Manuscrisele lui Eminescu

Manuscrisele poetului sînt „caiete de creație” îndeosebi pentru opera literară. Din manuscrise aflăm despre geneza unor scrieri literare și de stadiile prin care trec acestea în procesul de desăvîrșire artistică. Manuscrisele cuprind și un număr considerabil de note la cursurile universitare, însemnări de lectură, ele fiind și un „jurnal” al formării sale intelectuale dar și un „instrument de lucru” în activitatea scriitoricească eminesciană. Dar acest adevărat „atelier” eminescian, denumit inspirat „Exerciții & moloz”, cuprinde și însemnări „căzute ca o pilitură de aur din strungul meșteșugarului” (D. Panaitescu-Perpessicius, Opere, vol. V, Editura Academiei R.P.R., 1958), privitoare la filozofie, demografie, economie politică, comerț, drept, etnografie, folclor, filologie, lingvistică, matematică, astronomie, fizică, geologie, biologie, botanică, zoologie, artă, literatură, istorie, geografie. Este, acesta, un capitol important cu însemnări din varii și vaste domenii, așadar, alături de miile de pagini cuprinzînd notații cu predilecție venite din poezie, proză și teatru.

„Însemnările ne relevă un Eminescu din familia spirituală a lui Leonardo Da Vinci, cu o mare sete de cunoaștere și preocupări multilaterale, care îl situează pe primul loc în cultura română și-i conferă un loc de frunte în cea universală”, scria, pe bună dreptate, criticul și istoricul literar, academicianul Dimitrie Vatamaniuc, acela care și-a închinat cea mai mare parte a vieții domniei sale descifrării, transcrierii și inserării acestor manuscrise în monumentala ediție definitivă a operelor eminesciene apărută, de-a lungul anilor, sub girul Academiei Române. 

 „Iar voi, tineri care v-aţi grupat împrejurul acestei îmblători literare, ascultaţi sfatul unui om care vă voieşte binele din inimă. Petrescu, pălămarul, – cizmariul… croitorul, oameni onorabili, folositori sie şi societăţii, au nevoie de ucenici. Decât pseudotalent în literatură, mai bine talent în cizmărie. Mai bine cel de-ntâi într-un sat decât al doilea la Roma. Ca voi au fost mii de mii de oameni pe lume şi vor mai fi încă. Nimănui din voi să nu-i abată cumva prin minte c-ar fi un geniu. Căci, copiii mei, Pământul nostru e mai sărac în genii, decât Universul în stele fixe şi mai lesne se naşte în văile nemăsurate ale haosului unui nou sistem solar decât pe Pământ un geniu. Homer şi Shakespeare, Rafael, geniile în arte se nasc o dată la 3-4 mii de ani, Newton şi Galilei, Kant ori Darwin geniile în ştiinţă, o dată la o mie de ani încât nu ştiu zău dacă de la Adam până la Papa Leo IX au existat de toţi o duzină. Încolo, suntem cu toţi nişte bieţi mizerabili cărora aceşti regi ai cugetării ne dau de lucru pentru generaţii înainte. Dacă avem talent, adică câteva centigrame de creieri mai mult decât suma communis – î[l] putem valorifica, pentru vremea noastră, prin muncă constantă; dacă nu muncim, rămânem asemenea confraţilor noştri dobitoacele.”*

Mihai Eminescu

(manuscrisul 2255)

*Apud. „Fragmentarium”, ediție după manuscrise, cu variante, note, addenda și indici de Magdalena D. VATAMANIUC, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 178.)