Texte cu elice

„Viața, de conceput mai mult ca o sumă de exerciții de rezistență decât sub forma ei ofensivă, activă. Rezistenţă, adaptare, supravieţuire. Momente albe, negative, deviante. Când derularea zilelor se tulbură, retragere, repliere, acoperire. 

Cel care se ascunde în somn.

Somnul care regenerează pofta de a trăi.

Somnul care face posibil sentimentul cotidian, atât de necesar, al începutului, al reluării. Nu poţi trăi necontenit. Nu atât oboseala, cât nevoia unor segmentări, a unor popasuri. Fragmentele zilelor noastre fac pânza continuă a vieţii. Mitologiile personale ale zilei. Unităţi de timp programabile. Metafizica unui anotimp, intermitenţele dragostei. Descoperire şi recunoaştere asta e toată dialectica. Somnul ne ajută să nu ne uităm viaţa. Capitolele unui roman, pasajele unei proze. Cititorul care respiră şi cu privirea cînd citeşte. Trebuie să-i oferim acel aer. Oricît de moderni şi experimentali am fi, nu putem ignora faptul că trupul îşi are obişnuinţele lui care rămân aceleaşi chiar şi în faţa unor pagini de carte.”

Gheorghe Crăciun

[„Grandangular (5)”, în „ Mecanica fluidului”, Editura Cartea Românească, 2014]

(în fotografie: Mircea Nedelciu și Gheorghe Crăciun, în dreapta, Fundulea, 1983)

Remember

Michel Petrucciani
(1962-1999)

Prietenului Ioan-Mircea

Michel Petrucciani: pian
Miroslav Vitous: contrabas
Steve Gadd: percuție
(Live in Munchen, 20 iulie, 1997)

Haihui printre cuvinte

Amos Oz

(Amos Klausner, 4 mai 1939 - 28 decembrie 2018)

„[…] privind ecranul şi întrebîndu-se de ce personajele nu încetau să-şi impună unele altora tot felul de suferinţe şi umilinţe? Ce le împiedica să aibă puţină compasiune unele faţă de altele? Nu i-ar fi fost greu să le explice eroilor filmului, dacă ar fi fost de acord să-l asculte o clipă, că, dacă voiau să se simtă acolo ca acasă, trebuiau să se lase în pace unii pe alții şi fiecare pe el însuşi. Să se străduiască să fie mai buni. Cel puţin pe cît posibil. Cel puţin atîta timp cît ochii văd şi urechile aud, chiar făcînd faţă oboselii din ce în ce mai puternice. Să fim buni, dar în ce sens? Întrebarea i se părea sofisticată. Pentru că totul era atît de simplu. Urmări povestea cu uşurinţă. Pînă cînd i se închiseră ochii şi adormi în scaunul său.“

(Fima, Editura Polirom, 2008, traducere de Any Shilon)

„E adevărat, în cărţile mele există foarte multă melancolie, dar ea e îmbinată tot timpul cu umor. Cred că situaţia tuturor este de o sfîşietoare tristeţe: mîine o să fim bolnavi şi poimîine o să murim. Noi sau oamenii pe care îi iubim. Dar fiecare zi care trece e plină de daruri. Astăzi, m-am trezit foarte devreme dimineaţa și m-am dus încă o dată să văd Marea Neagră. Pentru că în curînd voi pleca de aici. Toate păsările Mangaliei, pe care eu o numesc Magnolia, au cîntat numai pentru mine, fiindcă toţi ceilalţi dormeau. Şi eu am spus: «Păsărilor, îmi faceţi o mare cinste: o mie de păsări cîntă pentru un singur om?!». După aceea, am văzut că şi marea cîntă numai pentru mine şi am vrut să aplaud. Aşa că: melancolie – da! Cu multe punţi de bucurie“.

(convorbire cu Iolanda Malamen, în volumul „Depozite de supravieţuire”, Editura „Tracus Arte”, 2013)

Memento

Nigel Kennedy 63!

Paraponu' zilii

În talcioc. Pe la prînz. 

Intru-n vorbă cu uica Vasile Răsuceanu, 82 de ani, fabricant și vînzător (de-o viață) de potcoave, caiele și alte articole de fierărie. 

– Să trăiești! Ce mai zici că faci, uică Sile, tot cu potcoavele-astea ești? Merge vînzarea, merge?

– De, taică, tot. Ce poci ca să zic? Merge potrivit, taică.

– Ai vîndut ceva d-azi -dimineaţă?

– Nemica, taică!

– …

Clin d'oeil

A fost înfiinţat un post de radio al evreilor originari din România.
- Aici, „Radio Israel”. Transmitem pe lungimea de undă de 1238 kHz. Numai pentru ascultătorii fideli, lăsăm la 1200...

Haihui printre cuvinte

„Locurile frecventate mai des de către ortodocșii slujnicari sunt două – grădina Cișmigiu pe timpul de vară și cafeneaua din Pasajul Român în timpul friguros al iernei.
Aici se adună slujnicarii de toate nuanțele de-și varsă veninul asupra oamenilor ajunși la putere. De cîte ori vei vedea un cerc de patru-cinci indivizi și vei auzi pe vreunul dintr’înșii vorbind cu agitație despre canalizarea râurilor, ridicarea oastei la cifra de trei sute de mii de indivizi, exploatarea carierelor de marmură și formarea unei flote pe Marea Neagră, să știi că acel om este slujnicar paraponisit; cată să mai știi și aceasta că slujnicarul este o ființă omnipotentă [numai în vorbe]; el nu are decît să zică un cuvânt și țara este brăzdată de șosele și drumuri de fier, casele statului se umplu de bani, cultura și instrucția ajung pe cea din Germania, cu un cuvânt România se ridică la cel mai suprem grad al fericirei sale; din nenorocire, însă, guvernul nostru nu știe să se folosească de consiliile patrioților slujnicari, și de aceea lucrurile merg cu susul în jos.”

Nicolae Filimon

(„Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala”, nuvelă, 1916)

Orație de Crăciun

(prietenilor mei)

Vă dăruiesc, dintre toate gîndurile mele bune, din inimă, pe cel mai bun.
De Crăciun.
Prin Moş Crăciun.
Să fiţi iubiţi!
Vă îmbrăţişez!
La mulţi ani!

Reclama, sufletul comerțului...

De la Cluj pîn-la Constanța,
Din Oradea la Galați,
Ce ușor parcurg distanța
Motoretele „Carpați”!

Iubirea e un lucru foarte mare...

Olanda

Ai două iubite. Te poți însura cu amîndouă. Ele se pot căsători între ele.

Republica Moldova

Ai două iubite. Di la tini și audi gîlșeava aia, în fiecari noapti, mai omuli?

Rusia

Ai două iubite. Stalinskaya și Moskovskaya.

Pakistan

Ai două iubite. Cea mai bătrînă are 6 ani.

India

Ai două iubite. Budha nu știe nimic.

Turcia

Ai două iubite. Una îți face mîncare, una îți spală rufele, una îți calcă hainele, una îți face curat și una le supraveghează pe celelalte. Chiar voiai să te credem că ai numai două iubite?

China

Ai două iubite. Din vreo două-trei miliarde de motive.

Bulgaria

Ai două iubite. Pe una o cheamă Sofia. Cînd cealaltă te întreabă „unde ai fost?” și-i răspunzi „la Sofia!”, ești în deplină siguranță.

Germania

Ai două iubite. Ambele blonde.

Mexic

Ai două iubite. Vin hoții și-ți fură jumătate. Îți mai dă vecinul una. Împrumuți trei din barul de vizavi. Vecinul își ia partea înapoi. Cîte ți-au mai rămas?

Anglia

Ai două iubite. Absolut superbe. Iar ai băut prea mult!

SUA

Ai două iubite. Una pe Facebook și alta pe Myspace. Nu le-ai întîlnit niciodată.

Brazilia

Ai două iubite. Rosaria Fiorella Andreea Luiza Esmeralda Carla Vitoria Alessandra del Campo și încă una.

Dubai

Ai două iubite. Placate cu aur.

Cuba

Ai două iubite. Nu ești deloc Fidel.

Suedia

Ai două iubite pentru că, la IKEA, chiar găsești orice.

Spania

Ai două iubite. Mai tîrziu, descoperi că ele sînt, de fapt, surori. Puțin mai tîrziu, afli că tu ești chiar fratele lor mort la naștere. Mai ai un frate geamăn, dezmoștenit de către soacra portarului, care portar nu-și mai aduce aminte nimic din copilărie. Viața ta e o telenovelă…

Grecia

Ai două iubite. Vecinul se cam dă la una dintre ele. Dimineață, te trezești cu un cal mare de lemn, în fața casei. Mai bine fugi!

România

Ai două iubite. Una îți ține socoteala iar cealaltă îți cheltuie banii.

Gîndul nopții

„Spusa unui cerşetor:
«Cînd te rogi lîngă o floare, ea creşte mai repede.»”
Cioran
(„Caiete”)

Texte cu elice

Eşti frumoasă ca o stele,

Tu mi-ai rupt inima-n doi,

Toate sufletele mele,

Bate pentru tu şi noi!

(declaraţia de iubire a unui manelist)

Paraponu' zilii

„Dacă un bărbat vorbeşte într-o pustietate şi nici o femeie nu-l aude, oare asta înseamnă că tot n-are dreptate?”

Ken Robinson

Haihui printre amintiri...

O eternitate de-o clipă: cu Ioana, la „Museum of Fine Arts”, Boston...
(octombrie, 2015)
Foto by Vlad

Gînd în fuior

„Acum, cînd am învățat să zburăm prin aer ca păsările şi să înotăm pe sub apă ca peştii, avem nevoie de încă un lucru: să învățăm să trăim pe pămînt ca oamenii.”

G. B. Shaw

Filmoteca de dinamită

The Secret

Haihui printre imagini

Diana Vishneva

Maia Plisețkaia & Diana Vishneva

Haihui printre sunete

Se leagă de lege cei fărădelege...

(Sprijin muzical, Nicu Vladimir)

Altițe și bibiluri

„Suntem cum suntem, dar putem fi cum ar trebui să fim”.

Bedros Horasangian

Amintire de seară

L-am întrebat, cu mulți ani în urmă, pe prietenul meu Ion Stratan: Nino, ce loc ocupă femeia în viața ta? Fără să se gîndească prea mult, mi-a răspuns, învălătucit în nori groşi de fum de țigară, cu privirile-i parcă întoarse înlăuntru-i: Bătrîne Urs, eu am o teorie disjunctă între creier şi fratele trup. Nu sunt un tip senzual. Sunt un cerebral. Sunt şi un ideatic, dar stările mele sunt afective. Femeia, dragostea sunt atmosferă. Femeia este o înlesnire a vieții. O grijă. Este grija pe care femeia o acordă bărbatului singuratic, care atunci cînd scrie, are nevoie de linişte, de-o cafea, de-o țigară. Femeia este un un bun conducător de poezie. Întrebarea asta, dimpreună cu răspunsul ei (care fac parte dintr-o convorbire mai amplă, avută prin 1999) mi-am permis să le așez, la doar cîteva luni de la plecarea intempestivă, absurdă şi tragică a lui Nino dintre noi, în volumul nostru, Convorbiri la lumina gîndului.

Gînd de seară...

„Singurii oameni care nu pot fi suspectați că nu se înfioară în fața morții sunt sfinții...”

Petre Țuțea

Amintirea toamnei. La Iedera...

(Fotografii de B.-L.S.)

Reclama, sufletul comerțului...

Beţi suc de fructe! Sucul de fructe înseamnă energie. Energia înseamnă sport. Sportul înseamnă putere. Puterea înseamnă bani. Banii înseamnă femei. Femeile aduc necazuri...

Mai bine, beţi apă!

Texte cu elice

„Cîndva, cuvîntul «graţie» îşi purta, neştirbită, inocenţa. Se scria: «Prin edictul graţiosului împărat se va descăpăţîna numitul X, măruntaiele se vor îngropa la faţa locului iar capul şi membrele se vor ţine în pari, spre vedere şi înfricoşare, paisprezece săptămîni... » Puteai avea «graţia» unei damicele. Cine a ucis sensurile frumosului cuvînt? 

Un alt cuvînt criminal: «graţiere», care a încurcat totul, a anulat subţirimile şi a pus între vocabule un piron de sicriu...”

Gheorghe Tomozei

(Bucureşti, 20 martie 1978; în „Manuscrisele de la Marea Neagră)

Clin d'oeil

Cu credință și cu vrere, faci din aguridă, miere...

Altițe și bibiluri

(foto: https://peterlengyel.wordpress.com/)

„Cu părul nins, cu ochii blînzi,

Și calzi de duioșie,

Așteaptă, parcă, de o viață,

Copiii să revie...

Căci se apropie Crăciunul

Și se coboară cerul,

Și ne cuprinde iar fiorul

Cînd se aude... lerul.” (...)

Gînd de seară...

În stînga, pr. Gheorghe Calciu alături de arhimandritul Justin Pîrvu

„În pragul Bisericii te cheamă glasul lui Iisus. Cine ți-a mai spus pînă acum că ești îndumnezeit, că în tine stă chipul lui Dumnezeu? Pănă acum ți s-a spus că descinzi din maimuță, că descinzi din animale, că ești pe o treaptă zoologică mai ridicată, dar această origine nu îți dă demnitate. Ea te coboară..

Uite, Dumnezeu îți spune că tu ești fiul Lui.”

Preot Gheorghe Calciu

(1925-2006)

Ocupația la arestare: student.

Întemnițat 21 de ani (Pitești, Gherla, Jilava, Aiud, București, Galați)

Raftul cu cărți

Nichitisme:

„Copila din «Ploject» (Ploieşti) este o «putinetă», un indezirabil, e un «mastrapont», banii mari, «matrafingheri» sau «coroclinci», sînii muierilor sînt «ţîfuri», onorariile, «bînfi», ciolanul cu fasole e «ciolănacher» , Fănuş Neagu e «Fanacher» etc. Bea la Casa «escribenţilor» (Casa Scriitorilor – n.m.), cînd intră într-o situaţie dificilă el o «împopistrează»(!) Cînd e solemn îmi spune «dumneata». Chemat la radio, «clămpăneşte». Plimbarea e un «fiţifex». Carnetul de telefon e un «ragaţier». Carnetul cu adresele iubitelor e «madonar». O fată are ţîţele ca «doi ochi de bufniţă». Cîmpulung, vara, 1976”.

Gheorghe Tomozei

(„Manuscrisele de la Marea Moartă”, ed. Cartea Românească, 1981)

Gheorge Tomozei, Nichita Stănescu şi Ion Donoiu

Haihui printre imagini

Liudmila Konovalova,
prim-balerină la Wiener Staatsballett
(Baletul de Stat din Viena)

Gînd în fuior

O carte tipărită este, mai presus de orice, o stare de spirit. Trupul cărţii, „carnea” ei (ilustraţiile, coperţile, modul în care este paginată și cel în care este legată şi pînă la cele mai mici detalii grafice) transformă o carte într-un obiect estetic senzorial, în clipele inefabile în care i te abandonezi cu întreaga ta fiinţă. Dimpreună cu textul propriu-zis, cartea tipărită nu este altceva decît o sublimă vietate, splendidă în întregul ei, care se însufleţeşte doar atunci cînd este citită. Nutresc convingerea că o carte tipărită se însufleţeşte doar atunci cînd este citită. O carte abandonată într-un raft prăfuit de bibliotecă devine un obiect oarecare, neutru şi inutil. Borges spunea la un moment dat, parafrazîndu-l pe Emerson, că biblioteca este un cabinet magic în care există multe spirite vrăjite, care se trezesc cînd le chemăm. Adică doar atunci cînd o carte îşi întîlneşte cititorul, se produce resurecţia ei. În caz contrar, ea moare. Moare şi se transformă într-un alt fel de mobilă, care odată cu trecerea timpului, indiferent cît este de valoroasă, se demodează. Intră într-un anume fel de desuetudine. Pentru a avea viaţă, o carte trebuie iubită, admirată, mîngîiată cu ochii cei de carne dar mai ales cu ochii sufletului, adulmecată, luată cu sine şi ţinută lîngă inimă. Aidoma unei femei. Pentru că între o carte frumoasă şi o femeie frumoasă, de cele mai multe ori nu există diferenţe semnificative...

Paraponu' zilii

O doamnă în vîrstă intră într-un sex shop. Preț de un sfert de oră examinează foarte atentă obiectele expuse pe rafturi, după care iese, trîntind ușa, exclamînd cu năduf:
– Nemernicii! Au distrus țara asta! Nu mai găsești un bărbat adevărat! Doar piese de schimb!

Clin d'oeil

Un bărbat se întoarce acasă îmbujorat și cu privirile cam tulburi.
– Ai băut!, se rățoiește la el soţia.
– Nici o picătură!
– Dar abia te ţii pe picioare! Te cam bate vîntul! Spune sincer, cît ai băut?
– Nu am băut nimic. Jur!
– Bineeeee... Atunci, repetă după mine: eu pup poala popii, popa pupă poala mea!
– Am băut!

Haihui printre imagini

Anul Nou

Zburătăcind...

Robbie Fairchild

(prim balerin, „New York City Ballet”)

Altițe și bibiluri

„Sunt lucruri despre care este mai uşor să vorbeşti în contextul unei Rusii străvechi. Despre Dumnezeu, de exemplu. După părerea mea, legăturile cu El erau mai directe pe vremuri. Mai mult decât atît, pur şi simplu existau. Acum natura acestor legături îi preocupă doar pe puţini, şi asta e neliniştitor. Să fi aflat noi, din Evul Mediu încoace, vreun lucru complet nou, care să ne perimită să ne relaxăm?”

Evgheni Vodolazkin

Gînd de seară

Prietenului Leonard Oprea

„Nu aștept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumești,

 a căror înțeleaptă chivernisire ne revine nouă 

ca ființe înzestrate de El cu minte rațională și o inimă fierbinte”.

Părintele Nicolae de la Rohia

(Nicolae Steinhardt)

Un snop de tăcere...

„...eu însumi pentru mine, nu am chip. Pentru că mi se modifică de atîtea ori şi atît de repede trăsăturile feţei, încît aş fi în stare să nu mă recunosc într-o fotografie.”

Nichita Stănescu

(31 martie 1933 – 13 decembrie 1983)

Aproape linişte

Lumea în care trăim

Bansky: Merry Christmas?

Despre Banksy (pseudonimul unui artist specializat în graffiti, activist politic, regizor de film și pictor englez) se știu extrem de puține lucruri. Este o prezență cvasi-invizibilă în spațiul public, lucrările sale – artă urbană satirică ce combină mici texte epigramatice subversive, suculente și pline de un umor negru cu desene executate după un șablon extrem de personal, care aduc virulente critici vieții politice și sociale – sînt prezente pe trotuare, pereți și poduri din orașe din întreaga lume.

Dac-ar fi să luăm de bune spusele designerului Manco Tristan, Banksy s-ar fi născut în 1974 în Bristol, Anglia, unde și-a petrecut primii ani de viață, ca fiu al unui tehnician fotocopiator, el fiind școlit să devină... măcelar!

Despre clipul de mai jos nu se știe dacă a fost făcut cu un om al străzii sau cu un actor (contează prea puțin acest aspect), ideea lui fiind, în schimb, strălucită! Din păcate, superbul său desen închipuind renii lui Moș Crăciun, înhămați la o bancă adevărată a fost vandalizat... 

„Dumnezeu să binecuvânteze Birmingham!”, a scris Banksy în mesajul său pe o reţea de socializare după postarea clipului. În cele 20 de minute în care l-am filmat pe Ryan aşezat pe această bancă, trecătorii i-au oferit o băutură caldă, două batoane de ciocolată şi o brichetă, fără ca acesta să le ceară ceva, a adăugat el. Mesajul artistului a strîns 2,5 milioane de vizualizări în primele 11 ore de la publicare!

Memento

JEFF BRIDGES 70!

„Amintirile nu aparţin numai trecutului. Ele ne determină viitorul.”

Jeff Bridges

Poemoteca

Filamenta. Elegie duhului ei

Filamenta a avut parte de dreptate de la bun început,

purta numele acesta de cînd era nubilă și, de mînă

cu unul sau cu altul, găsea repede tufișurile dese

din mijlocul bătrînului parc și odată măcar ascunzișul

dintre lăzile decorative așezate sub bradul de iarnă

din exact mijlocul, socotit geometric, aceluiași parc…

(era frumos sub serpentinele colorate, becurile colorate,

lumina difuză a jumătății de lună și parfumul de brad)

Apoi, era podul întunecat al bătrînei școli și vestiarele

lipite de-a dreapta și de-a stînga ușii de la sala de sport

și nevindecat i-a rămas dorul după masa lungă din cancelarie,

ba poate și după cîțiva dintre cei mai chipeși profesori…

Și au trecut ani și au trecut bărbați legiune prin brațele sale

atît de musculoase, de netede și de tot primitoare.

Și au urmat camere de subsol sau mansarde închiriate

cu ora, cu ziua, de nenumărații săi cavaleri trecători,

precum trec ploile repezi de vară, și cîteodată, norocul

o ducea în hotelul gării, ori în alte orașe, ba chiar și

în camere rustice din casele tătărești de la malul mării…

Pe soțul celei mai bune prietene l-a sedus într-o clipă,

și l-a părăsit în cea următoare, dar nu l-a uitat în veci,

din cînd în cînd îi invadează memoria și-o mîngîie

pînă în cele mai ascunse văgăuni ale trupului,

cu un poet nu i-a ieșit nimic și l-a blestemat

să nu moară aici, și asta chiar s-a întîmplat,

poetul e foarte viu și, doamne!, atît de departe…

Și au trecut zile, și ani au trecut, bărbați legiune

a cuprins între tot mai obositele, încrețitele sale brațe.

Și e tîrziu, și durerea că n-a plecat din lume la vreme

e depășită doar de semnele trecerii care acum se arată,

de regretul că, degeaba, n-a reușit să-i aibă pe toți.

Și pentru glorie și alinare acest cînt al celui ce n-a

dorit-o și căruia îi poartă o ură vie, veche și amară –

poate că acum ea îl va ierta, și poate el nu o va uita…

Poate, cu mai mult curaj, povestea ar fi fost alta!

Liviu Antonesei

(11 Decembrie 2019, în Iași)

Clin d’oeil

Am citit Constituția României.
La sfîrșit, ea moare...