Raftul cărților

„Poți defini o plasă într-un fel sau în altul, în funcție de punctul tău de vedere. În mod normal, ai spune că este un instrument împletit, folosit la prinderea peștilor. Poți, însă, fără a sfida prea mult logica, să răstorni imaginea și să definești plasa așa cum a făcut-o cândva un lexicograf glumeț: o colecție de găuri, legate una de alta cu sfoară.Și cu biografia se poate proceda la fel. Năvodul traulerului se umple și biograful îl trage la bord, sortează, aruncă ce nu-i trebuie înapoi în mare, stochează, taie peștele în fileuri și îl vinde. Să ne gîndim însă și la ce nu prinde; o cantitate ce depășește cu mult prada. Groasă și plină de emfază burgheză, biografia stă pe raft, țanțoșă și nepăsătoare; «viața» care valorează un șiling vă va oferi toate faptele, cea care costă o liră cuprinde și ipotezele.”

Julian Barnes

(„Papagalul lui Flaubert”, Nemira, 2006)

„Un tour de force” de ficţiune, critică literară şi biografie.

David Montrose
Un compendiu de genuri iscusit şi ludic.
Laurent Milesi

„Flaubert spunea că proza e ca părul: ca să strălucească, trebuie să-l piepteni. Și are dreptate. Trebuie să faci suprafața prozei cît mai frumoasă. E o chestiune adesea lăsată deoparte în zilele noastre. Pe computer o carte poate arăta mai încheiată, «mai perfectă» decît e. În Marea Britanie și în America se scriu romane din ce în ce mai lungi. Sunt sigur că asta se întîmplă datorită facilității tehnice, datorită ușurinței cu care scrii la computer. Dacă scrii de mînă sau la o mașină de scris de modă veche, cum scriu eu, este și o muncă fizică la mijloc și ea contribuie la calitatea produsului finit.” (J.B.)

Julian Barnes (n. 1946) este un scriitor și jurnalist britanic, care a publicat și literatură polițistă sub pseudonimul Dan Kavanagh. După absolvirea Universității Oxford, a lucrat ca lexicograf pentru „Oxford English Dictionary”, apoi ca redactor literar pentru publicațiile „New Statesmen” și „New Review”. A fost comentator de politică externă pentru săptămînalul „The New Yorker”.
Ulterior, renunță la orice altă activitate și se dedică în exclusivitate scrisului, romanele sale fiind traduse în peste 28 de limbi în lumea întreagă.
A fost executorul testamentar al lui Dorothy Gladys « Dodie » Smith (1896–1990), scriitoare și scenaristă britanică, îndeobște cunoscută pentru opera sa „101 dalmațieni”.
A primit numeroase distincții și premii, printre care și titlul de „Commandeur de lʼOrdre des Arts et des Lettres”, acordat de statul francez în 2004.
Romanul-eseu „Papagalul lui Flaubert” („Flaubertʼs Parrot”, 1984), este al treilea volum al scriitorului (care i-a adus și consacrarea), fiind înscris pe „lista scurtă” a prestigiosului „Booker Prize”, cel mai important premiu literar britanic. În schimb, a primit, în anul 1985, un alt premiu britanic, „Geoffrey Faber Memorial” iar în Franța, doi ani mai tîrziu, i-a fost conferit „Premiul Médicis”, la categoria non-ficțiune (eseu).
În acest an îi va apărea romanul „Elizabeth Finch”.