Haihui printre cuvinte

Leonard Oprea vine (și) la Ploiești

Prietenului nostru, scriitorului Leonard Oprea, i se pregătește ceva!

Unde? 

În Ploiești.

Cînd? 

La începutul lunii august.

Ce? 

Lansarea celor mai recente apariții editoriale ale dumisale, apărute anul acesta la binecunoscutele edituri „Tracus Arte” și „Eikon”.

Pe parcurs, voi reveni și cu alte amănunte legate de acest eveniment.

„Radiografia clipei” ne pune în fața unui scriitor de mare talent și unei literaturi pe care o așteptăm cu înfrigurare de la 22 decembrie încoace. Ceea ce n-au izbutit cele mai multe dintre cărțile polemice, scrise și tipărite în special în deceniul al nouălea, reușește cu simplitate columbiană volumul lui Leonard Oprea.” 

Val Condurache

„Nu tresar. Nu mă bucur. Mă împac cu mine însumi.

În zare se ivesc berze cu creasta roșie. Aurul și nestemata orbitor de albă.

Împăcat și dincolo de împăcare îmi unduiesc aripile. Trăiesc.” 

Leonard Oprea 

(„Radiografia clipei”)

„«Cămașa de forță» este un roman cursiv și foarte bine structurat la nivel stilistic, o mărturie șocantă a unei existențe damnate, petrecută sub semnul incertitudinii și angoasei, într-un sistem social și politic incredibil de fals și lipsit de valoare, într-o adevărată prăpastie a lamentării patologice și a dezumanizării controlate.” 
Gelu Vlașin
„Apoi, tot restul zilei se scurse de parcă aș fi traversat un deșert unde nu există nici oase albe, nici cactuși, nici dune, doar nisip care nu se împăștie, nu scîrțîie sub pași, în schimb găsești două pietre, te poți așeza pe ele și ai dreptul să off!, ca și cum ai răsufla fericit: s-a terminat pustietatea?” 

Leonard Oprea

(„Cămașa de forță”)

Cu Valentin Cantacuzu (stînga) și Leonard Oprea

Cu Leonard Oprea m-am „împrietenit”, cred, acum vreo doi ani, unde altundeva, decît pe Facebook. Apoi, prietenia noastră s-a împiciorogat pe „Rețeaua literară” a poetului Gelu Vlașin (http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blog/list…). Drept pentru care, lucrurile au evoluat firesc, aș îndrăzni a spune, întîlnirile virtuale fiindu-ne, cu rare excepții, zilnice. Apoi, la fel de firesc, ne-am auzit la telefon.

Aflasem multe lucruri despre el și de el de prin te miri ce luminișuri de Internet ori de reviste literare, dar mai ales de pe blogul dumisale
 (https://magultheophil.wordpress.com/). 
Primul volum pe care i-l citisem, în chiar anul apariției sale, fusese „Radiografia clipei”, ediția apărută în 1990, la editura clujeană Dacia. Mai trebuie să spun că Leonard este și colaboratorul revistei noastre, „Gazeta Cărților”, drept pentru care îi mulțămesc și pe această cale, și-i sărut fruntea senină a inimii dumisale.

De curînd, adică pe 16 iunie anul acesta, Bunul Dumnezeu avea să ne aducă și față către față, la Clubul Țăranului Român din București, unde Leonard a venit, răspunzînd cu generozitate invitației mele de a-mi fi alături, la lansarea volumului „Bucuria Sunetelor” , la care am fost unul dintre co-autori. Ne-am îmbrățișat frățește, ca și cum nu ne văzusem de-o zi-două. Rareori mi-a fost dat, în viața mea, să comunic așa, din prima, cum se spune, cu un om pe care abia-l cunoscusem în carne și oase. Asta cu siguranță (și) din pricina faptului că, empatia care se cuibărise de ceva vreme între noi, șlefuise, practic, toate asperitățile unei astfel de întîlniri mirabile, totodată ea deschizînd și porțile sufletelor noastre. Atunci am făcut schimb de cărți, oferindu-ne, cu dedicațiile de rigoare, volumele personale, proaspăt apărute, încă amirosind a cerneluri, și tot atunci am pus în ordine și primele premise ale unei necesare lansări a cărților sale la Ploiești. 

Acesta este, în foarte puține cuvinte, prietenul și scriitorul Leonard Oprea, cel care, undeva, cu o preciziune aproape chirurgicală, se definește cu lapidaritate: 
„scriitorul trebuie să fie o fiinţă responsabilă, din toate punctele de vedere ale existenţei şi creaţiei sale, dar în primul rînd, în faţa lui Dumnezeu”. 

Bogdan-Lucian  Stoicescu