„Cei care spun că toate aberațiile contemporane și toate cruzimile pe care le-a cunoscut secolul nostru au drept cauză îndepărtarea omului de Dumnezeu uită prea repede că Evul Mediu a fost și mai crud decît epoca noastră, și credința, departe de a ne potoli ferocitatea, o ațîță și mai mult. Căci orice credință e patimă, iar patimă înseamnă poftă de a suferi cât și de a-i face pe alții să sufere. Când încetăm să fim obiect, când nu ne mai mulăm după materie, după un univers indiferent și rece, cădem în nebunia și lipsa de măsură a sufletului , care e f o c , și care nu există decât devorându-se.”

Cioran

(„Caiete. 1957-1972”, p. 55)