Poemoteca

Mihai Ursachi

(17.II.1941 – 10.III.2004)

La iarmarocul de vorbe

Hai la băiatu’, ia vorba fierbinte

Îți ține de cald și te-ajută la minte.

Vând vorbe pestrițe, orice măsură

Se potrivește la orice gură.

Închiriez arhaisme cu ora.

Cuvinte mecanice, Firma Pandora.

Vorba dulce, mult aduce,

Repar, la moment, epitete năuce.

Cuvinte zemoase, cuvinte harbuz.

Vând vorbe de leac pentru văz și auz.

Ia, doamnă! Ia, doamnă! o vorbă de-amor

Pentru noptieră, în dormitor.

Atelier de-ndreptat adjective sucite,

Ascut la tocilă cuvinte-cuțite.

Poftiți, vorbe fragede, pentru salată !

Poftiți, cu piper, vorbărie tocată !

Marele parc neologic. Real:

Hiperbola care mănâncă mangal!

Must natural de cuvinte. Conține

Cele mai noi și mai mari vitamine.

Aicea se vinde cuvântul cel mare,

Doi bani kilogramul, să ia fiecare !

(Din volumul «Benedictus», 2002)

Cărarea bunelor urări

Zilele tale să fie

ca florile albe de iasomie.

Simple și clare, patru petale,

astfel să fie trăirile tale.

Gloria-naltă a păcii cu sine,

viață adîncă și moarte senină.

Sufletul tău mîntuit de samsara,

Să se unească cu Muma-fecioara.

Privește într-una Urările aceste

Întocmai cu patru petale modeste.

Ad lectorem

Întîia oară vei vedea

Și vei pleca și vei uita;

Ci înc’odată dacă vii

vei auzi și vei trăi;

a treia oară-ai să rămâi.

(Din volumul «Inel cu enigmă», 1981)

 

Poet, prozator și traducător, a debutat editorial în 1970 cu volumul de versuri „Inel cu enigmă”, urmat de „Missa Solemnis” (1971), „Poezii” (1972), „Poemul de purpură şi alte poeme” (1974), „Diotima” (1975), „Marea înfăţişare” (1977), „Zidirea şi alte povestiri” (1978), „Arca” (1979), „Inel cu enigmă” (antologie, 1981). În 1982 se stabileşte în Statele Unite, devenind asistent la Universitatea statului Texas şi, din 1986, este lector la Universitatea din California. Revine în Iaşiul natal după 1989 şi este numit director al Teatrului Naţional „V. Alecsandri”. A activat ca profesor asociat la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. A fost secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (1997 – 2001), apoi director al Casei de Cultură a municipiului Iaşi. A tradus în limba română din operele unor mari scriitori, precum Hölderlin, Schiller și Paul Celan.

Alte volume publicate: „Poezii” (1996), „Nebunie şi lumină” (antologie, 1999), „Inel cu Enigmă. Opere complete” (2002), „Benedictus” (2002). La 1 decembrie 2000, poetului i-a fost conferit „Ordinul național «Steaua României» în grad de Cavaler, „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii românești.” Posteritatea îl consideră drept unul dintre cei mai importanți poeți români postbelici.

(...) Mihai Ursachi a fost un Don Quijote încrezător, neclintit în cavaleria sa rătăcitoare, deși avea conștiința lucidă a vetustității atitudinii sale evident scorțoase. Cu vocea lui răspicată și în teritoriul liricii, poetul ieșean a încercat să realizeze prin versuri un fel de sinteză paradoxală profunzime-frivolitate, sinceritate-poză și gravitate-ironie.

Vasile Spiridon

(România Literară, nr. 7 / 2024)