13 – 15 iunie 1990*
Sunt pe drumul dintre Chişinău şi Cernăuţi într-un covoi de autocare cu actori, cântăreţi de operă, muzicieni, preoţi, ziarişti, oameni de televiziune şi foarte mulţi membri ai nou înfiinţatei Ligi a românilor de pretutindeni, asociație care solicitase televiziunii să ducă spectacolul „Domnul Eminescu”, pe care l-am realizat în 11 iunie la Bucureşti, românilor de dincolo de Prut. După spectacolul din 13 iunie la Chişinău, ne deplasăm la Cernăuţi pentru reprezentaţia din 15 iunie. Cineva din grup a prins, în seara de 13 iunie, Radio Europa Liberă. Aşa am aflat de finalul manifestaţiei din Piaţa Universităţii (în care răgușisem strigând și cântând cam 40 de nopți) şi de chemarea minerilor. Tot ceea ce până atunci, între membrii grupului, fusese dialog sau pantomimă a unor civilizate forme de comunicare, se face ţăndări. O stare de acută tensiune, susţinută de agresivităţi gata să sară bariera verbală, călătorește în 14 iunie 1990, din Basarabia în Bucovina, în autocare pe parbrizul cărora este lipit portretul lui Eminescu. După câteva ceasuri bune de mers, convoiul se oprește într-un sat. Suntem încă în Basarabia. Se viziteză cimitirul satului, se bea apă din fântână... Se admiră accentul din vorbirea de peste Prut...
Rămân, împreună cu Mariana Buruiană și Adrian Pintea, ceva mai la urmă. În apropierea locului în care s-au oprit autocarele se află o casă nou construită. Gazda, o femeie de vreo cincizeci de ani, se bucură auzind româneşte, ne întreabă cine suntem şi unde mergem, şi ne invită pentru câteva clipe, să-i vedem casa. Încă miroase a var. Mobila, covoarele, perdelele, noi. O parte dintr-un perete, ca un ecran cu latura de 50 de centimetri, este netencuită, cu cărămizile la vedere. „Am ridicat casa pe locul celei părinteşti, spune femeia. Zidul ăsta l-am păstrat din casa bătrânilor. În fiecare seară, tata scotea de aici icoana şi, după ce ne închinam şi ne rugam cu toţii, o zidea iar până seara următoare... Eram mici şi nu prea ştiam de-ale lumii, dar mai târziu am înţeles că tata a zidit, seară de seară, credinţa în sufletele noastre. E moştenirea şi puterea noastră”.
Plec, amintindu-mi răspunsul unui celebru teolog la întrebarea „unde este Dumnezeu?”. „Acolo unde este lăsat să intre.”
Marilena Rotaru
N. B. Această emoționantă întîmplare a fost povestită de doamna Marilena Rotaru celor prezenți în seara zilei de 14 iunie, la Biblioteca „N. Iorga” din Ploiești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu