Gîndul zilei

Iată că anul acesta, gata să se încheie, am ajuns, sănătos, mulțumită Bunului Dumnezeu, la vîrsta ale cărei două cifre coincid cu ultimile două ale anului în care m-am născut. N-am îmbătrînit, cum mi-ar spune, șugubăț, un prieten bun, ci doar am înaintat în vîrstă... Da, dar și așa, acest fapt, de foarte multe ori în ultimii ani, a avut darul să mă neliniștescă. 

Din mai multe pricini. 

Mă gîndeam că n-o să mai apuc să-mi (re)văd copiii plecați, de mai bine de patru ani, hăt, departe, în Lumea Nouă, y compris să-mi dezmierd nepoții și să-i văd crescînd, că n-o să-mi mai (re)văd rudele și prietenii buni din depărtări dar și locurile dragi, prin care n-am mai trecut de ani de zile, că n-o să mai apuc să (re)citesc tot ce mi-am propus, că n-o să mai ajung să-mi închei cărțile la care tot scriu și nici să (re)văd filmele mele de suflet, că n-o să mai vină ziua în care să văd terminată căsuța noastră de la țară și cîte și mai cîte alte lucruri din acestea, mărunte, care-mi împodobesc atît de frumos viața de zi cu zi, precum globulețele multicolore, sclipind tainic pe ramurile bradului de Crăciun, lucruri obișnuite, în fond, ca ale multor altora asemenea mie. 
Bref, mă gîndeam, inclusiv în nopțile mele cu mai mici sau mai mari insomnii, că nu-mi va ajunge viața să duc la bun sfîrșit lucruri precum cele deja pomenite.

Asta pînă anul trecut, cînd mi-am preschimbat cartea de identitate, buletinul mai pe românește. În care, printre altele, am observat că el, documentul cu pricina, îmi expiră tocmai în anul 2075!

M-am liniștit profund, toate gîndurile negre m-au părăsit brusc, orice urmă de tristețe de pe chip mi s-a șters ca prin minune, pentru că, în fond, nu mai am aveam de ce să-mi fac nici un fel de probleme.

De-acum, nici o grabă. 

Am tot timpul de pe lume...