Despre dulceața și parfumul ceaiului...

Cu ceva ani în urmă mă împrietenism la cataramă cu Rareș, un puștan foarte isteț, care pe atunci era în clasa a V-a și cu care, ori de cîte ori mă întîlneam, sporovăiam cîte-n lună și stele... Dar numai lucruri importante, pentru amîndoi!
Într-o bună zi l-am întrebat, mai în glumă, mai în serios, dacă știe cine-i Dumnezeu și dacă L-a văzut vreodată. Mirat dar extrem de pătruns de întrebarea mea, după ce a stat cîteva clipe și s-a gîndit, mi-a spus că da, știe de existența Lui, dar că de văzut, nu L-a văzut, pentru că pe Dumnezeu, din cîte știe el, nu L-a văzut nimeni, niciodată. „Tu, care ești muuuult mai mare decît mine, L-ai văzut pe Dumnezeu?”, m-a întrebat complice, privindu-mă extrem de atent, așteptînd, cu o vădită curiozitate, să audă ce-i răspund. „Nu, nu L-am văzut”, i-am zis cu o undă de tristețe în glas. „Dar mi-ar plăcea să-L văd”, am adăugat mustăcind. S-a luminat brusc: „Păi, vezi?” L-am privit serios și l-am întrebat scurt, plusînd: „Păi, dacă și tu zici că nu L-ai văzut, atunci de unde știi că există?” A stat preț de cîteva clipe, ușor încordat, apoi s-a destins și, zîmbind șăgalnic, a adăugat cu o seriozitate maximă: „Păi, hai să-ți spun o mică poveste. În fiecare dimineață, mama îmi pregătește ceaiul meu preferat. De mentă, amestecat cu tei. Apoi pune în el o feliuță de lămîie și, la sfîrșit, adaugă două-trei lingurițe cu miere, amestecînd bine-bine. E minunat!... Dar, uneori, din grabă, uită să pună mierea iar alteori pune prea puțină și atunci mai adaug eu, că, altfel, ceaiului îi lipsește dulceața și gustul plăcut.” Îl întrerup cu blîndețe, ușor nedumerit: „Bine-bine, dar ce legătură are ceaiul tău cu Dumnezeu? Că eu despre El te-am întrebat!”... Rareș continuă imperturbabil: „Păi, are, că așa cum la ceai, nu știi dacă e dulce și aromat pînă nu-l guști, așa cred io că e și cu Dumnezeu, care trebuie să fie la fel de dulce și de aromat, dar numai în imaginația ta, atunci cînd te gîndești la El. Eu așa îmi închipui că trebuie să fie Dumnezeu. Pricepi?” „Pricep!”, i-am răspuns uimit. „Mă bucur! ” – a conchis puștiul – trimițîndu-mă, scurt, la colț: „Nu-i așa că și tu pui miere în ceai?”