Memento

Jean Cocteau*

„Am certitudinea că jazzul este mult mai mult decît ritm. Este pulsație. Grație căreia simt inima Muzei. Cum bate-n ea cel mai roșu sînge. Plecat din inimă. Temător. Ocrotitor. Nu mă înșel. Jazzul urmărește, în ciuda tinereții sale, sinuozitățile altor dogme. Lui i se întîmplă chiar să se distanțeze de misterioasa sa solitudine și să se apropie de muzica simfonică, de foarte multe ori contopindu-se, pur și simplu, cu ea.”**

„N-aș vrea să mă vadă cineva în timp ce scriu. Am desenat întotdeauna. Pentru mine, scrisul e desen, încolăcesc liniile în așa fel încît să le prefac în scris sau le desfășor în așa fel încât scrisul să fie desen. Este câmpul în care mă mișc și din care nu ies. Scriu, încerc să delimitez exact profilul unei idei, al unui act. Pe scurt, încercuiesc fantome, găsesc contururile vidului, desenez.”

„Scârbit de literatură, am vrut să depăşesc literele şi să-mi trăiesc opera. Rezultă că opera mă devorează, că ea începe să trăiască şi că eu mor. De altfel, operele se împart în două: cele care te ţin în viaţă și cele care te ucid.”***

* Poet, prozator, dramaturg, pictor și cineast, Jean Cocteau (n. 5 iulie 1889 – m. 11 octombrie 1963) a experimentat creația artistică din multiple perspective, dar a ajuns la concluzia că există doar două tipuri de opere. Cele pomenite de el mai sus. Membru al Academiei Franceze și Comandor al Legiunii de Onoare. Președinte de onoare al Festivalului de Film de la Cannes. Opioman dezintoxicat.

** Din prefața volumului «Swing» de Gaston Criel (EST – Samuel Tastet Editeur, 1988, trad. B.-L.S.)

*** Jean Cocteau, «Opium. Jurnalul unei dezintoxicări» (editura ART, 2007)