marți, 6 august 2024

Bibliophilia

Eco între cîteva sute dintre cele 50.000 de volume
ale bibliotecii sale...

„Este o prostie să credem că trebuie să citim toate cărțile pe care le cumpărăm, așa cum este o prostie să-i criticăm pe cei care cumpără mai multe cărți decît vor putea citi vreodată. Ar fi ca și cum am spune că ar trebui să folosim toate tacîmurile sau ochelarii sau șurubelnițele sau burghiele pe care le-am cumpărat înainte de a cumpăra altele noi.

Sînt lucruri în viață de care avem nevoie și le strîngem pentru a ne aproviziona, chiar dacă vom folosi doar o mică parte dintre acestea.

Dacă, de exemplu, considerăm cărțile un fel de medicamente, este absolut firesc să avem mai multe în casă și nu doar cîteva: atunci cînd ne doare ceva și vrem să ne treacă, ne ducem la «dulapul cu medicamente» și alegem o carte. Nu în mod arbitrar, ci exact cartea potrivită pentru a ne face bine în acel moment.

Cei care cumpără o singură carte, o citesc doar pe aceea și, apoi, se leapădă de ea. Pur și simplu au o mentalitate de consumator de cărți, adică le consideră un produs de consum oarecare. Cei care iubesc cărțile știu că acestea sînt orice altceva decît o simplă marfă”.
Umberto Eco
(1932-2016)

Traducere și adaptare din limba engleză de B.-L.S.

Niciun comentariu:

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...