Lumea în care trăim (32)

Demisie

Domnule preşedinte,

Întrucât derizoriul nu poate fi nici stimat, nici dispreţuit;

întrucât mai există pe ici pe colo demnitate la purtător;

întrucât Dumnezeu (poet nu critic literar) n-a dat talent şi cinste intelectuală

tuturor zevzecilor care se autoproclamă scriitori;

întrucât Homer, Virgiliu, Properţiu, Dante, Eminescu, Verlaine,

Charles Cross, Leopardi, Christian Bobin, Rilke, Esenin, Oscar Wilde etc.

n-au avut onoarea să facă parte din sindicatul pe care îl conduceţi şi exploataţi;

întrucât talentul şi opera nu au nicio legătură cu noţiunea proletară de sindicat;

şi, iarăşi, întrucât atunci când m-am încuscrit

cu sindicatul dumneavoastră i-am avut naşi pe Al. Paleologu, L. Ulici şi C.M. Ionescu

– fie-le ţărâna uşoară –, a căror memorie nu vreau s-o întinez

(pe atunci contau valoarea şi opera; acum nu contează decât figuraţia şi cotizaţia);

întrucât prezenţa mea acolo nu mi se pare indispensabilă,

iar cărţile mele (deşi vă aduc bani la teşcherea) sunt puse la un loc cu ale caracudei

(în cel mai nobil caz); întrucât aerul e mult mai curat aici, de unde vă scriu,

iar pisicii mele posesoare de geniu puţin îi pasă de N. Manolescu et comp.;

din toate aceste pricini, şi nu numai,

părăsesc Uniunea Scriitorilor din România sine die. 

 C.B.

PS: Pentru cititorul derutat precizez că acest text nu este doar un poem, ci şi o demisie reală.

(Cristian Bădiliţă în volumul „Genialogii”, ed. Vremea, col. Poesis, 2013)