MARIOARA VOICULESCU
A fost una dintre primele «vedete» feminine - în accepțiunea exactă a cuvîntului - ale teatrul românesc de la începutul secolului al XX-lea, dar care, dincolo de prestaţia sa actoricească remarcabilă, a fost și prima actriță română care a fondat şi condus propria companie de teatru.
Născută în această zi a anului 1889 în Bucureşti, Marioara Voiculescu s-a înscris, la doar 14 ani (cu dispensă, la recomandarea dramaturgului Zaharia Bârsan) la Conservatorul de Artă Dramatică, unde printre alții, a avut-o profesoară pe renumita actriţă Aristizza Romanescu.
Se va căsători, la doar 17 ani cu băiatul unui bancher ploieştean din familia Ionescu-Quintus, avocat, poet, şef de partid politic şi extrem de visător cu care va avea un fiu, pe care-l va diviniza. M-am căsătorit ca să mă vadă părinţii măritată. Mă adora ca pe-o icoană, eram zdrobită şi apăsată de atâta iubire. Pleca de acasă, intra la «Capşa», îmi trimitea o scrisoare de dragoste. Când repetam acasă mă privea ore în şir nemişcat. Şedeam la masă, nu mânca cât trebuia, ca să mă poată privi. Avusese înainte de căsătoria noastră o mare avere moştenită. I-o mâncaseră prietenii politici. Mă adora. Dar nu era în stare să muncească pentru mine. Un om care-şi visa viaţa, nu o realiza, va nota în memoriile sale.
În timpul studiilor la Conservator a făcut figuraţie pe scena Teatrului Naţional, care apoi a angajat-o (în 1901), și a cărei societară a devenit la doar 19 ani. Şi-a făcut debutul oficial în stagiunea din 1903-1904, cu rolul Gina din spectacolul Costa Diva de Haralamb Lecca.
În prima parte a carierei, a jucat mult în piese puse în scenă de Alexandru Davila (cel care i-a atribuit și supranumele de „Mareşala Teatrului Românesc”), ale cărui reforme aduse în stilul reprezentaţional şi în linia interpretativă le admira, considerîndu-le actul de naştere al teatrului românesc modern. Actriţa nota în jurnalul său: Tot ce se făcuse până atunci era perimat. Acum începea adevăratul teatru modern.
În «Compania Davila», actorii cei mai renumiţi - Tony şi Lucia Sturza Bulandra, Maria Giurgea, Marioara Voiculescu, Ana Luca, Romald Bulfinski, Ion Manolescu, Gheorghe Storin - practicau ceea ce s-a numit în epocă stilul de interpretare à la Davila, în care tonului clasic specific, somptuozităţii verbale, i se substituia rostirea simplă, naturală.
După disoluţia trupei Davila, artista şi-a fondat propria companie (care și-a început activitatea la 13 septembrie 1912), și care avea să evolueze pe aceeaşi linie repertorială şi interpretativă, la Sala Modern din București, sub direcţia de scenă a lui Haralamb Lecca.
A urmat o carieră fulminantă care s-a încheiat cu roluri în piese de Ibsen, Hugo sau Cocteau. Marioara Voiculescu a fost, Ofelia şi Julietta, a fost Contesa Eboli, a fost Lulu Peer Gynt (în travesti), Nora (Ibsen), Doamna Alving (Wedekind), a fost Salomeea lui Wilde, a fost Sapho, Penthesileea, Lucreţia Borgia şi Margueritte Gauthier, a fost Oana din Apus de soare, Getta din „Fantana Blanduziei”, Anca din Năpasta, Tofana din Patima rosie. Ş.a.m.d.
După instaurarea regimului comunist, a refuzat să joace în spectacole teziste și propagandistice, drept pentru care a trăit ultima parte a vieţii dintr-o modestă pensie, încetînd din viață în 1976, la 87 de ani.
Marioara Voiculescu a fost o profesoară de o mare sensibilitate, care i-a învăţat pe studenţii ei (printre care regretatele actrițe Olga Tudorache şi Carmen Stănescu au ocupat un loc privilegiat), ceea ce ea deprinsese de la Paul Gusty, mentorul ei: cum se face un gest, cum se face un pas, cum se armonizează un gest cu un cuvînt, un cuvînt cu un pas, o atitudine cu o privire. Ea a intuit că Liviu Ciulei va face carieră în teatru şi l-a acceptat ca student. După cîțiva ani, la o aniversare, îi scria viitorului regizor: Te-am îndrăgit şi te-am adoptat fără să ştiu ce drum vei apuca în viaţă şi care-ţi va fi destinul. Eram convinsă că vei deveni om în orice carieră vei munci. Dacă azi ai reuşit în carieră, ai adus un suflet de o mare puritate, o cinste morală puternică şi ajutată de o solidă intelectualitate.
A fost o deschizătoare de drumuri noi în teatrul românesc. După ce a văzut cum joacă Agatha Bârsescu, a avut o revelație vizavi de arta dramatică: Mi-am dat seama că teatrul este o carieră nebănuit de grea şi că numai anumite fiinţe sunt miruite de Dumnezeu. Am înţeles că ceea ce vroiam să învăţ e un lucru nespus de dificil, şi că, dacă nu ajungi ceea ce a ajuns marea artistă din faţa mea, mai bine să renunţi la tot şi să te înfunzi în ceaţa vieţii unde toţi oamenii seamănă unii cu alţii, cum avea să noteze mai tîrziu în jurnalul său.
 |
| Alături de Ion Manolescu |
Partenerul său de scenă, actorul Ion Manolescu, nota în volumul său memorialistic: Marioara Voiculescu, în afară de marele ei talent, a avut în conducerea trupei mult tact şi un spirit de admirabilă colegialitate. N-au fost intrigi, n-au fost rivalităţi meschine. Am muncit cu toţii cot la cot şi ne-am bucurat împreună. Cine-i subvenţiona compania? Publicul care umplea sălile.
Bibliografie selectivă:
Marioara Voiculescu
„Jurnal. Memorii” (Fundaţia Camil Petrescu)
Revista «Teatrul Azi»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu