Nașterea Sfîntului Ioan Botezǎtorul. 

(Sânzienele)

Aducerea moaștelor Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava 

Sf. Ierarh Niceta de Remesiana.

(Lǎsatul secului pentru Postul Sf. Apostoli Petru și Pavel)

Nașterea Sfîntului Ioan Botezǎtorul

„Acesta este mǎrturisit de Hristos mai mare decît toţi cei nǎscuţi din femei, și mai mult de prooroc, carele a sǎltat în pîntecele mamei sale și a propovǎduit oamenilor venirea Mântuitorului, și a mers mai înainte la iad, ca sǎ binevesteascǎ Învierea. Acesta a fost fecior Zahariei arhiereului și al Elizavetei celei sterpe, fiind nǎscut din fǎgǎduinţǎ. Acesta a dezlegat tǎcerea tatǎlui sǎu când s-a nǎscut și a umplut toatǎ lumea de bucurie.” 

(Mineiele, X, pp. 247-248)

Aducerea moaștelor 

Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. 

Alexandru cel Bun a trimis sǎ aducǎ de la Cetatea Albǎ la Suceava  sfintele moaște și le-au așezat în sfînta mitropolie din Suceava în anul 1402. Dupǎ o vreme, mutîndu-se domnia și mitropolia la Iași, au fost duse și sfintele moaște acolo. La anul 1686, din pricina tǎtarilor, s-au mutat sfintele moaște din Iași în ţara leșeascǎ, de cǎtre Dosoftei mitropolitul. Iar întoarcerea acestor sfinte moaște a fost la anul 1783.” (Proloagele, X, p.8)

Sf. Ierarh Niceta de Remesiana. 

„Numele de Niceta înseamnǎ în limba greacǎ învingǎtor. Într-adevǎr, prin viaţa sa plinǎ de sfinţenie, prin scrierile sale și prin învǎţǎtura cea dreaptǎ pe care a predicat-o cu zel apostolic, multor neamuri, inclusiv strǎmoșilor noștri, viaţa acestui episcop poate fi încununatǎ și pomenitǎ cu laude ca o mare biruinţǎ spiritualǎ. (Proloagele, X, p.75) 

Sânzienele 

„[Sînt] reprezentǎri fantastice în alaiul Sânzienei sau Drǎgaicei care împîrguiesc lanurile de grîu și înfloresc planta ce-i poartǎ numele (sânziana, drǎgaica). Sânzienele, divinitǎţi nocturne și lunare, apar numai în cete, de obicei în numǎr fǎrǎ soţ. Ele ar fi zîne sfinte sau fecioare frumoase rǎpite de  smei și ţinute în palate ferecate, ascunse prin pǎduri neumblate de picior de om. În noaptea de Sânziene (23/24 iunie), în timp ce umblǎ pe pǎmînt sau plutesc prin aer, cîntǎ și danseazǎ, împart rod holdelor și femeilor cǎsǎtorite, înmulţesc pǎsǎrile și animalele, stropesc cu leac și miros florile, tǎmǎduiesc bolile și suferinţele oamenilor, apǎrǎ semǎnǎturile de grindinǎ și vijelii. 

Spre deosebire de Iele și Rusalii, care sînt Zînele Rele, Sânzienele sînt Zîne Bune. […] Cînd oamenii le nesocotesc ziua, Sânzienele stîrnesc din senin furtuni și vijelii, aduc piatrǎ (grindinǎ), ridicǎ în vîrtej pe cei pǎcǎtoși lovindu-i de boala numitǎ luatul din Drǎgaicǎ, lasǎ cîmpul fǎrǎ rod și florile fǎrǎ leac. Sânzienele sînt atestate atît ca divinitǎţi fitomorfe (planta care înflorește de ziua lor, sânziana), cît și antropomorfe (ceata femininǎ care formeazǎ anturajul în care se desfatǎ Zeiţa agrarǎ).” 

(apud. Ion Ghinoiu, Micǎ enciclopedie de tradiţii românești, Agora, 2008)