joi, 15 septembrie 2022

Raftul cărților

Ceea ce numim de obicei iubire este doar începutul iubirii.”
Și totuși, s-ar cuveni să insistăm, nimic din toate acestea nu are legătură cu o poveste de iubire. Poveștile acestea nu încep când ne temem că s-ar putea ca celălalt să nu vrea să ne mai vadă, ci când decide că n-ar avea nimic împotrivă să ne vadă tot timpul; nu când are o mulțime de ocazii s-o ia la goană, ci când a promis solemn c-o să ne țină – și o să se lase ținut – prizonieri toată viața. Felul în care înțelegem iubirea a fost deturnat și păcălit de primele sale momente derutant de mișcătoare. Le-am îngăduit poveștilor noastre de iubire să se încheie mult prea devreme. Se pare că știm mult prea mult despre felul cum începe iubirea și nesăbuit de puțin despre cum ar putea să continue.”
Poveștile despre relații ce rezistă decenii întregi, fără nenorociri sau o fericire evidentă, rămân - fascinant și îngrijorător - excepții între narațiunile pe care îndrăznim să ni le spunem despre pașii pe care-i face iubirea.”
Alain de Botton*
(«Ce se întâmplă în iubire»,  Humanitas,  2017)

* Este un jurnalist, prozator și filozof britanic de origine elvețiană (n. 1969), fondator al instituției de învățămînd londoneze «The School Of Life», care promovează o nouă viziune asupra educației. Deține un masterat în istorie (la Universitatea Cambridge) și unul în filozofie la «King’s College» (University of London). Cărțile sale abordează subiecte variate, scrise într-o manieră neconvenţională și atacînd teme fundamentale (precum dragostea, religia ori frumosul), toate evidențiind, conform crezului său, însemnătatea filozofiei în viața de zi cu zi. În traducere românească, la editura Humanitas, i-au apărut volumele „Eseuri de îndrăgostit” (1993, 2003) și „Ce se întâmplă in iubire” (2017) iar „Statut și anxietate” (2015) și „Consolările filozofiei” (2018), la editura Vellant

miercuri, 14 septembrie 2022

Fototeca de dinamită

«Domnul Toulouse îl pictează pe domnul Lautrec» (cca. 1891)

Eu pictez lucrurile așa cum sunt. 
Nu comentez. 
Înregistrez.
Henri Marie Raymond de Toulouse-Lautrec-Monfa
(1864 – 1901)

Raftul cărților

(foto: © Cecil Beaton)
Sînt un colecționar al primelor ediții din opera lui Evelyn Waugh*. Spre exemplu, dețin prima ediție belgiană, cu paginile netăiate și cu panglica originală, a romanului «Sensation». Cînd am găsit într-un anticariat prima ediție din «Vile Bodies», am deschis-o imediat, am răsfoit-o și am constatat că era, de fapt, a doua ediție. De care nu eram interesat. Dar am apucat să citesc numele fostului proprietar, trecut cu creionul într-un colț al paginii de gardă: John Hayward, nimeni altul decît faimosul editor, bibliofil și prieten al lui T. S. Eliot. Iar sub numele lui mai era scris ceva: Lăsată pe raftul bibliotecii mele personale în locul primei ediții. Am fost realmente șocat. Îmi și imaginam hoțul care pusese la cale schimbul, venind în casa lui Hayward însoțit de exemplarul său neprețios pe care tocmai îl țineam în mînă.”
Julian Barnes

* Arthur Evelyn St. John Waugh (1903 – 1966) – prozator, autor de biografii și volume de călătorii, jurnalist și recenzor de cărți [„Decline and Fall”(1928), „Vile Bodies” (1930), „A Handful of Dust” (1934), „Brideshead Revisited” (1945) ș.a.]. Scriitura sa a fost caracterizată drept o pură, rafinată și sarcastică folosire a limbii engleze, criticul literar american Edmund Wilson văzînd în el «singurul veritabil geniu comic apărut în spațiul britanic după George Bernard Shaw». În limba română i-a fost tradus romanul „Declin și prăbușire” (1968, 2019) și volumul de nuvele „Un pumn de țărînă. Preaiubita” (1969).

Pinacoteca de dinamită


Albrecht Dürer
(1471 - 1528)

SELBSTPORTRÄT 
(Autoportret)
1500
(ulei pe panel, tablou aflat în colecțiile „Alte Pinakothek” din München)

Vise & amintiri

(Foto: A.-L. S.)
Brașov 2014. Într-un loc ce părea a fi uitat de timp, calm, tainic și mustind de parfumul discret al unor vremi îndemult revolute dar care, din nefericire, între timp și-a închis ușile: cafeneaua-spițerie Dr. Jekelius Farmacy Cafe.

marți, 13 septembrie 2022

Poemoteca


lacrimă cu lacrimă

tu ai plecat
și m-ai încredințat unui ochi de fereastră

te-am așteptat
un răsărit
încă jumătate dintr-altul
și am rămas cu totul în tine

lângă văpaia luminiscentă a memoriei
mă plângeai uneori

lacrimă cu lacrimă m-ai irosit
ți-ai șters chipul de ochii mei
te-ai vindecat de mine


stins

mi-am incinerat iubirea
iar în urma-i
au rămas pasiuni de duzină
și câteva aduceri aminte

am dat cenușa ofrandă vântului
el a purtat-o peste un munte de întuneric

în nopțile frânte mă descompun
în seva propriilor voluptăți

diminețile nu mai ridică răsărituri
de viitor nesperat

răscumpărate de suferință
deasupra patului atârnă greu o icoană
în care te-am pictat

alt pretext pentru a te săruta


(poeme din volumul „Făt frumos din patimă”, editura Creator, Brașov, 2021; prefața și ilustrațiile de Camelia Iuliana Radu)

Eveniment editorial

Am răspuns bucuros invitației bunului meu prieten, istoricul și scriitorul Codruț Darie Constantinescu, un nume binecunoscut al spațiului cultural prahovean și nu numai, să spun cîteva cuvinte în cadrul unei noi serate culturale organizată de el la librăria „Elstar” din Câmpina, despre cartea aparținînd unui alt drag prieten, binecunoscutul jurnalist și frenetic fotoreporter ploieștean, Ioan Popescu, unul dintre decanii de vîrstă ai presei prahovene și naționale. Cel de-al treilea prieten care ne va fi alături este însuși Paul Dan Voicu, editorul volumului și directorul editurii „Karta-Graphic” din Ploiești, grație diligențelor căruia elegantul op a fost tipărit în excelente condiții grafice. Este cea de-a 54-a serată organizată de Codruț, o manifestare care, iată, a devenit deja o tradiție de neneglijat a celui de-al doilea municipiu prahovean, la care amfitrionul nostru a avut de-a lungul timpului ca oaspeți nume importante ale vieții culturale și artistice locale și naționale.
Volumul «Oameni de nota 10» de Ioan Popescu – îndeobște cunoscut de prieteni și de cititorii săi statornici sub apelativul Jean – reunește în cele 271 de pagini ale sale o suită de interviuri și convorbiri (41 cu toate), realizate în mai bine de 30 de ani de activitate profesională (cifră care reprezintă ceva mai puțin de jumătate din întreaga sa carieră jurnalistică) în presa scrisă locală și nu numai.
Cititorul care va deschide paginile cărții va avea surpriza să descopere în acest adevărat florilegiu, numele unor varii peronalități provenind din felurite domenii, multe dintre acestea nemaiavînd nevoie de nici o prezentare: ziaristul prahovean Lucian Avramescu, Martin Harris (ambasador al Marii Britanii și al Regatului Unit în România), academicianul basarabean Mihai Cimpoi, celebra cîntăreață de muzică ușoară Lumința Dobrescu, fosta glorie a fotbalului ploieștean și național, Mircea Dridea, regretatul scriitor și om politic Mircea Ionescu-Quintus, actrițele Stela Popescu și Medeea Marinescu, istoricul Marius Oprea, academicianul Eugen Simion, regretatul poet basarabean Grigore Vieru și mulți, mulți alții. Ca fapt inedit, volumul conține și un hazos însă plin de farmec dialog imaginar, închipuit de autor cu singurul primar al Ploieștiului căruia, de-a lungul timpului, urbea noastră i-a ridicat, spre nemurire, o statuie: Radu Stanian!
Sînt dialoguri vii, de cele mai multe ori chiar incitante, mustind de informații și mărturisiri, care fac din acest volum o lectură mai mult decît agreabilă, scris fluent și dovedind, o dată în plus, măiestria intervievatorului.
„Ioan Popescu – Jean, cum îi spun prietenii – a fost și a rămas un jurnalist redutabil. A făcut carieră mai întîi ca fotoreporter, la ziarul «Flamura Prahovei», care l-a afirmat repede ca pe un veritabil artist al imaginii, el fiind, de altfel, membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România». (...) În ultimii ani, s-a dedicat mai ales interviului, purtat cu oameni de anvergură din România, dar și din străinătate: politicieni, istorici, scriitori, artiști plastici ș.a. (...)”, scrie despre om și cartea sa, cu o preciziune chiruirgicală, scriitorul și publicistul Nicolae Dumitrescu, prieten de-o viață al autorului.
Volumul conține și o foarte bogată iconografie, care complinește perfect ansamblul lucrării, căreia îi conferă, pe bună dreptate, toate atributele unui adevărat eveniment editorial.
Pentru toți aceia care în luna iulie nu au putut participa la prima lansare a volumului pe care am organizat-o la biblioteca Nicolae Iorga din Ploiești, invitația de a participa la noua lansare a cărții la Câmpina, vine de la sine.

luni, 12 septembrie 2022

Goange

Prostul ŞTIE. E sigur. E un om care exhibă competenţe şi e sigur de ele. Dacă crezi că ştii ceva, trebuie să vezi dacă nu treci printr-o criză de prostie… Prostul nu poate fi contrazis, are convingeri beton. E un om fericit. E plăcut să ştii că ştii, că ai dreptate. Chiar dacă nu contezi!… Cînd vedem un ştiutor, trebuie să fim suspicioşi: prostul e serios. E solemn. Nu se joacă. E demn, inflexibil, pietrificat. Ia toate lucrurile în serios, dar mai ales pe el însuşi. Pentru că e serios, prostul e şi sfătos. Are soluţii pentru orice problemă. E o suficienţă intelectuală glorioasă, e o fudulie. Are idei fixe. Nu se îndoieşte de el însuşi şi îi place de el!” 
Andrei Pleșu

Gînduri cu elice


Se spune că Georges Sand obişnuia să exclame, atunci cînd își amintea de furtunoasa ei legătură amoroasă cu Frédéric Chopin: „Doamne, ce timpuri fericite au fost! Eram atât de nefericită!”

Portretul lui Frédéric Chopin și George Sand de Eugène Delacroix
(1838, ulei pe canavas, lucrare neterminată; reconstituire ipotetică a picturii)

Bibliophilia

În fiecare seară mă apropii de rafturile bibliotecii, îmi plimb ochii pe cotoarele cărților și-mi spun: «Ia să vedem cu cine aș schimba o vorbă...» O vreme, ating în treacăt când o carte, când alta și, în cele din urmă, cântărindu-mi poftele, scot un volum și mă bag în pat. După primele rânduri, lumea din jur începe să-și piardă contururile, sufletul prinde să se însenineze, iar după o oră-două, vindecat de mâzga zilei, adorm fericit că trăiesc. Doamne, câți morți frumoși am cunoscut în viața asta!”
Gabriel Liiceanu
(„Caiet de ricoșat gânduri”)

Făpturile cerului...

Iedera, azi.

Aerul, marele ocean de aer, doarme adînc și viseazǎ, iar visele lui sînt scrise pe cer și par sǎ însemne ceva. Norii sînt visele pǎmîntului, sau ale aerului, sau ale mǎrii, vise senine sau vise chinuite, coșmare ale unei lumi care viseazǎ cǎ se mai naște încǎ, în chinuri, din fierbintele nimic.”
Petru Creţia
(„Norii”)





(fotografii de © B.-L.S.)

Goange

(Domnului Andrei Pleșu, un om definitiv instalat în neliniștea sa, azi, de ziua dumisale) La ora de biologie, profesorul îl întreabă pe Ițic...