Jurnal (cvasi)livresc de (mini)vacanţă (3)

De la Bobby McFerrin la Florin Salam

Bobby McFerrin
(foto: darthmouth.edu)

Citesc deunăzi în adevărul.ro din 4 martie curent un interviu cu Cezar Ouatu, contratenorul ploieştean care a reprezentat România la „Eurovision” 2013, mă crucesc şi nu mai înţeleg o iotă: „Ascult de la Bobby McFerrin, marele vocalist, recunoscut pentru piesa „Don’t Worry Be Happy“, la Luther Vandross, un mare cântăreţ de R&B, Mariah Carey, Florin Salam, Liviu Guţă, pentru că au nişte calităţi vocale extraordinare. Dacă stilul place sau nu, nu este vina lor. Atâta timp cât noi îi ascultăm, ei cântă, când noi nu-i mai ascultăm, ei nu mai cântă, ecuaţia e foarte simplă. Pe playlistul meu e multă muzică jazz, R&B, Aretha Franklin, Ella Fitzgerald, mă inspir din muzica americană.” Păi cum e posibil ca un interpret de operă de valoarea lui Cezar, după ce ascultă Ella Fitzgerald, Bobby McFerrin  şi Aretha Franklin (ordinea enumerării acestor giganţi ai muzicii mondiale este exclusiv valorică) să-şi agreseze timpanele şi sensibilitatea-i muzicală cu guiţăturile suine ale unor neica nimeni precum Florin Salam şi Liviu Ghiţă, ba mai mult, să afirme răspicat că „au calităţi vocale extraordinare” ??? Haida-de! Păi asta e ca şi cum te-ai antrena pe Everest zburdînd dus-întors pîn’ la 8848 de metri pentru a veni acasă să „cucereşti” Moldoveanu şi să spui apoi cît de dificil a fost să atingi 2554 de metri, cît măsoară cel mai înalt pisc din România! Poate doar aşa să-mi explic şi o altă mărturisire a lui Cezar cum că marele compozitor Vanghelis (Evangelos Odysseas Papathanassiou, unanim considerat drept unul dintre cei mai importanţi compozitori și interpreţi de muzică electronică, de film și New Age din lume, un novator de geniu în domeniul muzicilor electro-acustice) îi va compune muzica pentru un videoclip (aferim!) dar că va avea şi o colaborare (tot pe aceeaşi temă) cu… Smiley! Andrei Pleşu scria undeva: „Românii au obiceiul să-şi jelească soarta crudă cînd nu capătă recunoaşterea universală, iar cînd unul din ei o capătă, se enervează.” Oare Cezar să fi început deja să se enerveze? Întortochiate mai sînt căile…muzcii! Şi nu numai! 

Herta Müller.

„Fiecare om este dificil. 

Un om care nu e dificil 

nu e nici interesant… 

Cred că cea mai mare greşeală 

este ca un scriitor 

să încerce să scrie 

o literatură care place şi vrea să se acomodeze, 

în mod literar, la mediul în care trăieşte.” 

(2005)

Gama pentatlonică (sic!) La Minor

Nu, sigur că nu m-am molipsit de la prietenul Mateucă să vînez greşelile colegilor mei jurnalişti de la alte publicaţii dar n-am putut pentru ca să trec cu vederea o asemenea bazaconie. Asta pentru că tot veni vorba despre muzică. Zice dl Alex Revenco (de altfel, un onorabil cronicar muzical) într-un articol mai vechi din „Jurnalul Naţional” („Chitaristul Emil Kindlein şi trista gamă la minor” din 23 august 2012), citîndu-l cam de-a-nboulea pe chitaristul pomenit care, hélas!, şi-a retezat un deget într-un laminor: „ În timp ce lucram la al doilea microfon, într-un moment de neatenţie mi-am prins degetul în laminor. La Minor este şi un termen muzical, este cea mai tristă gamă muzicală. În blues se foloseşte gama pentatlonică (sic!) La Minor (…)”. 

Emil Kindlein (stînga) şi Daniel-Silvian Petre
(foto: © Claudia Tănăsescu)

O fi ea ce-a mai tristă gamă muzicală, nu zic nu, dar să nu-şi fi dat seama dl Revenco (pe Emil Kindlein îl absolv de greşeală dar ar fi jalnic să-i aparţină iar cei de la corectura jurnalului cu pricina nu se pun, că ei habar n-au ce-i cu gamele astea) că una-i gama pentatonică (alcătuită din cinci trepte, fără semitonuri, care stă la baza multor muzici, mai ales populare, inclusiv a blues-ului american) şi cu totul altceva pentatlon (cu „lî”), care vasăzică, o probă combinată de atletism, alcătuită din cinci exerciții diferite, cu alte cuvinte, o probă sportivă! De altfel, e cam aceeaşi diferenţă dintre „laminor” şi „la minor”, în fond, nu? Of, cîte încurcături mai poate pricinui un inofensiv „lî”  în afurisita asta de limbă română!

De la Băsescu zicere

Din profunzimile greu sondabile ale gîndirii lui Traian Băsescu, cică preşedinte al României: „Nu e treaba statului să aibă grijă de cetăţenii lui.”  Nu mai ţin minte dacă a hăhăit sau nu după ce a slobozit o astfel de tîmpenie şi nici la ce fel de „stat” s-a referit… O fi fost vorba despre Statu Palmă Barbă Cot sau despre stat(ul) lui degeaba de peste 8 ani la Cotoceni? Dumnezeu să mai înţeleagă ceva! 

Apropo de România

În anii ’90, România era convalescentă. Şi aşa cum era ea, în imposibilitate de a reacţiona şi a se apăra, a început să fie jefuită. Operaţiunea e în plină desfăşurare.

Nichita Stănescu şi Ion Stratan

Stratanisme

O „cafea cu sare” de la 

regretatul meu 

prieten, 

poetul Ion Stratan: 

„Am auzit că 

pînă şi tovarăşul 

Emil Bobu a fost propus 

spre rîşnire.”

© Bogdan-Lucian Stoicescu

(Text apărut în www.altphel.ro şi în ediţia tipărită, nr. 396, 10-16 mai 2013, p. 23)