Zappa şi mai cum?
Londra. Hotelul „Dorchester ”, pe strada Parklane la nr. 53, chiar vis-à-vis de
binecunoscutul parc londonez „Hyde”. Printre celebrii
clienţi ai nu mai puţin celebrului hotel s-au numărat, de-a lungul anilor, Elisabeth Taylor, Louis Armstrong ori Humphrey
Littelton…
La 19 martie 1964, într-unul din
somptuoasele sale saloane, membrii grupului The
Beatles au susţinut una dintre
memorabilele lor conferinţe de presă. Tot aici, într-o cameră al cărei număr nu
se mai ştie, a murit, la 24 iulie 1980, Peter
Sellers, binecunoscutul actor, neuitatul interpret din „Petrecerea”, filmul lui Blake Edwards.
Suficiente argumente pentru a demonstra –
dacă mai era cazul – clasa hotelului „Dorchester ” unde, nici chiar în bar, pletoşii
îmbrăcaţi în jeans nu pot pătrunde. În drum spre Statele Unite, venind din
fosta Cehoslovacie, Frank Zappa – mai are nevoie, cumva, de vreo prezentare? – a
poposit, însoţit de Gail, soţia sa,
într-un fastuos apartament situat la al doilea etaj al hotelului.
*
Răspunzând invitaţiei lui Vaçlav Havel (care apare, în imaginile de mai jos, în sală, venit să-și asculte prietenul) – un vechi şi statornic fan
al său – Zappa a interpretat cîteva
dintre cele mai cunoscute piese ale sale, acompaniat fiind de cîţiva valoroşi
muzicieni din ţara gazdă, în acest mod, ei sărbătorind, aşa cum se cuvine, retragerea ultimelor trupe sovietice (…) Totul se întîmpla în Praga anului 1991. Acest concert avea să fie ultima apariție pe scenă a lui Zappa...
...De mai mulţi ani, el suferea de un cancer gastric. Extrem de parcimonios cu declaraţiile referitoare
la viaţa personală, în general şi la starea sănătăţii sale, în special,
Francis Vincent Zappa, căruia
prietenii, admiratorii şi iubitorii săi şi ai muzicii sale obişnuiau a-i spune
Frank, avea să închidă ochii, după o grea și îndelungată suferinţă, într-o clinică din
Los Angeles, la 4 decembrie 1993. Peste 17 zile ar fi împlinit 53 de ani
(n. 21 decembrie 1940, Baltimore ).
În cele ce urmează, postez un scurt fragment dintr-un amplu interviu luat la Londra și apărut în același an (1991), în publicaţia franceză Libération. Interviul integral (inedit în limba română) va apărea, în curînd, într-un volum (Zece dintr-o sută. Cartea sunetelor) coordonat de prietenul Radu Ioan Lupașcu (https://www.facebook.com/lupascu.raduioan) împreună cu Ioan Big și Gabriel Petric, o echipă valoroasă, căreia îi mulțumesc, cu gratitudine și pe această cale, pentru inserarea lui în paginile cărții. Traducerea, adaptarea şi notele îmi aparțin.
*
Îmbrăcat cu un sweet-shirt gri şi un pantalon de lînă, tras la faţă, cu pletele încărunţite, fondatorul celebrei „Mother Of Invention” pare teribil de obosit. Cu privirile rătăcite, absent, cu vocea monocordă, răspunde mecanic întrebărilor puse. Respiră cu dificultate după fiecare frază, părând că nu are suficient aer. Uneori, privirea i se însufleţeşte: atunci când pomeneşte un nume ori atunci când îşi aminteşte vreo întâmplare hazlie. După care recade într-un soi de indiferenţă politicoasă, aidoma unei măşti în spatele căreia se ascunde un om aflat la capătul puterilor.
Ce
v-a sedus, în adolescenţă, la Edgar
Varèse (1?
Am început cu studiul instrumentelor de
percuţie pe la 12 ani. Cîntam, pe atunci, în orchestra şcolii. Şi, într-un
asemenea ansamblu, se studiază, în genere, o muzică plicticoasă: o notă joasă a
bongosului(2, apoi un
clinchet de trianglu(3…
Şi, într-o zi, am descoperit „Ionizaţie” (4
şi, pentru prima dată, mi-am dat seama cam ce se poate realiza cu instrumentele
de percuţie. Această lucrare m-a marcat profund.
Aţi
făcut tot posibilul să-l întâlniţi pe Varèse. Ce urmăreaţi să aflaţi de la el?
Am încercat să
mă dumiresc de ce compune el într-o asemenea manieră pentru instrumentele de
percuţie. Deoarece, dintre toţi compozitorii contemporani pe care-i cunosc, el
este singurul care foloseşte, in extenso,
toată gama de instrumente de percuţie. Ceilalţi compozitori folosesc percuţia
pentru a „întări” restul orchestrei.
Ştiaţi
că Charlie Parker (5 a
încercat să studieze cu Varèse?
Nu. H-abar n-am avut. Mi se pare o chestie
ciudată. Deşi, cred că întîlnirea lor ar fi putut avea urmări interesante. Ar
fi oferit un material bun pentru înregistrările pirat.
Cum
era Los Angeles-ul în timpul debutului dvs?
În ’65 –’66 era, cu adevărat, bine, însă
poliţia şi-a vîrît imediat coada. Locurile unde ardeau gazul adevăraţii hippies
– cafenelele, restaurantele, cluburile în care grupurile puteau cînta – au fost
ulterior închise… La sfîrşitul lui ’66 şi începutul lui ’67, nu mai puteai găsi
nici un loc de muncă, dac-aveai plete. Tocmai lucrul ăsta m-a hotărât să plec
la New York .
Însă şi aici am constatat, cu stupoare, că nimeni nu mai purta plete. Era în
plină iarnă şi lucram într-un loc numit „Baloom Farm”, în St. Mark’s Place,
undeva prin East Village . Locuiam într-un hotel de pe
strada 11 şi pînă aici aveam destul de mers prin zăpadă. Fiecare seară era un
calvar, deoarece, din cauza pletelor noastre, nici un taximetrist nu oprea să
ne ia. Trebuia să ne înfofolim în aşa fel, încît să ne ascumdem părul.
Eraţi,
atunci, mai aproape de muzica lui Erich
Dolphy(6, decît de cea a “Doors”(7–ului. Cum vă împărtăşeaţi concepţia muzicală celor cu
care lucraţi?
Unii dintre membrii grupului meu mai cîntaseră,
pînă atunci, jazz. Cunoşteau foarte bine
ceea ce făcea Erich Dolphy şi-l apreciau corect. Ei înţelegeau ce le
ceream şi nu era nevoie să-i constrâng.
Ce
s-a întâmplat cu Suzy Creamcheese(8?
Care? Cea de pe disc? Habar n-am. De
atunci, n-am mai revăzut-o. După terminarea înregistrărilor a dispărut. Numele ei
real era Jeanne Vassoir. Habar n-am ce s-a întîmplat cu ea. Pe cea de-a doua
vocalistă de pe album am reîntîlnit-o, în ’88, la Sevilla.
Este
adevărat că McCartney (9 a
împiedicat ieşirea albumului „We’re Only
In It For The Money”?
Da.
Ce
motive a invocat?
Înainte de a face această copertă – o
parodie la „Sgt.Peppers…”(10
– cred c-au mai fost vreo două parodii dar care, după părerea mea, n-au mers
prea departe. De altfel, nu era o parodie numai la adresa lui „Sgt.Peppers…”.
Mai apăreau şi dintre cei de la „Rolling Stones” în travesti şi un altul
într-un cărucior pentru invalizi etc. La primul drum în Europa, trecînd prin Anglia , i-am telefonat lui McCartney, spunîndu-i despre
ce-i vorba şi dacă are vreo obiecţie. Atunci lucram pentru MGM (studiourile Metro Goldwin Mayers – n.t.) iar cei
care se ocupau de noi erau îngroziţi la gîndul că ar putea fi atacaţi de cei de
la „The Beatles”. Doreau să aibă din partea lor un acord preliminar. La
telefon, răspunsul lui McCartney a fost cam aşa: E treaba voastră, descurcaţi-vă cu avocatul meu.Toată tevatura a
durat 13 luni, timp în care discul n-a ieşit.
Aveţi
reputaţia – ca şi Miles Davis (11 ori James Brown (12 – de-a fi un leader cvasi-dictatorial?
Nu ştiu cum îşi dirijează formaţiile Miles
ori James Brown. Modul în care eu îmi dirijez grupul, se aseamănă foarte mult
cu maniera în care un dirijor conduce o orchestră simfonică. Pentru că
muzicienii sunt, de fapt, simpli executanţi. Ei trebuie, înainte de toate, să
respecte partitura. Dacă asta se numeşte dictatură, atunci sunt dictator. (...)
Note
(1
Edgar Varèse (n.1885, Paris – m.1965, New
York ) – compozitor francez naturalizat american în
anul 1926. Dinamica ritmică, timbrul, jocul culorilor sonore, fac din zgomot o
parte integrantă a artei sale muzicale. Prin cele mai importante creaţii ale
sale – „Hyperprism”(1923), „Intégrales”(1925), „Arcana”(1927), „Ionisation”(1931), „Equatorial”(1934), „Déserts”(1954), „L’homme et la machine”(1958) – Varèse s-a impus ca unul dintre
importanţii precursori ai muzicii concrete
şi electronice. Opera sa a fost, mult
timp, necunoscută în Franţa, de exemplu, ea fiind descoperită abia în anii ’50.
De altfel, în anii ’80, Zappa a dirijat o serie de concerte cu lucrări purtînd
semnătura lui Edgar Varèse.
(2
bongos (sau bongo) – instrument de percuţie de
origine cubaneză, format din doi mici tamburi juxtapuşi, unul dintre ei fiind
prevăzut cu o membrană din piele.
(3
trianglu (sau triunghi) – instrument de percuţie
confecţionat dintr-o baghetă metalică cilindrică, avînd forma unui triunghi
(neînchis), care este lovit cu o tijă confecţionată din acelaşi metal,
producînd sunete cristaline, de înălţimi nedeterminate.
(4
Ionisation - una dintre cele mai valoroase compoziții ale lui Varèse (vezi nota 1), scrisă pentru un ansamblu de 13 percuționiști și 37 de instrumente, printre care două sirene și un pian, folosit aici ca instrument de percuție. Conform aprecierilor lui Nicolas Slonimski (muzicolog, dirijor, compozitor și scriitor american de origine rusă), căruia i-a fost dedicată, lucrarea demostrează extraordinara varietate și bogăție a ritmurilor și timbrelor pe care un astfel de ansamblu le poate produce.
(5
Charles Christopher Parker (zis şi „Bird” sau „Yardbird”, supranumit Charlie;
n.1920 în Kansas City – m.1955, New York) – celebru saxofonist (sax alto)
american de culoare, considerat, alături de Louis
Armstrong, cea mai mare personalitate solistică a tuturor timpurilor.
Co-fondator (alături de Dizzy Gillespie)
şi solist al stilului be-bop care, în
anii ’44 -‘45, avea să revoluţioneze şi să marcheze începuturile jazz-ului
modern. Improvizator de geniu, membru al unor celebre formaţii, şef de
orchestră, compozitor, a cîntat şi a realizat imprimări împreună cu mari personalităţi
ale jazz-ului (Louis Armstrong, Dizzy Gillespie, Miles Davis , Max Roach, Earl Rudolph „Bud” Powell, Erroll Garner etc.)
(6
Erich Dolphy (n.1928, Los Angeles – m.1964, Berlin ) – saxofonist (sax alto), clarinetist
(şi clarinet bas) şi flautist american de culoare. Cosiderat – datorită
stilului extrem de personal şi manierei indite de abordare a discursului
muzical – alături de nume ca Archie Sheep
(sax tenor şi sporan), John Coltrane
(sax tenor şi sopran), Bill Dixon
(trompetă), Grachan Moncur III
(trombon), Cecil Taylor (pian), Garry Peacock (contrabas), James „Sunny” Murray (percuţie), Sun-Ra (pian) ş.a. - unul din
reprezentanţii de marcă ai stilului free
şi ai jazz-ului de avangardă.
(7
The Doors – legendar grup rock american fondat în 1965 de
James „Jim” Douglas Morrison (poet,
compozitor, solist vocal) şi Raymond „Ray” Manzarek (pian, instrumente cu clape) la Los Angeles . Albumul de debut al grupului –
cu Robbie Krieger la chitară şi John Densmore la percuţie -, „The Doors” (1967), înregistrat în mai puţin de două săptămîni, este
considerat o capodoperă şi unul dintre cele mai importante din întreaga istorie
a muzicii rock.
(8
Suzy Creamcheese - pe numele ei real, Jeanne Vassoir, a fost vocalistă de background pe albumul Freak Out, din 1966, al lui Zappa. Numele ei de scenă i-a fost dat de Zappa însuși, creator, de fapt, al personajului Suzy Creamcheese, devenit un fel de mit în cadrul ansamblului Mother Of Invention. A fost o apariție meteorică, la fel ca și înlocuitoarea ei, Pamela Zarubica, o vocalistă care a purtat același nume de scenă și care, așa cum mărturisea Zappa într-un alt interviu din 1974, nu avea decît exclusiv rolul de a fi Suzy.
(9
(8
Suzy Creamcheese - pe numele ei real, Jeanne Vassoir, a fost vocalistă de background pe albumul Freak Out, din 1966, al lui Zappa. Numele ei de scenă i-a fost dat de Zappa însuși, creator, de fapt, al personajului Suzy Creamcheese, devenit un fel de mit în cadrul ansamblului Mother Of Invention. A fost o apariție meteorică, la fel ca și înlocuitoarea ei, Pamela Zarubica, o vocalistă care a purtat același nume de scenă și care, așa cum mărturisea Zappa într-un alt interviu din 1974, nu avea decît exclusiv rolul de a fi Suzy.
(9
James Paul McCartney (n.1942, Liverpool ) – solist vocal, instrumentist (chitară,
chitară bas, pian, instrumente cu clape), compozitor. A fondat, în anul 1959,
alături de John Winston Lennon
(n.1940, Liverpool – m.1980, New York ),
solist vocal, instrumentist (chitară, instrumente cu clape, muzicuţă),
compozitor, grupul The Beatles, a
cărui întreagă creaţie muzicală va reprezenta unul dintre cele mai importante
puncte de referinţă ale evoluţiei artei sonore rock contemporane.
(10
„Sgt. Pepper’s Lonely Club
Band” – celebru album al grupului The
Beatles (înregistrat în aproape patru luni şi lansat în iunie 1967)
reprezentând - prin unitatea ideatică a materialului sonor şi a originalei
prezentări grafice, ea insăşi o capodoperă - una dintre primele realizări din
istoria genului, cunoscute ulterior sub titulatura de album de concepţie.
(11
Miles Dewey Davis (n.1926, Alton , Illinois – m.1991,
New York ) –
trompetist, fligornist şi dirijor american de culoare, muzician complex şi
extrem de original, una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale
stilului cool orchestral. În
orchestrele pe care le-a condus, au evoluat John
Coltrane, Sonny Rollins, George Coleman (saxofonişti), Bill Evans, Herbie Hancock, Chic Corea,
Joe Zawinul, Keith Jarett
(pianişti), Ron Carter, Dave Holland (cotrabasişti), Tony Williams şi Jack De Johnette (percuţionişti), deveniți, ulterior, nume celebre ale
diverselor stiluri cărora s-au dedicat. Trompetist remarcabil, interiorizat şi
sensibil, improvizator subtil şi original a contribuit în mod decisiv, prin
întreaga sa activitate, la naşterea curentului free şi a jazz-ului de avangardă cu toate că, în ultima parte a
vieţii, datorită unor compromisuri de ordin comercial în detrimentul calităţii
prestaţiilor şi producţiilor sale, i s-au adus critici severe din partea
specialiştilor şi ai iubitorilor jazz-ului în general şi ai muzicii sale, în
special.
(12
James Brown (n.1933, Barnwell , South
Carolina - m. 2006, Atlanta ) – vocalist, compozitor şi aranjor american
de culoare, reprezentant de marcă al curentelor soul şi rhytm & blues. A fost primul care a reuşit o
fuziune desăvîrşită a celor două direcţii muzicale. Deşi nu excelează printr-o
inventivitate muzicală anume, el cucereşte, totuşi, printr-un stil
interpretativ teatral, dublat de o perfectă stăpînire a ritmului şi o extrem de
originală manieră de interpretare. Majoritatea textelor melodiilor sale au
tentă socială, tratînd probleme ale populaţiei de culoare, el fiind unanim
recunoscut ca unul dintre reprezentanţii de seamă ai mişcărilor de emancipare a negrilor.
2 comentarii:
Ehehei! Mulâumesc frumos...
N-ai de ce! Zappa este unul dintre muzicienii forte dragi inimii mele!
Trimiteți un comentariu