Haihui printre cuvinte

Șora & Djuvara

«Un cuvînt despre istoricul Neagu Djuvara. Nu sînt de meserie și nu pot judeca „academic“ lucrările sale de specialitate. Am constatat că unii profesioniști îl contestă, îl diminuează, îl evacuează, discret, pe coridorul „popularizării“. Nu mă bag. Dar pot să spun un lucru. Neagu Djuvara dinamitează – fără frivolitate – ideea că „știința“ istoricului trebuie să fie acră, țeapănă, atrăgătoare doar pentru cîțiva colegi scorțoși. Istoria ne privește, în mult mai mare măsură decît alte „științe“, pe toți. De aceea, cînd deschidem o carte de istorie, e trist să simțim că intrăm, fără acces legitim, într-un domeniu rezervat inițiaților. Preferabil e să ne vedem interpelați, provocați, puși pe gînduri. E ceea ce fac, cel puțin din punctul meu de vedere, cărțile lui Neagu Djuvara. Nu de popularizare e vorba, ci de o pricepută stimulare a interesului viu, a curiozității, a dezbaterii. Citești și înveți, dar, totodată, citești și te amuzi, citești și poftești la mai mult. Inexactități? Ipoteze riscante? Se poate, dar prefer să fiu invitat la o călătorie palpitantă, ba chiar primejdioasă, decît să moțăi în scaun, sub betonul livresc al unor certitudini oricum aproximative. Pe măsură ce îmbătrînesc, încep să cred, de altfel, același lucru, și despre cărțile de filozofie. Nu cred că există idee, oricît de înaltă, sau adevăr, oricît de subtil, care să nu poată fi transmise cu limpezime oricărei minți normale. Istoriile lui Neagu nu te țin în anticameră, după un fals protocol al savantlîcului sec, ci te cheamă în salon, te conversează ospitalier, te „omenesc“ cu tot felul de bunătăți.»

Andrei Pleșu

(„Neagu. Conu’ Neagu. Domnul Neagu Djuvara”)