luni, 22 mai 2017

Haihui printre cuvinte

Ei bine, Ion își trage originea dintrʼo scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pământul jilav, lipicios. Eșisem cu o pușcă la porumbei sălbatici. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului, am zărit un țăran, îmbrăcat în straie de sărbătoare. El nu mă vedea... Deodată s-a plecat și a sărutat pământul. Lʼa sărutat ca pe o ibovnică...Scena mʼa uimit și mi sʼa întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă observație.Nici măcar nʼam fost curios pentru ce a sărutat omul glia. Mʼa observat pe urmă și el, căci, prefăcându-se că e grăbit, a luat-o repede spre sat. Cu toate că nu-i văzusem fața și deci nu-l recunoscusem, aș fi putut afla cine a fost și ce l-a îndemnat să facă acest gest atât de neobișnuit. Dar, repet, mʼa interesat numai ca bizarerie, ca o ciudățenie țărănească.
Scena aceasta s-a petrecut pe hotarul satului Prislop, de lângă Năsăud, unde stăteau părinții mei de vreo zece ani și unde tatăl meu era învățător.”
Liviu Rebreanu
„Mărurisiri” (1932)
(în vol. „Amalgam”, 1943)


Niciun comentariu:

Memento

Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Belgrad, 1982 Mor de ridicol ce sînt, fǎcǎtor de cuvinte și sfînt Și pentru cǎ trebuie...