În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Mănăstirea Putna era un important centru de cultură, spiritualitate și învățământ în Moldova. Școala Mănăstirii funcționa ca un atelier de copiere, traducere și comentare a textelor religioase și laice, avînd o influență considerabilă asupra dezvoltării limbii române scrise.
 |
| Filă din Pravila bilingvă slavon-românească, ilustrând formatul original – text slavon și românesc |
Lucaci (sau Luca), activ în această perioadă, este cunoscut ca profesor și copist în cadrul acestei școli mănăstirești. Însă el nu era doar un simplu copist, ci un intelectual cu pregătire, cunoscător al limbii slavone și al limbii române, ceea ce i-a permis să realizeze o transcriere bilingvă. În 1581, în a 8-a zi a lui iulie, Lucaci a finalizat (la cererea lui Eustatie, episcop de Roman), copierea unei «Pravile» (un cod de legi bisericești care conține reglementări juridice și canonice, o colecție de legi și norme de conduită religioasă și socială, dar și pedepsele pentru diverse abateri, precum avortul, adulterul, sodomia și omorul, precum și reguli referitoare la căsătorie și alte aspecte ale vieții cotidiene), al cărui text este bilingv, slavon (limba oficială a cancelariilor și a bisericii la vremea respectivă) și românesc, ceea ce îl face deosebit de valoros din punct de vedere lingvistic și juridic. Această «Pravilă» este considerată cel mai vechi text juridic românesc datat cu certitudine, ceea ce o plasează la originea tradiției dreptului scris în limba română. Traducerea sau redarea paralelă în română a unui text juridic oficial reflectă un pas semnificativ spre autonomia limbii române în administrație și cultură. Contribuția lui Lucaci este un exemplu timpuriu de bilingvism funcțional în documente oficiale.
 |
Ediția critică din 1971, publicată de Editura Academiei, oferă pagină cu pagină transcrieri după manuscris și include 72 de planșe în format fotografiat. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu