Amos Oz
(Amos Klausner, 4 mai 1939 - 28 decembrie 2018)
„[…] privind ecranul şi întrebîndu-se de ce personajele nu încetau să-şi impună unele altora tot felul de suferinţe şi umilinţe? Ce le împiedica să aibă puţină compasiune unele faţă de altele? Nu i-ar fi fost greu să le explice eroilor filmului, dacă ar fi fost de acord să-l asculte o clipă, că, dacă voiau să se simtă acolo ca acasă, trebuiau să se lase în pace unii pe alții şi fiecare pe el însuşi. Să se străduiască să fie mai buni. Cel puţin pe cît posibil. Cel puţin atîta timp cît ochii văd şi urechile aud, chiar făcînd faţă oboselii din ce în ce mai puternice. Să fim buni, dar în ce sens? Întrebarea i se părea sofisticată. Pentru că totul era atît de simplu. Urmări povestea cu uşurinţă. Pînă cînd i se închiseră ochii şi adormi în scaunul său.“
(Fima, Editura Polirom, 2008, traducere de Any Shilon)
 |
„E adevărat, în cărţile mele există foarte multă melancolie, dar ea e îmbinată tot timpul cu umor. Cred că situaţia tuturor este de o sfîşietoare tristeţe: mîine o să fim bolnavi şi poimîine o să murim. Noi sau oamenii pe care îi iubim. Dar fiecare zi care trece e plină de daruri. Astăzi, m-am trezit foarte devreme dimineaţa și m-am dus încă o dată să văd Marea Neagră. Pentru că în curînd voi pleca de aici. Toate păsările Mangaliei, pe care eu o numesc Magnolia, au cîntat numai pentru mine, fiindcă toţi ceilalţi dormeau. Şi eu am spus: «Păsărilor, îmi faceţi o mare cinste: o mie de păsări cîntă pentru un singur om?!». După aceea, am văzut că şi marea cîntă numai pentru mine şi am vrut să aplaud. Aşa că: melancolie – da! Cu multe punţi de bucurie“.
(convorbire cu Iolanda Malamen, în volumul „Depozite de supravieţuire”, Editura „Tracus Arte”, 2013)
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu