Odă
(în metru antic)
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pînă'n fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!
Mihai Eminescu
N.B. „Dacă totuș am publicat aceste poesii împreună cu celelalte așa cum se găsesc, am făcutʼo dintr-un simțimênt de datorie literară. Trebuiau să devie mai ușor accesibile pentru iubitorii de literatura noastră toate scrierile poetice, chiar și cele începětoare, ale unui autor, care a fost înzestrat cu darul de a întrupa adînca sa simțire și cele mai înalte găndiri întrʼo frumuseță de forme, sub al cărei farmec, limba română pare a primi o nouă viață.”
Titu Maiorescu
București, Decemvrie 1883
(din prefața ediției princeps, „Poesii de Mihail Eminescu”, editura Socec, 1884)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu