă, încheind cartea și lansînd-o, iată, acum, în lipsa insubstituibilă a prietenului său. Din proprie experiență spun toate acestea, pentru că și eu am scris cu ceva ani în urmă o carte asemănătoare dimpreună cu un foarte drag prieten poet, pe care, helas!, aveam s-o termin și s-o lansez tot de unul singur.
În concluzie, aceasta nu este o carte neapărat de istorie literară, ci, mai degrabă, o carte despre viață și mai cu seamă despre moarte, dar și despre literatură și istorie literară și despre cultură, în general, despre cei foarte dragi din familie, despre prieteni (noi și vechi), despre bucurii și necazuri, despre eșecuri și îzbînzi, bref, e un jurnal sentimental și nostalgic de călătorie de-a lungul memoriei, mai cu seamă a celei afective (care uneori le mai joacă și feste celor doi, precum ne joacă tuturora), plin de peripeții și întîmplări de tot felul, unele mai hazoase, altele mai sumbre, un dublu jurnal existențial deci, aparținînd a doi bărbați trainic legați prin invizibilele fire ale unei prietenii de nezdruncinat, trecuți prin ciurul și dîrmonul vieții și ajunși la vîrsta deplinei maturități și a unor încheieri de conturi cu ei înșiși și cu restul lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu