Ultimul cuvânt, ultima profeţie: „Mai sunt 12 luni!”
„ Simţeam cu toţii că se
pregăteşte, demult nu mai voia să mănânce nimic, chiar dacă ar fi putut, era
hrănit doar artificial, prin perfuzii. Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a
fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă
perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de
la părintele, un ultim sfat. Eu nu reuşisem, parcă nu îndrăzneam să îl întreb nimic. Atâtea cuvinte mi-a spus
în ultimii ani, încât nu ştiu dacă am vreo întrebare fără răspuns şi nu voiam
să îl mai necăjesc pe părinte. Mergeam lângă patul sfinţiei sale, îi sărutam
mâna şi mă aşezam în genunchi să mă rog în tăcere lângă sfinţia sa. În acea zi
am simţit că părintele vrea să îmi spună totuşi un ultim cuvânt. Se pare că acesta a fost ultimul cuvânt
rostit de părintele pe patul de suferinţă, în prezenţa a 5 dintre ucenicii săi,
care pot depune mărturie pentru acest cuvânt.
Am intrat să îi sărut mâna şi
voiam să mă retrag. Părintele a deschis ochii şi m-a întrebat uşor, cât avea
putere să vorbească: „Ce faci, maică?” „Ne rugăm pentru sfinţia voastră să vă
însănătoşiţi, părinte”, i-am răspuns. „Ce se mai întâmplă în ţară?” M-a întrebat părintele, aşa cum
obişnuia să întrebe când era bine. Toţi cei din jur s-au mirat că vorbeşte şi
au venit cu toţii să asculte. Eu, împreună cu Părintele Justin cel tânăr, am
început să îi relatăm câte ceva din cele mai importante probleme, constituţia,
homosexualii şi războiul dat familiei creştine, retragerea cetăţeniei de onoare
lui Valeriu Gafencu şi altele, lucruri pe care părintele le asculta cu foarte
multă atenţie. Şi mai zicea, oftând din când în când: Măi, măi… Am reuşit să îl bucurăm cu o veste pe
care o aflasem recent – Mitropolitul Vladimir din Basarabia îşi dăduse
binecuvântarea pentru construirea unui paraclis închinat martirilor din temniţele comuniste din pământul
Basarabiei, ceea ce însemna recunoaşterea sfinţeniei lor, inclusiv a lui
Valeriu Gafencu. Părintele a zâmbit şi a zis: Mare biruinţă!
Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe
care până acum m-am ferit să i-o pun în mod tranşant de teama posibilelor
reacţii dure – până unde putem merge cu lupta împotriva actualelor cipuri din actele noaste de identitate? Şi
l-am întrebat mult mai concret. Relatez întocmai. „Părinte, ştiţi problema
cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe
viitor totuşi obligatorii. Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil
bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel
ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de
cardul de sănătate cu cip.
Ce să
facă mama? Să îşi interneze
copilul sau să îl lase să moară? Părintele foarte grav a răspuns,
ridicând din mâini în semn a protest: „Nu, să nu îl lase
să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme.
Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu
toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai
sunt 12 luni… Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: „12
luni şi scăpăm de cipuri”? „Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie”. Cineva
a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns. Atunci eu am
zis: „În acest caz părinte, trebuie să vă însănătoşiţi că nu are cine să ne
ajute”. Părintele a răspuns iar cu umor şi zâmbetul cel mai frumos din lume:
„Măi, să ştiţi că nici eu nu ştiu ce să fac. Nu m-am hotărât dacă să trăiesc sau să mă duc. Nici eu
nu mai ştiu ce vreau.”
(Extras din editorialul Monahiei
Fotini, „Cuviosul Justin de la Petru Vodă
– sfîntul care va încălzi inima poporului roman.Jurnalul suferinţei şi ultima
profeţie.”, apărut în revista
ATITUDINI, an V, nr. 29, iulie 2013, pp. 1-9)
(Textul integral la adresa http://atitudini.com/cuviosul-justin-de-la-petru-voda-sfantul-care-va-incalzi-inima-poporului-roman-jurnalul-suferintei-si-ultima-profetie/#more-3303)
(Sursa
foto-text: http://atitudini.com/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu