marți, 26 iulie 2016

TORȚIONARII DE LÎNGĂ NOI

Nu o dată m-am întrebat: oare ce-au făcut aprigii noştri jurnalişti (sau, mă rog, o mare parte a lor) timp de 25 de ani, vizavi de problema torţionarilor şi a ciminalilor de război autohtoni? Oare „Cazul Vişinescu”, cu tot tam-tam-ul mediatic de rigoare, să-i fi trezit la realitate? Am mari rezerve… Au abia acum să fi aflat ei că multe astfel de bestii cu chip de om vieţuiesc bine mersi printre noi? Şi că vieţuiesc al naibii de bine? De punctul „8” al proclamaţiei de la Timişoara sau despre „legea lustraţiei” or fi auzit? Sînt curios cîte dintre progeniturile acestor foşti călăi ocupă astăzi funcţii importante în stat şi au îndeletniciri dintre cele mai „onorabile” cu repercursiuni greu de cuantificat asupra vieţii noastre sociale ? (domnul ex-preşedinte Iliescu are o contribuţie majoră şi la acest capitol al democraţiei noastre originale). 
Probabil că puţini dintre români ştiu că Polonia are un parchet specializat pentru anchetarea torţionarilor iar crimele acestora, atenţie, nu se prescriu, indiferent de timpul trecut de la comiterea lor. Şi este foarte bine aşa. În Ungaria vecină şi prietenă (parc-aşa era numită de vechiul regim, nu?), recent, procurorii l-au pus sub acuzare pe László Csatáry (un fost criminal de război nazist maghiar, acum în vîrstă de 98 de ani, fost șef de poliție în localitatea Košice din Slovacia de Est, unul dintre ajutoarele de nădejde ale temutului Adolf Eichmann, care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat nemijlocit la deportarea a peste 15.000 de evrei slovaci în lagărul de exterminare de la Auschwitz), condamnat la moarte în Cehoslovacia (în anul 1948, în contumacie) pentru crime de război, a fost descoperit şi identificat la Budapesta (unde trăia de 17 ani) în 2012 de o echipă de jurnalişti britanici, în prezent el fiind arestat la domiciliu şi aflat în proces sub o acuzaţie extrem de gravă: crime împotriva umanităţii. 
ALEXANDRU VIȘINESCU
(sursa foto: adevarul.ro)
În România, şeful parchetelor militare a explicat faptul că infracţiunile torţionarilor (printre care se numără şi Alexandru Vişinescu) s-ar fi prescris însă declaraţiile sale sînt contrazise de o lege din 2012, care stipulează faptul că infracţiuni precum genocidul şi omorul deosebit de grav nu se prescriu. Parchetul militar şi-a declinat competenţa şi a trimis plângerea penală la Parchetul General, adică un fel de pase-n doi cu schimb de locuri, ca la handbal. „Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc” (IICCMER) a identificat pînă acum, în viaţă, 35 de comandanţi ai fostelor temniţe comuniste, în care au fost încarceraţi dizidenţi şi luptători anticomunişti (se estimează că între 1954 şi pînă prin 1963-’64, cînd supravieţuitorii „reeducării” prin tortură au fost eliberaţi, au fost încarcerate peste 500.000 de persoane, dintre ele murind peste 100.000) dar şi membri şi lideri marcanţi ai partidelor istorice, care au fost epuraţi de regimul totalitar. 
Sistemul concentraţionar românesc reprezenta copia fidelă, la o scară ceva mai redusă, e adevărat, a celui din fosta URSS. Astfel că, după 1949, la penticiarele din Piteşti erau încarceraţi, spre „reeducare”, preponderent studenţi, la cele din Suceava, Aiud și Râmnicu- Sărat foşti legionari sau simpatizanţi ai acestora, la Sighet, elita intelectualităţii interbelice, la Gherla, ţărani şi muncitori iar la Craiova şi Galaţi, membri şi lideri ai Partidului Naţional Liberal şi ai Partidului Naţional Ţărănesc), în timp ce „criminalii de război” se aflau la Aiud, alături de intelectuali şi de foşti membri ai Guvernului condus de generalul Ion Antonescu. La celebrul Canal Dunăre – Marea Neagră se regăseau deţinuţi din toate categoriile prezentate mai sus. 
Privindu-l pe maiorul Alexandru Vişinescu (fost comandant, în anii ’50, al penitenciarului de la Râmnicu-Sărat şi informator dovedit al Securităţii), în instituţia pe care dumnealui a condus-o, specialiştii aceluiaşi ICCMR au prezentat dovezi irefutabile, care atestă faptul că, în urma torturilor, au murit şapte deţinuţi politici: Ion Mihalache, Gheorghe Dobre, Gheorghe Plăcinţeanu, Victor Rădulescu-Pogoneanu, Romniceanu Mihail, Solymos Ivan, Constantin Pantazi. În opinia juriştilor aceluiaşi ICCMER, faptele lui Vişinescu nu au atins termenul de prescriere în care o anchetă şi o judecare ar fi inutile. „Aşadar, termenul de prescripţie specială pentru infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşită de maiorul Alexandru Vişinescu şi care face obiectul prezentului denunţ nu s-a împlinit încă, nici în varianta actuală de 30 de ani (conform art. 124 Cod Penal) şi nici în varianta anterioară modificării Codului penal prin Legea nr. 63/2012, adică de 22 de ani şi 6 luni”, mai spun ei.

N.B. Verdictul justiţiei, pronunțat anul trecut, chiar dacă venit în ceasul al 12-lea, reprezintă, indiscutabil, un act cu o mare încărcătură emoțională pentru noi toți dar, mai presus de orice, el are o greu cuantificabilă valoare de simbol, îndeosebi pentru toți supraviețuitorii gulagului comunist cu care avem privilegiul să fim contemporani și un altfel de omagiu adus tuturor acelora care au plătit cu viața crezurile lor, în întunecatele temnițe comuniste… 

Niciun comentariu:

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...