MEMENTO

Vasile Voiculescu

(13 octombrie 1884 - 26 aprilie 1963)

Pășind în vârful gândurilor goale,

Voi cuteza să calc pe spirit pur.

Vasile Costache Voicu primea, oficial, numele Vasile Voiculescu abia în 1950, la împlinirea vîrstei de 66 de ani. De altfel, la acest nume de familie, scriitorul adăugase, simplu, doar inițiala V., niciodată prenumele întreg, Vasile – și nici Dile, cum îi spuneau cei foarte apropiați – așa cum își iscălise întotdeauna manuscrisele și lucrările, fie ele poeme, texte în proză sau articolele pentru diferitele periodice la care colabora și care vor constitui opera cu care va rămîne, definitiv, în istoria literaturii române, după moartea sa, survenită în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, la doar un an după ce fusese externat din pușcăriile gulagului comunist. Fusese condamnat la 5 ani de temniță grea (plus 5 ani de degradare civică și confiscarea totală a averii), pe care avea să-i execute, între 1958 și 1962, în penitenciarele comuniste de exterminare de la Jilava și Aiud, în urma sentinței pronunțate în procesul grupului „Rugul Aprins” („Rugul Aprins al Maicii Domnului”), cunoscut și sub titulatura „Grupul de la Mănăstirea Antim” (o asociație culturală de sorginte creștin-ortodoxă, înființată de monahii Sandu Tudor și Ivan Kulîghin), ani de detenție inumană, care, bărbatului de 74 de ani, cu sănătatea grav șubrezită, aveau să-i grăbească sfîrșitul...

Noapte de toamnă

Când lumea robotaʼși alină și huma doarme vlăguită,

De nu se mișcă fir în miriști, nici frunzăʼn ulmii de pe creste,

Își pune Noaptea straiul tainic ce par-că-i rochea strălucită

În care s-aʼmbrăcat odată Cenușăreasa din poveste:

Albastrul cer svârlit pe umeri în copci de stele se anină

Și calea laptelui încinge nemăsurat lui tărie,

Iar lunaʼn mijloc, neclintită pe brâul de argint stă plină

Ca o pafta de aur, prinsă în alba nopții betelie.

(1942)

Amurg pe lac

În slăvi lumină lină cu stingeri potolite...

Pe lacul fără valuri odihna s-a lăsat...

Mijind de somn pe maluri, cu creștetul plecat,

Stau sălcii plângătoare ce-așteaptă despletite.

Tăcuți spre sat pescarii duc în parângă cina

Și udele năvoade și căngile de fier...

Iar largul ochiu de-ape, rămas privind la cer,

Par-cʼar sorbiʼn adâncuri, nesățios, lumina...

Poeme trimise de îngeri...

Cu ceva ani în urmă am primit din partea unui colaborator apropiat al revistei „Gazeta Cărților” a bibliotecii „Nicolae Iorga”, un dosar-plic, format A4, conținînd, în manuscris, 14 poeme. Toate semnate și datate – cel mai vechi provenind din anul 1918 iar cel mai recent, din 1947 – care, conform asigurărilor colaboratorului nostru, ar fi fost inedite. Poemele, scrise de mînă, cu cerneală (stilou și toc cu peniță) sau creion, pe diferite coli de hîrtie, sînt surprinzător de bine conservate, în ciuda vechimii lor. În urma unei cercetări pe care am întreprins-o în cadrul redacției noastre, am fost în măsură să înlăturăm orice dubiu privind autenticitatea lor.

Poetul alături de Maria, soția sa...

Am trecut, în paralel, cu mijloacele pe care le-am avut la îndemînă, să verificăm dacă, într-adevăr, poemele sînt (și) inedite. Drept pentru care am purces la consultarea mai multor lucrări dedicate vieții și operei scriitorului, îndreptîndu-ne atenția îndeosebi asupra celor purtînd semnătura distinsei doamne Roxana Sorescu, profesor universitar, eminent istoric și teoretician literar, poate cel mai avizat cercetător al vieții și operei scriitorului, care ani de-a rîndul s-a ocupat de editarea operei voiculesciene. Atenția ne-a fost reținută – ținînd cont de faptul că manuscrisele proveneau, cu excepția unuia singur, din perioada 1940-1947 – de o aserțiune a dnei Roxana Sorescu, dintr-o „Notă asupra ediției”, din preambulul antologiei* poetice îngijite de domnia sa, apărută în anul 2011, în care, printre altele, făcea și următoarea precizare: „[...] după unele mărturii, ar fi existat un volum pregătit de autor, intitulat «Veghe», conținînd producția poetică dintre 1940 și 1946. Dat fiind că în arhive nu există nicio urmă a acestui volum, nicio însemnare privind intenția de a-l alcătui, am preferat să grupăm poeziile despre care nu aveam siguranța că au fost revăzute de autor sub titlul «Postume».” (p. 21). Cum unul dintre cele 14 poeme aflate în manuscrisele noastre purta chiar titlul „Veghe”, am fost în măsură să emitem ipoteza că ar exista posibilitatea ca acestea să fie, într-adevăr, inedite iar ele să facă parte integrantă din acel proiectat volum de către autor, despre care doamna Sorescu scria că nu există nici o informație palpabilă. Am identificat, în cercetările noastre de pînă acum, doar două poeme – „Ca o baiaderă” și „Înaltele neliniști” – prezente și în antologia pomenită, însă vădit deosebite față de variantele din manuscrisele aflate în posesia noastră (unde, de exemplu, titlul primului poem este „Baiaderă”). Demersurile noastre vor continua întru depistarea și consultarea altor surse, spre edificarea deplină vizavi de noutatea absolută a splendidelor poeme voiculesciene.