MAHALALELE PLOIEȘTILOR

Scriitorul și editorul Ioan Groșescu s-a născut la 5 august 1941 la Ploiești, în mahalaua Sf. Pantelimon, situată în sudul orașului, loc în care urmează clasele primare și gimnaziale * Absolvă Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești (unde, printre alții, îi va avea dascăli pe eminenții Gheorghe Milica la română, Ion Grigore la matematici și Nicolae I. Simache la istorie) și Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (specializarea jurnalistică), unde a avut o pleiadă de profesori remarcabili, neputînd omite nume precum Al. Piru, George Ivașcu, Nicolae Manolescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ovidiu Drimba ori Eugen Simion și colegi pe măsură, printre care pe viitorii critici și istorici literari Mircea Iorgulescu (de care l-a legat o statornică prietenie pînă în clipa dispariției acestuia), Laurențiu Ulici sau Marian Popa și scriitori precum Mircea Dinescu ori Dana Dumitriu * În această perioadă participă la ședințele cenaclului literar „Junimea” condus de criticul și istoricul literar Ov. S. Crohmălniceanu și tot de acum datează și primele sale scrieri * Este profesor (pentru scurt timp) la școala generală din comuna prahoveană Fulga, apoi jurnalist la publicațiile Viața Buzăului și Dâmbovița * Director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, calitate în care desfășoară o susținută activitate de manager cultural (înființează cinemateca orașului, o trupă de teatru, un club de literatură S.F., cenaclul literar „Dimitrie Stelaru”, un club de arte plasice și unul de artă fotografică, coordonat de un reputat artist ploieștean, Dorin Manolescu * În 1989 scrie (împreună cu profesorii Marina Răduș și Paul D. Popescu) și se ocupă de tipărirea monografiei liceului „I. L. Caragiale”, Între aspirații și împliniri * În 1990 editează (împreună cu ziaristul M. G. Mateucă) publicația Meșteșugarul * Ajunge, apoi, redactor la cotidianul Prahova Liberă. Din toamna aceluiași an, devine editor, co-proprietar (împreună cu ziaristul Ion Marinescu) și director (1990–2001) al periodicului „Ploieștii” și al editurii Salt. Aici, timp de cîțiva ani, va edita (și) apreciatul supliment cultural Repere sub egida amintei publicații * Este prezent cu articole în Tribuna, România Liberă, Observatorul Cultural, Adevărul etc. * Este secretarul Societății Culturale Memorial Nichita Stănescu (prezidată de sora poetului, doamna Mariana Stănescu, pînă în 2002) și, din 2001, co-fondator (alături de colegul dumisale de liceu, Constantin Trestioreanu) al Societății Culturale Ploiești-Mileniul III, unde desfășoară și în prezent o intensă dublă activitate: de scriitor și editor. * Debutul editorial se produce, surprinzător pentru mulți dintre cei care-l știau drept un vajnic și frenetic gazetar, cu volumul de... poeme, Cuvintele ca banii (în 1997), după care publică monografia istorico-literară Ploieşti – Casa Îngerului. 16 ani după nemurire – Nichita Stănescu (1999, împreună cu Ioan Mârzescu) și apoi încă două volume de versuri, Refugiu (2000) și Poeme (2001) * O parte a creației jurnalistice a dumisale (adică aproape 250 de articole, anchete, reportaje, eseuri, tablete etc.) va face obiectul volumului D’a surda (2001), care-l readuce pe omul nostru în atenția cititorilor săi, drept un rafinat, talentat și hîrșit jurnalist * Tipărește, apoi, cîteva lucrări cu caracter monografic, precum sînt cele ale comunelor Puchenii Mari și Trestioara, o alta dedicată cimitirelor ploieștene, una dascălului său de matematici și un redutabil epigramist, Ion Grigore și, last but not least, splendida Mahalalele Ploieștilor (în 2008, lucrare ajunsă, între timp, la a patra ediție) – în fond, o monumentală istorie a devenirii Ploieștiului, în peste 600 de pagini, bogat ilustrată care, pe de o parte, trădează apetența autorului nostru către cercetarea documentară și arhivistică iar pe de alta, lucru foarte important, mărturisește nesmintita sa dragoste pentru orașul natal și nu mai puțin pentru locuitorii săi – o lucrare emblematică, nepereche, privind istoria seculară a acestor locuri care, chiar dacă unor cititori mai grăbiți li s-ar putea părea, pe alocuri, mult prea tehnică – încărcată fiind de prea multe cifre, date și alte informații provenind din varii domenii – este scrisă cu foarte mult șarm și șart, trădînd indiscutabilul său talent de prozator * În anul 2010 îi apre romanul Trecutul continuu, o amplă frescă socială întinsă pe 425 de pagini, cu puternice accente autobiografice. * Ultima trăncăneală (o parafrază la titlul excelentului volum al lui Mircea Iorgulescu despre lumea operei lui Caragiale, apărut în 1994, Marea trăncăneală), editat în 2011, este un suculent epistolar dintre cei doi foști colegi de facultate și prieteni de-o viață – Groșescu & Iorgulescu – prin intermediul poștei electronice și a celei tradiționale, un rîsuʼ-plînsuʼ existențial, în fond, atîta vreme cît reputatul critic și istoric literar Mircea Iorgulescu își trăia ultimile zile de viață. * De altfel, dispariția acestuia l-a determinat pe Ioan Groșescu să-și continue activitatea de editor, el ocupîndu-se, nemijlocit, între 2010 și 2013, de îngrijirea volumelor prietenului dumisale, Poştalionul cu boi, Panait Istrati – nomadul statornic și Cronici literare * Cel mai recent volum pe care Ioan Groșescu l-a publicat este antologia de poezie din propria-i creație, Iluzii (ed. Karta-Graphic, Ploiești, 2015). (B.-L.S.)

BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „NICOLAE IORGA”

și
EDITURA KARTA-GRAPHIC
organizează
joi, 30 martie 2017, ora 17:00
Sala Marii Uniri
din
Palatul Culturii
lansarea volumului MAHALALELE PLOIEȘTILOR
(ediție definitivă în două volume, cu o prefață de Mircea IORGULESCU)
de
Ioan Groșescu

Prezintă:
Traian D. Lazăr
și
Bogdan-Lucian Stoicescu

„Prezentată de autorul ei drept „o carte de istorie”, Mahalalele Ploieştilor de Ioan Groşescu este mai curând o foarte epică enciclopedie, un vast dicţionar de fapte, personaje şi întâmplări ploieştene. Chiar dacă organizarea materiei este una tematică, nu alfabetică. Există, fireşte, o reconstituire a istoriei oraşului, de la întemeiere până în zilele noastre, dar aceasta este de fapt suportul unei alte istorii, istoria caracterului ploieşteanului, în termenii lui Ioan Groşescu. Se merge pe firul istoriei, se ajunge până în prezent, însă naraţiunea istorică sfârşeşte prin a se converti într-un caleidoscopic portret al spiritului ploieştean. Un portret în cioburi şi fărâme, un amplu şi sclipitor mozaic de fapte şi detalii adunate cu plăcerea cunoscătorului de un colecţionar rafinat.

Ioan Groşescu este un gurmand al istoriei şi istoriilor ploieştene, însă cartea lui nu e doar o înşiruire de poveşti adevărate scoase cu grijă pentru exactitate din documente de arhivă. Ici-colo sunt presărate, cu o bună artă a dozajului, reflecţii concentrate despre felul de a fi şi comportamentul oamenilor locului în diverse momente ale istoriei, accentul fiind pus pe atitudinile şi deprinderile permanentizate sau măcar cu îndelungată rezistenţă în timp, atâta cât e necesar pentru a se putea vorbi de formarea şi existenţa unui spirit al oraşului şi al locuitorilor săi. Adevăratul scenariu al cărţii lui Ioan Groşescu acesta e.”

Mircea Iorgulescu