Poemoteca

Traian T. Coșovei

(28 noiembrie 1954 – 1 ianuarie 2014) 

Traian & Nichita Stănescu

Anotimp secetos

Cele mai fermecate cuvinte sunt tăcerile.

Şi cele mai frumoase vise: insomniile.

Urmează amănuntele amintirilor tale –

adunate în aritmetica de a clipi

mai des ca o ploaie de vară pe un câmp secetos.

Când va veni ploaia aş putea să te întreb:

Ce amintiri au pleoapele tale?

Taci o secundă

să auzim împreună

cum înfloresc copacii!

Traian T. Coșovei 

Traian & Nicolae Breban

„În generaţia sa, în grupul său literar, Traian T. Coşovei se distinge imediat nu numai, evident, prin poezia sa, cu un ton deja acut individualizat şi o ţinută a metaforei gravă, elegantă, dar şi fizic: posedă acel magnetism al persoanei rar printre poeţi şi aproape inexistent printre prozatori. Ceea ce se cheamă farmec, o noţiune rămasă vagă în ciuda excesivei ei întrebuinţări. În cazul poetului Traian T. Coşovei, farmecul s-ar putea defini astfel: viu, extrem de viu, de concentrat asupra celeilalte persoane, prezent cu toată fiinţa, ascunzându-şi metodic gravitatea (de care se teme sau se teme s-o arate?!) în dosul perdelelor multiple şi colorate ale unui umor sec, fulgerător, jucat cu graţie. Un spadasin, evident un leader al psihologiei generaţiei sale, îmi aminteşte de eroii romanelor lui Lermontov, acei ofiţeri ruşi, tineri genialoizi, ce inventaseră existenţialismul ca atitudine culturală cu un secol înainte de apariţia acestui cuvânt.” 

Nicolae Breban