Haihui printre cuvinte

„Dar să povestesc totul așa cum s-a întîmplat. Tocmai intrasem în clasa a treia a Școlii Primare Mixte numărul 4, de pe fundătura a doua Izvoare din Ploiești. Aceasta era cea mai aiurită și mai fantastică școală din cîte se pot imagina pe pămînt. Aparținea domnului Vintilescu, zis Candriul, ceea ce pe la noi, pe la Ploiești, înseamnă țicnit, și asta arată că nu întotdeauna poreclele oglindesc adevărata natură a omului, deoarece învățătorul nostru era mai curînd un vrăjitor decît un tip sărit de pe șină. El îi strînsese pe toți repetenții din sud-estul Ploieștiului, pe exmatriculații din pricina absențelor nemotivate, pe handicapații de vîrstă școlară cu beteșuguri fizice congenitale sau dobîndite, ca și pe copiii abandonați de familiile dezbinate, și deschisese pentru ei o școală. Cum nimerisem eu printre elevii lui, asta-i altă poveste.”
Ioan Grigorescu