Filamenta.
Elegie duhului ei
Filamenta a avut parte de
dreptate de la bun început,
purta numele acesta de
cînd era nubilă și, de mînă
cu unul sau cu altul,
găsea repede tufișurile dese
din mijlocul bătrînului
parc și odată măcar ascunzișul
dintre lăzile decorative
așezate sub bradul de iarnă
din exact mijlocul,
socotit geometric, aceluiași parc…
(era frumos sub
serpentinele colorate, becurile colorate,
lumina difuză a jumătății
de lună și parfumul de brad)
Apoi, era podul întunecat
al bătrînei școli și vestiarele
lipite de-a dreapta și
de-a stînga ușii de la sala de sport
și nevindecat i-a rămas
dorul după masa lungă din cancelarie,
ba poate și după cîțiva
dintre cei mai chipeși profesori…
Și au trecut ani și au
trecut bărbați legiune prin brațele sale
atît de musculoase, de
netede și de tot primitoare.
Și au urmat camere de
subsol sau mansarde închiriate
cu ora, cu ziua, de
nenumărații săi cavaleri trecători,
precum trec ploile repezi
de vară, și cîteodată, norocul
o ducea în hotelul gării,
ori în alte orașe, ba chiar și
în camere rustice din
casele tătărești de la malul mării…
Pe soțul celei mai bune
prietene l-a sedus într-o clipă,
și l-a părăsit în cea
următoare, dar nu l-a uitat în veci,
din cînd în cînd îi
invadează memoria și-o mîngîie
pînă în cele mai ascunse
văgăuni ale trupului,
cu un poet nu i-a ieșit
nimic și l-a blestemat
să nu moară aici, și asta
chiar s-a întîmplat,
poetul e foarte viu și,
doamne!, atît de departe…
Și au trecut zile, și ani
au trecut, bărbați legiune
a cuprins între tot mai
obositele, încrețitele sale brațe.
Și e tîrziu, și durerea că
n-a plecat din lume la vreme
e depășită doar de semnele
trecerii care acum se arată,
de regretul că, degeaba,
n-a reușit să-i aibă pe toți.
Și pentru glorie și
alinare acest cînt al celui ce n-a
dorit-o și căruia îi
poartă o ură vie, veche și amară –
poate că acum ea îl va
ierta, și poate el nu o va uita…
Poate, cu mai mult curaj,
povestea ar fi fost alta!
Liviu Antonesei
(11 Decembrie 2019, în Iași)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu