miercuri, 8 noiembrie 2023

Memento

Mihail și Gavriil

«Sfinții Voievozi Arhangheli Mihail și Gavriil»,
pictură în frescă executată de Nicolae Grigorescu între 1858-1861,
aflată la Mănăstirea Agapia

Constat că, deşi extrem de mediatizată pe canalele mirene (și nu numai!) ale mass-media naţionale, ziua celor doi arhangheli este numită foarte rar corect, adică aşa cum apare ea cu titulatura completă în absolut toate calendarele creştin-ortodoxe (tipărite sau virtuale) ori în lucrările de specialitate ţinînd de domeniul teologiei. Numele întreg al sărbătorii este Soborul mai-marilor Arhistrategi Mihail şi Gavriil şi ale tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri. Cu alte cuvinte, în data de 8 noiembrie nu pomenim doar pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci absolut toate cetele îngereşti, prin exponenţii lor cei mai de seamă. Aşa cum amintește părintele profesor dr. Ene Branişte (în lucrările sale Liturgica specială şi Dogmatica ortodoxă), sărbătoarea are o vechime de peste 1500 de ani, la origine ea fiind exclusiv dedicată Sfântului Arhanghel Mihail. Ulterior, în secolul al V-lea d.C., fiind alăturat şi Sfîntul Arhanghel Gavriil, în final, sărbătoarea devenind o zi de prăznuire a tuturor îngerilor.


N.B. Urez multă sănătate, ani mulți și spor în toate, tuturor acelora care astăzi își sărbătoresc onmastica.
 

Niciun comentariu:

Muzicoteca de dinamită

Remember Shakti Saturday Night in Bombay (live, 2001) John McLaughlin  (chitară) Zakir Hussain  (tabla) U. Srinivas  (mandolină) Shankar Mah...