Creme. văpseluri, sulimanuri

Olga Knipper & Cehov

 

„Medicina este soția mea iar literatura îmi e amantă.”

A. P. Cehov

Cuvinte călătoare

MATRAFOXAT, -ă, matrafoxați, -te (adj.) – băut, beat (cu referire la o băutură alcoolică - spirtoasă - de proastă calitate); sin.: chitrofonit; matolit; machit; turmentat; magnetizat; sfințít, tîrnosít, tămîiat, aghezmuit; mangă; turtă; criță; clește, cui; clei, cocă; cleampă; praștie; arșice, praf, pulbere; muci; rangă; oțelít; pilit; cherchelit; grizat; rătutit; trecút; candríu; turlăcit; amnărít; făcút (la dinți); trăsnít; turtít; matosít; mahít; flecuit; tamponat; mazgugur; lovit (în aripă, la mir), atins, ciupit, abţiguit; împușcat, trotilat; afumat, aburit, brumat; parfumat.

PILEALĂ, pileli (subst. fem.) – băutură alcoolică – spirtoasă – de foarte proastă calitate; sinonime: adio, mamă!, adormire, agheasmă, albitură (alb 40 = vodca de pe vremuri), basamac, bibliotecă, calciu, calmant, ciorbă, deschide gropare, mormîntu’!, dezinfectant, doctorie, doi ochi albaștri (versiune: ochii lui Dobrin), genocid, glicerină, insecticid (cu varianta DDT), întăritor, lichid, lichid de frînă, macheală, matrafox, nani-nani!, pimos, pișvaser, pivo, poșircă, prescură, specială, stropeală, șampanie penală, șnaps, șoricioaică, șterge-mă din cartea de imobil!, tărie, te-am zărit printre morminte, trăscău, trotil, țuischi, udătură, udeală, ulei, verde de Paris, visichi, zăhărel.

Bonus track: cadă, electrod, găinaț, pufoaică.

Gînd în fuior

„Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă alături de cineva, fără a trebui să-ţi cîntăreşti gîndurile, nici să-ţi măsori cuvintele”.
(din legile spiritualităţii indiene)

Paraponu’ zilii

Incompetenții au convingerea că sînt mult mai buni decît sînt în realitate, în timp ce indivizii extrem de bine pregătiți, au tendința să se subestimeze. Habar n-aveam că acest fenomen, despre care am citit deunăzi, poartă și un nume: «Efectul Dunning-Kruger». David Dunning și Justin Kruger sînt doi profesori care își desfășoară activitatea de cercetare în cadrul Departamentului de Psihologie al Universității Cornell, SUA. Ei au ajuns la următoarele concluzii privindu-i pe incompetenți:

1. Aceștia vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență;
2. Nu vor recunoaște înalta competență a celor adevărat competenți în realitate;
3. Nu-și vor da seama de propria lor incompetență;
4. Vor recunoaște propria incompetență anterioară abia după ce vor dobîndi un nivel înalt în domeniul respectiv.

Cei doi cercetători au întreprins studiul pe un lot de studenți ai celebrei universități americane. Probabil au ajuns destul de greu la aceste concluzii, numărul incompetenților studiați de cei doi fiind extrem de mic. În vreme ce, bunăoară, Parlamentul Romanelei le-ar fi oferit, la timp și de o foarte bună calitate, un material de studiu infinit mai bogat și mai variat privind incompetența. Pentru a nu mai vorbi de numărul enorm de incompetenți pe unitatea de suprafață a amărîtei ăsteia de țărișoare...

De altfel, unul dintre incompetenții de marcă ai Romanelei noastre, a ajuns deunăzi consultant personal al guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu... Probabil că, printre altele, îl meditează și la geometrie plană, inițiindu-l în tainele de nepătruns ale formulei ariei cercului... Că doar are un salariu de 10.000 de coroclinci lunar, pe care, într-un fel, trebuie să-l justifice, nu?

Și, pentru că e vorba, de fapt, despre o incompetentă patentată, firesc, ea trebuia să poarte și un nume, vorba poetului: Viorica-Vasilica Dăncilă.

I-auziți cum se mai dă în stambă acest adevărat guru al Băncii Naționale, decrepitul tataie Adrian Vasilescu, gîlgîind o samă de inepții despre ipochimena în cauză, de ți se sparie gîndul, vorba cronicarului: Înainte de a fi prim ministru, a fost europarlamentar multă vreme. A fost funcționar european. Cunoaște toate căile din Uniunea Europeană. Acolo cunoaște oameni mai ales din zona verde, ecologiști, oameni cu care a stat la masă, cu care a băut cafea, cu care a schimbat vorbe. (...) La Banca Națională, pentru aceste cinci birouri se caută oameni care au uși deschise la Parlamentul European. Ăsta este lucrul cel mai important. Fără uși deschise nu facem nimic pentru țara asta... Care va să zică, dna Vasilica a stat la masă cu granguri „verzi” (or fi avut și diagonale?), ba mai mult, a băut și cafele cu 'mnealor, a făcut schimb de vorbe și a deschis uși... Mă întreb în ce limbă/limbi o fi făcut schimb de vorbe cu acei indivizi „verzi” (or fi fost niscaiva extratereștri, cine știe!) duduca asta, căreia și-n română îi vine greu să parlească... Și cam cîte uși o fi lăsat deschise conița asta, că ne-a lăsat pe toți în curent de ne-au apucat reumele? Vai de creierele capetelor noastre cu asemenea deschizători de uși!

Bravos, monșer Mugurică! Aferim!
La mai mare!

Haihui printre imagini

 Howling Lesson

(Lecția despre urlat)

© Debbie Di Carlo

Howlin' Wolf

Smokestack Lightnin'

Întîlnirile titanilor (the last one)

Zawinul & Shorter

In A Silent Way

Muzicoteca

Esbjörn Svensson Trio

(E.S.T.)

Esbjörn Svensson (piano)

Dan Berglund (contrabas)

Magnus Öström (percuție)

 

Altițe & bibiluri

„Trebuie oare să vină o nenorocire ca să ne simțim atît de apropiați și să avem vie în minte ideea că, înainte de-a fi orice, suntem oameni?”

Marin Preda

(„Cărțile 

deasupra 

apei”)

Vise & Amintiri (în liniștea unei fotografii...)

„Se spune că există o nostalgie a paradisului pierdut, 

care este copilăria. 

În realitate, copilăria este locul de refugiu

 al problemelor insolubile.”

Marin Preda

Imposibilla întoarcere

Băiuțeii
În această fotografie trecută demult de 50 de ani, apar umăr la umăr cu unul dintre cei mai buni și dragi prieteni de pe planeta pierdută a copilăriei mele, Adrian, născut în aceeași zi, lună și an cu mine...Eram „gemeni”, cum ne plăcea să ne spunem, dar din mămici diferite...
Cum bine spuneau strămoșii noștri latini, „pater incertus est”, îndoindu-se de propriile paternități, nici noi doi, cei de azi, după atîta amar de vreme, încă nu sîntem în posesia unor informații foarte exacte în acest sens...

Poemoteca

„23 noiembrie 1970

„(...) Două din poemele lui Eminescu – dintre cele mai frumoase și răscolitoare din toată poezia românească – m-au cutremurat de câte ori le-am citit. Și cu cât mă apropii de moarte, cu atât mai mult fiece viers eminescian îmi vorbește sufletului parcă mai emoționant. Le transcriu aici cu sentimentul că țâșnesc din mine, într-atât de viu mă regăsesc în ele. (...) Ce înseamnă «să fii poet mare»! Spui în câteva versuri ceea ce alții se căznesc zadarnic să clarifice în tomuri groase și plicticoase. ” 

(pp.258-259)

Arșavir Acterian*

Sonet

(Trecut-au anii...)

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri

Și niciodată n-or să vie iară,

Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară

Povești și doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,

Abia-nțelese, pline de-nțelesuri -

Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,

O, ceas al tainei, asfințit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieții,

Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri

Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereții

Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,

Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec!

Făpturile cerului (III)

foto: © B.-L.S.

Odă

(în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;

Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,

Ochii mei nălţam visători la steaua

Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,

Suferinţă tu, dureros de dulce...

Pînă'n fund băui voluptatea morţii

Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.

Ori ca Hercul înveninat de haina-i;

Focul meu a-l stinge nu pot cu toate

Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,

Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...

Pot să mai re'nviu luminos din el ca

Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,

Vino iar în sân, nepăsare tristă;

Ca să pot muri liniştit, pe mine

Mie redă-mă!

* „Jurnal. 1929–1945 / 1958–1990”, Humanitas, 2008

La lumina plăpîndă a candelei.

„Cînd începe o treabă, românul își face mai întîi o cruce. De ce? Ca să cheme în ajutor pe Dumnezeu? Nu tocmai. Ci ca să pună acțiunea lui sub egida lumii celeilalte, de la care totul purcede; ca să deschidă înspre realitățile lui concrete poarta prin care să pătrundă Puterile și Stăpâniile, ca să restabilească unitatea originară dintre Dumnezeu și creațiune. Crucea aceea simplă, înfricată și umilă este – cine s-ar fi gîndit? – mărtuisirea și închinarea cotidiană a Paștelor.
Căci Paștele asta sunt: marea dramă prin care, după hotărârea lui Dumnezeu, s-au aruncat iarăși punți de legătură între creațiune și Stăpânul ei.”

Nae Ionescu 

12 aprilie 1931

(„Să mărturisim Paștele!”)

 „Nae Ionescu ne-a învățat să gândim. Geniul lui era, în primul rând, de structură socratică; ne ajuta să căutăm și să scoatem singuri la iveală adevărul. Nu ni-l da de-a gata; nu ni-l impunea. Ne obliga să judecăm noi, cu mijloacele noastre, să tragem singuri concluzia propriilor noastre eforturi. Începea întâi cu gramatica și cu lexicul – căci avea oroare de termenii improprii și de beția de cuvinte; de limbajul aproximativ. Ne învăța cum să citim un text filozofic, și ne interzicea cărțile <despre> un filozof sau despre un sistem de filozofie. Nae Ionescu a fost cel dintâi profesor, într-o vreme când pozitivismul și agnosticismul domneau încă în universitățile românești, a arătat validitatea metafizicei și a vorbit cu înțelegere despre mistică, și despre existența religioasă.”

Mircea Eliade, Gh. Racoveanu”*

*Apud Dan Ciachir, Gînduri despre Nae Ionescu, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 86