George Enescu
(19 august 1881, Liveni-Vârnav, Botoșani, România – 4 mai 1955, Paris, Franța)
Enescu la vârsta de 67 de ani, într-o fotografie realizată de Irving Penn pentru revista „Vogue”, în anul 1948 |
„Ne-am căptușit cu modele false, modelul omului care reușește ușor, care se descurcă, care știe să facă bani. Ne-am pierdut moralitatea, manierele și educația. Am uitat să ne mai îmbrăcăm frumos, să ne mai purtăm elegant. Am pierdut – nu burghezia materială, ci burghezia spiritului, noblețea spirituală. Trăim azi într-un mediu semicultural și parvenit, impulsiv și brutal. Sîntem foarte departe de ce am fost cîndva...” George Enescu
„Fii dumneata însuți. Nu trăi cu teama că vecinul îți este sau nu superior. Dacă ai ceva de spus, spune așa cum poți – și va fi bine! Dacă n-ai nimic de spus, atunci taci – nici asta nu va fi rău. Nu căuta un limbaj nou, ci întrebuințează-l pe al dumitale, adică acela care-ți dă posibilitatea de a exprima exact ce ai de spus. Originalitatea se obține numai atunci cînd nu o cauți.
Perfecțiunea, ce pasionează pe atîția oameni, pe mine nu mă interesează. Ceea ce importă este să vibrezi tu însuți și să faci și pe alții să vibreze.
După o îndelungată carieră, găsesc în flacăra entuziasmului meu cea mai sigură confirmare și cea mai bună răsplată. ” George Enescu
Breviar enescian*
„Enescu a scris nu puţin, cum îi plăcea să afirme, ci mult, chiar foarte mult, dacă luăm în considerare şi numărul proiectelor ne-duse la capăt. Tipologia sa artistică nu e foarte diferită de cea a lui Mihai Eminescu, de la care de asemenea ne-au rămas sumedenie de lucrări neterminate. Acestor imenşi artişti fantezia lor debordantă le-a oferit mai mult decât puteau desăvârşi.” Pascal Bentoiu

*din Cuvânt introductiv, extras din volumul omonim, o ediţie bilingvă (română-engleză, carte + 4 CD-uri/audiobook), cu o prezentare de Ioana BENTOIU, versiunea engleză de Alistair Ian BLYTH, editura „Casa Radio”, București, 2017
Rapsodia Română nr. 1 în la majorOrchestra Filrmonicii „George Enescu” din București
Dirijor: Sergiu Celibidiache
(înregistrare din anul 1978)
Dan Andrei Aldea și grupul „Sfinx” interpretează o prelucrare după „Languir me fais”, din opusul 15, „Șapte cîntece pe versuri de Clément Marot” de George Enescu
Constantin Stroescu (tenor) și George Enescu (pian)
„Languir me fais” (op. 15, „Șapte cîntece pe versuri de Clément Marot” de George Enescu)
(Înregistrare din anul 1943)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu