Mahalagii au fost, mahalagii sînt încă… (XIII)

„Cercetat imediat cazul

şi cu respect raportez urgent.”

(I.L. Caragiale, Telegrame)

Breaking news (6)

Aşadar, aburcată nu fără oarece eforturi, e adevărat, în şaua unuia dintre caii mari despre care pomeneam în finalul articolului de săptămîna trecută, învăţătoarea caracalenă Cristiana Anghel, a pornit în trombă - cu tot arsenalul din dotare -, ca o vajnică amazoană, în galop avîntat, spre punctul terminus al demersului său, alegerile parlamentare din decembrie 2012. Astfel, nu mică a fost mirarea jurnaliştilor dar mai cu seamă spre stupoarea plebei, cînd mult adulata grevistă a foamei şi-a anunţat (cu surlele şi trîmbîţele de rigoare) candidatura pentru, nici mai mult nici mai puţin, un post de senator pentru judeţul de baştină (Olt), pe listele amorfei alianţe politice social-liberale, proaspăt iţită, precum Venus din spuma mării, pe eşichierul politichiei româneşti şi care tocmai ce cîştigase cu un scor zdrobitor (întrunind aproape 70% din sufragii) alegerile locale din 10 iunie 2012 cu sloganul răcnit din toţi bojocii, „Jos Băsescu!”

Brusc, discursul public al domnei blonde din Caracal (dacă nu cumva e prea mult spus „discurs”, mai degrabă fiind vorba despre o dezlînată şi de neostoit tiradă) a trecut de la tonul mămos-mătăsos-moralizator, echivoc şi evaziv - trădînd un dilentantism şi un veleitarism lesne detectabile, caracteristice unei personae cu o cultură generală extrem de suplă la conţinut, dacă nu chiar străvezie, ale cărei orizonturi modeste erau limitate, pînă nu cu mult timp în urmă, de modesta şi umila sa condiţie de dascăl într-un banal orăşel oltean cu o faimă nu tocmai cuşer, ba dimpotrivă, vizavi de inteligenţa băştinaşilor -  la unul total populist, demonstrînd, dacă mai era cazul, că pentru preaiubita noastră caracaleană pîrleazul dintre pedagogie şi demagogie, care multora li se părea insurmontabil, a fost sărit fără nici un fel de efort, cu naturaleţe, trădînd o adaptabilitate remarcabilă a eroinei la tot ceea ce ţine de vasta tarla a bătutului cîmpilor cu graţie. Nu întîmplător zic „sărit pîrleazul”, pen’ că apriga noastră caracaleancă se înşeuase extrem de strîns în spatele celui mai focos bidiviu din grupul cailor cei mari despre care aminteam mai devreme. Căpătase o altă statură acum, una ecvestră, nu?, privirile-i căptînd o nouă direcţie, de sus în jos iar vorbele-i molcom-împăciuitoare de pîn’ atunci deveniseră acum salve de artilerie. Sigur că această neaşteptată şi totală transfigurare a dumisale nu a trecut neobservată, jurnaliştii (şi nu numai ei), care pînă atunci o îngînaseră la unison precum un cor antic, au început să mîrîie, la început mai voalat, cu surdina pusă şi mai pe la colţuri, apoi tot mai des şi mai tare, întrebîndu-se cine este, de fapt, eroina lor şi cam ce vrea dumneai. Iar răspunsurile nu aveau să întîrzie. (va urma)

© Bogdan-Lucian Stoicescu

Text apărut în http://www.altphel.ro/2013/05/mahalagii-au-fost-mahalagii-sunt-inca-xiii/şi ediţia tipărită, nr. 399, anul VIII, p.8)