Memento

 „Cea mai atrăgătoare femeie urîtă
din cîte s-au afirmat în literatura română.” 
Al. Ștefănescu

Nina Cassian

(27.XI.1924 - 15.IV.2014)

Autoportret

Mi-e dat acest obraz triunghiular, ciudat

această căpăţînă de zahăr sau această

figură pentru prora vapoarelor pirat

şi părul lung, lunar, pe ţeastă.

(„Disciplina harfei”)

„Dacă memoria mea e o zestre – sunt foarte bogată, prin profuziunea de elemente acumulate, peisaje, arome, culori, cărți, artă, muzică, ființe etc. care mă cutreieră și azi, cu o vitalitate și o prospețime aproape insuportabile.”

„Libertatea mea… Aceea de a mă îndrăgosti, de a face nudism la 2 Mai, nu de «a trage cu pușca», dar de a dărui în dreapta și-n stânga sentimente, idei, uneori opinii incendiare, netemându-mă, dintr-un soi de iresponsabilitate, de consecințe… Libertatea jocului adresând și agresând realitatea amenințătoare… Dar încă din copilărie, pe lângă joacă, jinduiam, visam la o mare iubire. (…) Și a venit. Nu numai una. Cu alaiul lor de extazuri și suferințe, și nu mi-e rușine de niciuna din ele, totul și toatele fiind îmbrățișate de acolada cunoașterii umane.”

„Iubirile mele. Cele două mari iubiri – Ioji și Ali, cele două iubiri importante – Marin Preda și Slavomir Popovici – le-aș aureola și prin imensa cantitate de suferință cu care le-am plătit. Nu i-am părăsit niciodată. Ei m-au părăsit, primii doi murind, ceilalți doi pentru fete tinere și frumoase. Am suferit enorm (aceștia din urmă n-au aflat-o niciodată, eu dorind să-mi păstrez orgoliul…), am suferit îndelung și fără remediu, n-am luptat să-i recuceresc pe cei care «m-au lăsat», nu mi-am înfruntat rivalele, am lăsat doar timpul să treacă și, eventual, să-mi dea dreptate (ceea ce s-a cam întâmplat).”

„Demnitatea despărțirilor nu am avut-o niciodată. Chiar când evenimentele erau strălimpezi și anunțau sfârșitul, am continuat să rămân locului, cu oarecari împotriviri, și să beau paharul până la fund. Cu puține excepții (Jani Colin, A.D., poate alții mai puțin semnificativi), am așteptat ca ei să mă «părăsească». Chiar în cazul spectaculosului L.B, dar, mai ales, în cazul lui Marin sau al lui Slavomir, eu n-am plecat până n-au apucat ei să plece. (…) Fie că se îndrăgosteau de o altă femeie, fie că li se termina «iubirea veșnică» pe care clamau că o aveau pentru mine – cert e că eu nu plecam când s-ar fi cuvenit s-o fac, cu demnitate. (…) Și așa, neplecând eu la timp, am avut parte de resentimente, de grosolănie, de indiferență, ba chiar de cruzime – și am rămas până astăzi contemplându-mi eșecurile (și scriind despre ele).

„Nu am fost infidelă, ci am adăugat afluenţi râului mare, iubirii celei mari. Neminţind şi, de altfel, având prea mult de dăruit, copleşitor pentru un singur recipient.“*

* Nina Cassian, Memoria ca zestre 

(volumele I-III), editura «Cărțile Tango», 2010

Radu Gheorghe

Cîntec în limba spargă

„Scrierea unor poeme într-o limbă imaginară, spargă. Din cuvinte inexistente în dicţionare, dar având sonoritatea cuvintelor româneşti, Nina Cassian compune versuri capabile să transmită o emoţie. Este vorba, deci, de o comedie a limbajului poetic, dar şi de un moment de lirism autentic, creat cu mijloace metalexicale. 

Au înmorit drumatice miloave / sub rocul catinat de nituraşi./ Atâţia venizei de bori mărgaşi.../ Atâtea alne strămătând, estrave.

Alex Ștefănescu

(„Istoria literaturii române contemporane“)