Bibliophilia

În această zi a anului 1544, Filip Moldoveanul, tipograf, traducător, editor și cărturar din Transilvania, cunoscut și pentru alte lucrări importante, termina de tipărit la Sibiu, CATEHISMUL ROMÂNESC, prima carte editată în limba română. Lucrarea este o traducere a unui catehism luteran (probabil al lui Johann Brenz) din limba germană, scopul cărții fiind educația religioasă a populației românești, în contextul reformei protestante și a influenței luteranismului în Transilvania. Numele traducătorului nu este cunoscut cu certitudine, deoarece Catehismul românesc din 1544 nu s-a păstrat integral, iar în puținele informații rămase nu apare explicit numele traducătorului. Instrument de popularizare a învățăturilor religioase în limba poporului, lucrarea este un document de o mare valoare lingvistică, care oferă o imagine asupra limbii române din secolul al XVI-lea, contribuind la afirmarea ei ca limbă de cult și de cultură scrisă, într-o epocă în care slavona era încă dominantă în spațiul bisericesc ortodox. A fost publicată în Principatul Transilvaniei, într-o perioadă de mari schimbări religioase cauzate de Reformă, publicarea ei în limba română avînd și un scop politic: convertirea românilor ortodocși la confesiunile protestante, mai ales la luteranism. Din păcate, nu s-a păstrat niciun exemplar complet al «Catehismului Românesc», informațiile despre conținutul său provenind din mențiuni ulterioare și studii istorice. Timotei Cipariu, erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, membru fondator al Academiei Române, creator al filologiei moderne românești, autor al Analectelor literare, amintește, la pagina XIX, despre o Învățătură creștinească, apărută la Sibiu, în jurul anului 1546. El afirmă că a putut vedea un exemplar defectuos, un catehism mic, fără început și fără sfîrșit în Biblioteca Mănăstirii Blaj. A avut dreptate, greșind doar anul: 1546. Atestarea volumului a fost făcută pe baza unei scrisori particulare din anul 1546, precum și pe baza unor înscrisuri din administrația orașului Sibiu.

Originar din Moldova, Filip a trăit și a activat în Transilvania, mai ales în Sibiu, un important centru cultural și tipografic al secolului al XVI-lea. A lucrat în slujba autorităților săsești din Sibiu, fiind considerat primul tipograf care a editat o carte în limba română. În 1550 a tipărit și o «Carte de învățătură creștină» («Tafsirea» sau «Tîlcuirea Evangheliilor»), tot în limba română, continuînd astfel promovarea limbii române în spațiul religios și educațional. A folosit alfabetul latin, în contrast cu tradiția slavonă ortodoxă, ceea ce reflectă influența reformei protestante. Este considerat un precursor al mișcărilor culturale și religioase românești ulterioare, influența sa manifestîndu-se în domeniul tiparului românesc. Deși nu s-au păstrat multe detalii biografice despre el, contribuția sa rămâne fundamentală pentru începuturile culturii scrise românești. Este frecvent menționat în lucrările de istoriografie a limbii și culturii române, drept un pionier al tiparului în limbă română.

Pagini din Palia de la Orăștie
și lucrarea Vioricăi Pamfil

Tot în această zi, dar în anul 1582, ieșea de sub teascul tiparniței PALIA DE LA ORĂȘTIE, prima traducere românească a vechilor cărți biblice Geneza și Exodul, prin osîrdia meșterului tipograf Șerban (fiul diaconului Coresi) și a diaconului Marian. Este un prețios document lingvistic mai ales datorită încercărilor de unificare a limbii prin evitarea regionalismelor. Traducerea, chiar parțială a Bibliei, demonstra posibilitățile de expresie ale limbii române și capacitatea ei de a fi limbă de cultură. Volumul are 164 de file, fiind imprimat între 14 noiembrie 1581 și 14 iulie 1582, pe hîrtie de fabricație sibiană. Cheltuielile de tipărire au fost suportate de către nobilul maghiar Ferenc Geszti din Deva. Șerban, împreună cu Marien (Marian) Diacul, au folosit pentru prima oară numele etnic de români, și nu rumâni: dându în mâna noastră ceaste cărți, cetind și ne plăcură și le-am scris voo, fraților români, și le cetiți, (...) veți afla întru iale mărgăritariu scumpu și vistieriu nesfărșit. Filologii Iosif Popovici, în 1911, și Mario Roques, în 1913, au demonstrat că traducerea bănățeană-hunedoreană a Vechiului Testament are la bază Pentateuhul tipărit de Gáspár Heltai la Cluj în 1551, la care se adaugă, probabil, și o versiune a Bibliei, tradusă în latină, «Vulgata».

Palia de la Orăștie (din gr. Παλαιά, veche) este prima traducere parțială în limba română a Vechiului Testament, tipărită în anul 1582, în orașul Orăștie (azi în județul Hunedoara), ea reunind primele cinci cărți ale Vechiului Testament: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul. Se presupune că traducerea a fost realizată de un colectiv de cărturari români și maghiari protestanți, printre care: Mihai Tordaș, Ephrem Zabul (sau Zaul), Șerban și Marian (numele lor fiind menționate în prefața lucrării, loc unde se specifică și faptul că traducerea se datorează episcopului Ardealului, Mihai Tordaș). Este un document fondator pentru limba română scrisă, limbajul folosit fiind o îmbinare de elemente din graiul popular românesc cu influențe slavone, maghiare și latine, ceea ce reflectă diversitatea lingvistică a Transilvaniei secolului al XVI-lea. Lucrarea contribuie la procesul de fixare a limbii literare române și la consolidarea identității religioase și culturale a românilor.
Tiparnița din Orăștie fusese instalată de protestanți cu scopul răspîndirii textelor religioase în limba română. Ulterior, textul a fost editat integral, în transcriere interpretativă, de Viorica Pamfil (1968) și de Vasile Arvinte, Ioan Caprosu și Alexandru Gafton (2005).