„Nu cred în sfîrşitul lumii, nici mayaş, nici incaş, nici apaş. În previziunile mele cele mai optimiste, lumea, desăvîrşindu-şi actualele coordonate politice, psihice şi etice, va evolua treptat spre o perfectă involuţie: peste cîteva sute sau mii de ani se va întoarce, ciclic, la stadiul de urangutani sau de gorile. Şi oricînd se vor găsi un Adam şi-o Evă urangutani care o vor repopula cu viitori bipezi ai unor viitoare civilizaţii. Nu cred în sfirşitul lumii, dar eu n-am crezut nici în sfîrşitul lui Ceauşescu. Aşa că...mai ştii? Dacă va veni sfîrşitul lumii, nu l-aş întîmpina cu melancolia lui Lars von Trier, ci cu un chef monstru, cu o orgie demenţială în care mi-aş scoate pîrleala pentru tot ce n-am făcut în viaţă, să profit măcar în ceasul al doisprezecelea. Mai ales că nu mi-ar mai fi teamă că mă paşte vreo criză de tensiune sau de inimă. Şi ar mai fi un avantaj: adeseori m-am gîndit că, dacă aş fi conştientă pe patul de moarte, i-aş invidia teribil pe cei din jur. Pe cînd aşa, dacă aş avea certitudinea că moare şi capra vecinului cu vecin cu tot, aş fi scutită de meschinăria invidiei. În sfîrşit, nu cred în sfîrşitul lumii, dar ştiu că lucrurile plăcute se termină foarte repede. Or, lumea e un lucru destul de plăcut şi ar fi mare păcat de ea.”*
Antoaneta Ralian
(1924-2015; scriitoare și traducătoare)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu