Nicolae Stanciu
(1940–2025)
„Prea greu de a găsi un adevărat prieten;
găsindu-l, păstrează-l ca pe ochii din capu-ţi,
căci pierzîndu-l, pierzi o lume întreagă. ”
Cilibi Moise
„A trăi este atît de surprinzător
Încît îți rămîne prea puțin timp
Pentru altceva.”
Nicolae Stanciu
 |
| Nino Stratan și Nicolae Stanciu, din nou împreună... |
Jocul de-a viața*
A-nflorit un mort în fereastră.
Primește-l mamă, și dă-i să se-mbrace.
E prietenul meu de mult așteptat
Jocul de-a viața cu mine să joace.
Pune-i masa pe ștergar înflorat.
Vezi, marginile lumii s-au tot ros.
Prietenul știe aceasta
și e singurul care plânge frumos.
Ai grijă mamă, să ne trezești
când ziua cămașă de mire ne țese,
vom pleca amândoi să aducem
toate fetele lumii îngropate mirese.
Ne-om întoarce pe cai înzăuați
cu barba-n pămînt ca strămoșii.
Numai să ai grijă, maică
Să doarmă-ndelung toți cocoșii.
Insomnie
Ce trist este tata,
când stă de vorbă cu mine!
El a plecat de mult de aici.
M-a lăsat pe mine zălog,
să aud cum vine vânt viclean
să mă cheme
în ținuturi fără de vamă.
Un copil, fără somn,
pe tabla de întuneric,
desenează lupi de aramă.
* Poeme din volumul „Jocul de-a viața” apărut în anul 2024, la editura ploieșteană Kartha-Graphic.
La aflarea veștii neașteptate și sumbre a morții cuiva care ți-a fost drag, brusc, te simți îngrozitor de singur iar în marea liniște care te cuprinde și în care te scufunzi precum în nisipuri mișcătoare, nu-ți mai auzi nici măcar bătăile inimii. Ești copleșit de straniul sentiment că odată cu acel om, pe care-l cunoșteai de-o viață, a mai plecat o parte din tine și că ai mai făcut încă un pas, important, pe calea propriei tale extincții.
Mi-e cum nu se poate mai clar, așa cum bine spunea cineva, că plecarea prin moarte de lîngă tine unui prieten, e un fel de repetiție generală a propriului tău sfîrșit...
Iată că a trecut, pe nesimțite, un an, de cînd jocul de-a viața al tonicului prieten și pătimașului truditor întru cuvîntul ziditor, Nicolae Stanciu, s-a încheiat iar dispariția sa pămînteană ne-a lăsat mai singuri și mai temători.
Atunci cînd un prieten comun mi-a dat teribila veste a intempestivei sale plecări, am înţeles, cum nu se poate mai clar, că la acea «Cină de Taină a Poeţilor» încă mai sînt locuri libere. Și, cu siguranță, Nicolae Stanciu n-ar putea ocupa decît locul aflat în preajma prietenului său dintotdeauna, Ion «Nino» Stratan, pe care-l prețuia nespus și care, cîndva, a scris despre el, cu o tandră preciziune chirurgicală: (…) este una dintre cele mai complexe și mai stenice voci lirice pe care le-am ascultat prin intermediul albului de pagină.
Cel Bun să te ocrotească, iubite prieten și nu uita spusa unui alt poet care ne era drag amîndurora: asta e sora moarte, care ne adună după ce ne desparte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu