„Când am luat moştenirea întemeietorului României moderne, am făgăduit înaintea reprezentanţilor naţiunii că voi fi un bun român; cred că m-am ţinut de cuvânt. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar strălucită a fost răsplata; şi astăzi pot spune, cu fruntea senină: faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul meu, am conştiinţa curată.”*
Regele Ferdinand
(24 august 1865 – 20 iulie 1927)
„Nu e un bărbat strălucit, nici nu debordează de energie, dar mai presus de toate e un om de onoare și are simțul datoriei.”
„[Ferdinand] era de o sfială chinuitoare și râdea mai mult ca de obicei, pentru a o ascunde. Lucru ciudat, tocmai această nemaipomenită timiditate mă atrăgea; era într-însul ceva atât de tineresc, îl simțeai plin de o așa stăpânită lăcomie de viață și poate și de o oarecare slăbiciune. Parcă îți venea să-i netezești calea, să-l faci să se simtă în largul lui; deștepta în tine o duioșie de mamă și te cuprindea dorința să-i vii în ajutor.”**
Regina Maria
*din volumul „Coroana Română”, Editura Curtea Veche, 2008.** „Jurnal de război. 1916–1917”, I, Humanitas, 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu