Decît să trăieşti murind,
Mai bine să mori
trăind!*
Vino, moarte, vino!
Sven Hassel
Devenim brusc trişti la aflarea veştii
morţii cuiva. Dar cînd acel cineva a (mai) reprezentat ceva pentru planeta
Pămînt, lucrurile se complică exponenţial. Fie că este vorba despre un
muzician, un sportiv, un actor, un şef de stat, un savant, un artist, un
scriitor etc., pentru fiecare dintre noi, respectivele personaje – într-un
număr mai mare sau mai mic, după caz – însemnînd, realmente, ceva, dispariţia
lor fizică ne lasă în suflet goluri insubstituibile. Sigur, vom spune, rămîn
creaţiile sau faptele lor, materializate sub diferite forme, unele, puţine, depăşind
genialitatea, altele doar genialoide, multe dintre ele foarte apropiate de
condiţia noastră de oameni obişnuiţi, laolaltă însă, indiferent de greutatea
lor specifică, influenţîndu-ne, într-un fel sau altul, cu sau fără voia
noastră, existenţa. Devenirea. Da, rămîn toate acestea dar fără fiinţele care
le-au generat şi care, prin existenţa lor generică, ni le-au ţinut „calde” în atenţie/memorie/suflet/inimi,
fără „producătorii” lor, aşadar, majoritatea acestor lucruri/lucrări intră, inexorabil,
în conurile de umbră ale uitării. În desuetudine. De unde mai vin cînd şi cînd,
chemate de evenimente independente de voinţa noastră, de cele mai multe ori
întîmplător. De regulă, atunci cînd se împlineşte nu ştiu cîtă vreme de cînd,
unul sau altul dintre idolii copilăriei/adolescenţei/maturităţii/senectuţii
noastre au plecat, fiecare, pe steaua lui. Amintindu-ne, o dată în plus, cît de
efemeri sîntem sau, mai rău, că sfîrşitul ne este foarte aproape.
Dar ce s-a întîmplat în 2016, din acest
punct de vedere, a întrecut orice măsură.
Sigur, cele două imagini de mai sus şi
articolele ale căror linkuri le-am ales dintr-o multitudine, sînt departe de a
fi exhaustive. Ele reprezintă doar o parte dintre consemnările acestor triste
întîmplări. Restul este, deja, pe cale de a deveni istorie...
* ţîpuritură
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu