„Dar domnilor! Mi-e ruşine să fiu român! Dar ce
fel de român? Român care vrea a-şi fi însuşit monopolul, privilegiul
patriotismului şi-a naţionalităţei – aşa român de paradă mi-e ruşine să fiu.”
(Opere, vol.IX,
p.459-460)
„Un novelist român spunea, că dracul cînd n-are de lucru îşi cîntăreşte coada. Omul cînd n-are ce lucra face filozofie.”
(Manuscrisul 2283)
Studii asupra situației*
„Rușine chiar trebuie să-i fie unui român cînd
se pronunță numele obscure a acelor naturi catilinare cari formulează voința
statului său în paragrafe de legi, indignare cată să simță cînd vede creaturi
fără principii, fără umbră de cultură, avînd numai instincte rele, jucînd pe
reprezentanții voinței suverane a țării. Nimeni nu întreabă dacă-și țin
făgăduințele ce le-au făcut înainte de-a fi aleși; nimeni nu întreabă pe ce
cale a fost cu putință ca asemenea oameni să iasă la suprafață, nimeni nu-și dă
seama cum această populație flotantă a României, fără legături cu pămîntul și
cu neamul țării, fără identitate de
interese cu clasele productive și pozitive ale ei, a putut să devină elementul
domnitor în România. [...]
S-ar putea zice că aluatul din care se frămîntă
guvernanții noștri e acea categorie de ființe fără avere, știință de carte și consistență
de caracter, acei proletari ai condeiului din cari mulți abia știu scrie și
citi, acei paraziți cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne,
defectele instrucției publice și golurile create în ramurile administrației
publice prin introducerea nesocotită a tuturor formelor civilizației străine,
le-au dat existență și teren de înmulțirealuatul de o populație flotantă a
cărei patrie întîmplătoare e Romînia și care, repetînd fraze cosmopolite din
gazete străine, susține, cu o caracteristică lipsă de respect pentru tot ceea
ce e într-adevăr românesc, că aceste clișeuri stereotipe egalitare, liberschimbiste,
liberale și umanitare, acest bagaj al literaților lucrativi de mîna a treia,
aceste sforăitoare nimicuri sînt cultură națională.”
*fragmente,
„Timpul”, februarie 1880
Ca
la noi la nimenea
„Proverbul
acesta, moştenit din moşi strămoşi, e rezultatul unui dureroase istorii, în
cursul căreia poporul nostru, pierzând orice speranţă de îndreptare, ia
lucrurile mai mult în bătaie de joc, ca şi când lui Dumnezeu i-ar fi plăcut să
drapeze tragedia sorţii noastre cu foarte multe scene comice. Realitatea
tragică a vieţii noastre de stat e nespusa mizerie a populaţiunilor de jos, e
stoarcerea lor prin nemăsuratele clase improductive, compuse mai cu seamă din
străini, e uşurinţa şi lipsa de caracter în viaţa publică, e putrejunea
bizantină a puilor de fanarioţi care, sub masca interesului general, fură de
sting, fie pe calea diurnelor şi lefilor nemeritate, fie prin arendarea
moşiilor statului, fie pe alte mii de căi. Comedia consistă însă în minciuna
vecinică a constituţionalismului, în pretextarea diferitelor libertăţi publice,
a civilizaţiei şi a altor mofturi pentru a acoperi unica tendenţă a acelei
negre mulţimi de liberali care nu caută, nu visează decât puterea statului,
pentru ca prin mijlocul ei să prade. O mulţime de oameni mari se mişcă pe
această scenă bizară, pe care toate sunt cu putinţă afară de un singur lucru:
onestitatea […]
În fine, chiar zilele trecute, după cum este ştiut, se dovedeşte
la Ploieşti, de către procuror şi de către preşedintele juraţilor, că
directorele penitenciarului bat crunt cu biciul pe arestaţi. Ministrul de
interne suspendă pe director, rămânând ca justiţia să-şi facă datoria. Însă,
după cât ni se asigură, şi de astă dată judele instructor ar fi declarat că nu
e caz de urmărire […] Atragem luarea aminte a d-lui ministru de justiţie asupra
acestei deplorabile şi penibile stări de lucruri. Suntem încredinţaţi că d-sa
se va gândi serios la mijloacele de vindecare, căci, atunci când justiţia nu-şi
face datoria, nu esistă justiţie în ţară, prin urmare nu esistă nici
moralitate, nici progres real.”
12 sept.1878
(în „Opere”, vol. 10, p. 110)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu